ICCJ. Decizia nr. 119/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 119/2011
Dosar nr.10018/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 30 din 15 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18 noiembrie 2009, petiţionarul A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor B.L., ş.a., – judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi E.N. - procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii".
În motivarea plângerii petiţionarul a arătat că la data de 23 octombrie 2009 a înaintat o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva magistraţilor menţionaţi, dar nici până în prezent plângerea sa nu a primit vreo soluţionare.
Prima instanţă a constatat că plângerea este inadmisibilă deoarece din cuprinsul acesteia a rezultat că petiţionarul este practic nemulţumit de faptul că nici până în prezent parchetul nu a soluţionat plângerea pe care a adresat-o acestuia la data de 23 octombrie 2009 şi care vizează magistraţii reclamaţi, iar o astfel de plângere nu poate face obiectul controlului reglementat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., aceste dispoziţii legale referindu-se la o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror.
S-a mai reţinut că plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă şi prin prisma dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., neputând fi calificată ca o plângere greşit îndreptată pentru a fi incidente dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., întrucât petiţionarul arată că o plângere formulată împotriva intimaţilor se află deja pe rolul organului judiciar competent, dar nu a fost încă soluţionată, iar pe de altă parte, sesizarea acestuia nu îndeplineşte formal condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., neavând conţinutul prevăzut de alin. (2) al acestui text legal.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, în esenţă, după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs depuse la dosar (fila 18 dosar recurs) pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 149 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 alin. (1) din Constituţie, refuzul cercetării cauzei, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. S-a solicitat admiterea recursului şi rejudecarea recursului pe bază de probe şi cu respectarea hotărârii judecătoreşti.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea penală, plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, precum şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza de faţă petentul a sesizat prima instanţă cu o cerere intitulată „plângere penală" şi întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Din verificarea conţinutului cererii adresate primei instanţe se constata că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de conţinut, prevăzute de art. 222 C. proc. pen. spre a putea fi calificată drept plângere penală şi nici nu are ca obiect una dintre soluţiile expres şi limitativ reglementate de art. 2781 C. proc. pen., spre a deveni aplicabilă procedura specială prevăzută de norma precitată.
Aşadar, considerându-se că plângerea petentului, în cazul concret de faţă, nu era prevăzută de lege, în mod just, printr-o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, prima instanţă a respins-o, ca inadmisibilă, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel, pretinsa incidenţă a autorităţii de lucru judecat a altor hotărâri nu poate fi reţinută, deoarece nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor legale, sub acest aspect.
De asemenea, se constată că prima instanţă a procedat la judecarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile, petentul neformulând de altfel o cerere de recuzare a magistraţilor consideraţi incompatibili a participa la soluţionarea cauzei.
Dispoziţiile art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen. nu erau incidente în cauză având în vedere obiectul cererii petentului, iar dispoziţiile invocate privind lămurirea cauzei pe bază de probe au fost avute în vedere de instanţă în limitele devoluţiunii cauzei, respectiv sub aspectul admisibilităţii plângerii petentului.
Referitor la dreptul la acces la justiţie se constată că prevederea acestuia prin lege nu conferă de plano, caracter admisibil oricăror cereri adresate instanţelor.
Critica privind pretinsul refuz al instanţei de a cerceta cauza, nu poate fi primită deoarece constatarea faptului că instanţa a fost sesizată nelegal, printr-o cerere inadmisibilă, nu a permis antamarea altor aspecte vizând fondul cauzei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 30 din 15 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9061/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 118/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 12/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
---|