ICCJ. Decizia nr. 118/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 118/2011
Dosar nr.9985/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1383 din 8 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică plângerea formulată de petiţionarul A.I. a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu întrunea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., neevidenţiindu-se vătămările cauzate petentului, mijloacele de probă pe care plângerea penală s-a întemeiat şi nici elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
La data de 11 mai 2010 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petentul A.I., potrivit art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010 prin care s-a dispus respingerea plângerii formulate de A.I. ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu întrunea condiţiile de fond şi formă prevăzute de art. 222 C. proc. pen.
Pe această cale, petentul a criticat rezoluţia anterior menţionată, deoarece a considerat că este „netemeinică", „ilegală" şi „abuzivă".
În fapt, prin plângerea ce a făcut obiectul lucrării nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010, petiţionarul A.I. a solicitat cercetarea magistratului Ana Dana, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, a apreciat petentul, ar fi încălcat toate prevederile legale în vigoare în soluţionarea dosarului nr. 1065/P/2009 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Ca urmare a examinării plângerii formulate de A.I. , prin rezoluţia nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010, aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu întrunea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., neevidenţiindu-se vătămările cauzate petentului, mijloacele de probă pe care plângerea penală s-a întemeiat şi nici elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, s-a constatat că rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010 este legală, plângerea petiţionarului întemeiată pe dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., fiind respinsă.
S-a reţinut că, petentul a invocat în susţinerea plângerii sale, motive subiective de nemulţumire faţă de soluţia nefavorabilă pronunţată, fără a argumenta şi proba în fapt şi în drept plângerea penală formulată, din situaţia de fapt expusă neconturându-se elementele unei infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul A.I., a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prima instanţă, examinând plângerea în raport de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., care prevăd strict şi limitativ faptul că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze numai plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror a apreciat-o ca inadmisibilă, având în vedere că petiţionarul a sesizat Înalta Curte cu plângerea formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen., respectiv împotriva rezoluţiei nr. 4498/1339/VIII/1/2010 din 19 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care nu s-a dispus niciuna dintre soluţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., enunţate anterior, din conţinutul plângerii rezultând că petiţionarul A.I. era nemulţumit de modalitatea în care magistratul procuror Ana Dana, a soluţionat dosarul nr. 1065/P/2009 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, s-a reţinut că petiţionarul nu a precizat modul de comitere a faptelor, împrejurările concrete în care ar fi săvârşite şi nici nu a indicat mijloacele de probă pe care înţelege să le folosească pentru dovedirea faptelor pretins comise aşa după cum prevede art. 222 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs depuse la dosar (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004, nerespectarea hotărârilor definitive şi executorii, refuzul cercetării comiterii, în forma tentativei, a infracţiunii de omor; s-a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea cauzei pe bază de probe şi cu respectarea hotărârilor judecătoreşti.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza de faţă petentul a sesizat prima instanţă cu o cerere intitulată „plângere penală" , întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.. Din analiza cererii se constată că aceasta era informă ca plângere penală, deoarece nu cuprindea menţiunile obligatorii, prevăzute de art. 222 C. proc. pen. Totodată, plângerea nu avea ca obiect una dintre soluţiile expres şi limitativ reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., spre a fi incidentă această procedură specială.
Aşa fiind, rezultă că prima instanţă, apreciind ca inadmisibilă plângerea ce i-a fost adresată, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică şi riguros motivată, dând o corectă interpretare prevederilor legale aplicabile în cauză.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se reţine, astfel după cum rezultă din verificarea actelor dosarului, că prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei fără încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile (petentul neformulând, de altfel, o cerere de recuzare a magistratului considerat incompatibil să participe la soluţionarea cauzei) şi nici a autorităţii de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti, nefiind probată îndeplinirea condiţiilor legale pentru a se putea reţine că, în speţa concretă, o altă hotărâre avea autoritate de lucru judecat.
De asemenea, se constată că prevederile art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen. nu erau incidente în speţă, faţă de obiectul acestuia şi că instanţa şi-a format convingerea pe baza actelor dosarului soluţia pronunţată oferind o riguroasă aplicare a dispoziţiilor legale incidente. Astfel, constatând că a fost sesizată nelegal, printr-o plângere neprevăzută de lege, prima instanţă a devoluat cauza exclusiv cu privire la aspectul admisibilităţii plângerii, fără a analiza alte cereri sau apărări de fond.
Referitor la pretinsa încălcare a liberului acces la justiţie se constată că prevederea, prin lege, a acestui drept nu conferă de plano, caracter admisibil oricăror cereri adresate instanţelor, ci doar celor formulate potrivit legii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1383 din 8 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5011/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 116/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 119/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
