ICCJ. Decizia nr. 120/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 120/2005
Dosar nr. 290/2004
Şedinţa publică din 16 mai 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 martie 2004, I.E., în calitate de soţie a inculpatului I.I., care atunci se afla arestat, a depus plângere prealabilă la Curtea de Apel Craiova, prin care a solicitat judecarea şi condamnarea procurorului Ş.C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.
S-a susţinut, prin plângere, că Ş.C., procuror în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, a dispus, în ziua de 13 aprilie 2003, arestarea preventivă a inculpatului I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, după care, efectuând o percheziţie la sediul Fundaţiei R.T. din Băile Herculane, a ridicat sumele de 42.350 Euro şi de 54.200 dolari SUA.
S-a învederat că procurorul Ş.C. a depus sumele menţionate la B.C.R., sucursala Mehedinţi, într-o casetă de valori închiriată de acesta pe numele său, după care cercetările au fost efectuate de un alt procuror.
S-a mai relevat că, deşi inculpatul I.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni ce nu au legătură cu sumele ridicate la percheziţie, iar atât acest inculpat, cât şi soţia sa, au cerut în repetate rânduri să le fie restituite sumele respective, procurorul Ş.C. a refuzat să le restituie.
Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din 14 aprilie 2004, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivând că, în raport cu dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona procesul, deoarece la data când se pretinde că a fost săvârşită infracţiunea, Ş.C. era procuror în structura centrală a Parchetului Naţional Anticorupţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 213 din 24 septembrie 2004, a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării, conform art. 209 şi art. 29 pct. 1 C. proc. pen.
S-a motivat că, potrivit dispoziţiilor art. 289 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele menţionate la art. 2 pct. 1 din acelaşi cod, între care şi procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie, este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procurorul de la parchetul corespunzător instanţei căreia i-ar reveni competenţa de a judeca, în primă instanţă, cauza.
Conchizându-se, s-a învederat că, din moment ce plângerea prealabilă a fost greşit îndreptată direct la instanţă, urmează să fie trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz de încredere.
Petiţionarul I.I. a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând, prin memoriul depus la dosar, că instanţa, primind plângerea prealabilă, trebuia să sesizeze Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, pentru a se dispune suspendarea inculpatului din funcţie, în vederea cercetării şi judecării sale în condiţii de egalitate cu orice cetăţean al României.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., invocat de prima instanţă, în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele la care se referă art. 29 pct. 1 din acelaşi cod, între care şi procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie [menţionaţi la lit. f)], este obligatorie efectuarea urmăririi penale de către procuror.
Aşa fiind, prin trimiterea cauzei privind plângerea penală îndreptată împotriva procurorului Ş.C., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, căreia îi revine competenţa de a o soluţiona în raport cu dispoziţiile art. 209 alin. (4) C. proc. pen., prima instanţă s-a conformat prevederilor legale aplicabile.
Sub acest aspect, este lipsită de suport legal susţinerea formulată de recurent, în sensul că în momentul primirii plângerii prealabile, trebuia iniţiată procedura de suspendare din funcţie a persoanei vizate, pentru a fi judecată potrivit regulilor de competenţă cu caracter general.
Din moment ce prin dispoziţiile procedurale cu caracter imperativ, înscrise în art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., se prevede că în cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele la care se referă art. 29 pct. 1 lit. f) din acelaşi cod, se efectuează în mod obligatoriu, urmărirea penală de către procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, prima instanţă a procedat corect, trimiţând dosarul, pentru soluţionare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În consecinţă, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiţionarului I.I. să plătească statului, cheltuielile judiciare ce s-au efectuat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.I. împotriva sentinţei nr. 213 din 24 septembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansaţi din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 121/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
