ICCJ. Decizia nr. 112/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 112/2011
Dosar nr.9944/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 68 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 191/P/2008 din 29 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 191/P/2008 din data de 29 ianuarie 2009, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii: S.L.D., P.C.V., P.M., T.F., T.G., L.V.L.G., G.N. şi V.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut că la data de 18 februarie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică plângerea formulată de către M.C.V. şi Manea Maria împotriva Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie format din judecătorii L.S., P.C.V., P.M., T.F., T.G., L.V.L.G., G.N. şi V.L.
Petenţii au arătat că sunt nemulţumiţi de soluţiile pronunţate de instanţă în dosarele nr. 9292/1/2007, nr. 9747/1/2007 şi nr. 9269/1/2007 având ca obiect plângeri împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 2781 C. proc. pen.), soluţiile instanţei fiind de respingere a recursurilor, ca inadmisibile.
Procurorul a constatat că din cuprinsul plângerii nu a rezultat că magistraţii reclamaţi au săvârşit, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, vreo faptă de natură penală, activităţile magistraţilor circumscrise înfăptuirii actului de justiţie neputând fi cenzurate prin formularea unor plângeri penale, eventualele nemulţumiri cu privire la hotărârile pronunţate putând fi valorificate numai prin exercitarea căilor de atac.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluţia nr. 16606/3637/II/2/2009 din data de 6 august 2009.
Cu privire la plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., prima instanţă a apreciat că plângerea este nefondată, soluţia dispusă de către procuror fiind legală şi temeinică.
S-a reţinut că prin plângerea penală formulată împotriva intimaţilor, petiţionarul a contestat, de fapt, legalitatea hotărârilor pronunţate de către aceştia, în cauzele în care el a avut calitatea de parte şi care au figurat pe rolul Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28 ianuarie 2008.
De asemenea, s-a apreciat că motivele de nemulţumire ale petiţionarului nu constituie premise ale comiterii vreunei infracţiuni, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către magistraţii judecători reclamaţi, care şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, în limitele competenţelor stabilite de lege, soluţiile de respingere, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de petent, fiind adoptate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nemulţumirile petiţionarului putând fi examinate doar în căile legale de atac prevăzute de dispoziţiile procedurale în materie.
S-a concluzionat în sensul că procurorul în mod corect a constatat incidenţa cazului reglementat de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele reclamate nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea unei condiţii pozitive, privind existenţa de date relative la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor prevăzute de art. 10 C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cu distincţiile arătate de norma anterior menţionată.
În cauza dedusă judecăţii procurorul a efectuat, în etapa actelor premergătoare, potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., verificările apreciate ca fiind utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul incidenţei cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi.
Din verificarea actelor dosarului se constată că, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse de către intimaţii magistraţi şi conferind activităţii desfăşurate de către aceştia relevanţă penală, petentul a formulat plângere penală.
Se reţine, totodată, că intimaţii şi-au exercitat legal prerogativele specifice funcţiei cu care au fost investiţi, interpretarea şi aplicarea legii unei cauze dedusă judecăţii, precum şi pronunţarea soluţiei neputând constitui, prin ele însele, infracţiuni.
Nemulţumirea pur subiectivă şi nedovedită a petentului cu privire la hotărârile pronunţate în cauzele în care a avut calitatea de parte se impunea a fi exprimată pe calea formulării căilor de atac împotriva respectivelor hotărâri, demers căruia nu i se poate substitui formularea plângerii penale, care de altfel, nu are aptitudinea de a conduce la reformarea hotărârilor considerate de parte ca nelegale şi/sau netemeinice.
Aşa fiind, se constată că în mod întemeiat, prin rezoluţia atacată, procurorul a dispus faţă de intimaţi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor, spre a exista temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora, aprecierile contrare ale petentului rămânând la stadiul de simple aserţiuni neprobate.
Cu privire la hotărârea recurată se reţine că prima instanţă a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pronunţând o hotărâre legală, temeinică şi riguros argumentată.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinţei nr. 68 din 22 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6896/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 114/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
