ICCJ. Decizia nr. 122/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 122/2011
Dosar nr.10024/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2034 din 26 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul J.I. împotriva rezoluţiei din 9 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 748/P/2008; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei Penale la 2 septembrie 2009 sub nr. 7053/1/2009, petentul J.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor nr. 749/P/2008 din 9 iulie 2009 şi nr. 7731/3619/II/2 din 5 august 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, considerându-le nelegale şi netemeinice, pe motiv că actele premergătoare efectuate sunt superficiale, petentul nu a fost audiat, ca de altfel nici intimaţii; nu s-au făcut cercetări faţă de toate persoanele care au participat la luarea hotărârii nr. 4/A din 5 decembrie 2005 emisă de Tribunalul Tulcea; s-a reţinut nelegal că faptele prevăzute de art. 205 C. pen. şi art. 206 C. pen. ar fi fost abrogate; că nu a existat condiţia publicităţii; nemotivarea nereţinerii infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că petentul J.I. a formulat la data de 26 mai 2008 o plângere penală pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii care au redactat şi semnat procesul-verbal nr. 2480/2005 al Consiliului Superior al Magistraturii, nota de relaţii nr. 4/A din 1 aprilie 1999 şi adresa nr. 4/A din 5 decembrie 2005 ale Tribunalului Tulcea, respectiv M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, L.V., preşedinta Tribunalului Tulcea şi B.M., vicepreşedintă la aceeaşi instanţă, privind infracţiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 748/P/2008 din data de 13 februarie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus, conform art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii M.I., judecător la Tribunalul Vâlcea, inspector în cadrul Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, L.V., preşedinta Tribunalului Tulcea şi B.M., vicepreşedintă la aceeaşi instanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen..
S-a considerat că prin faptele incriminate de petent, nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În ceea ce priveşte conţinutul celor trei înscrisuri incriminate s-a apreciat că acestea cuprind relatările fostei soţii şi ale foştilor colegi de serviciu ai petentului, situaţie în care nu se poate pune problema comiterii unui fals intelectual şi a unui uz de fals, actele indicate reprezentând, în fapt, sintetizări ale datelor relatate de fosta soţie şi foştii colegi ai petentului şi nu înscrisuri prin care o persoană consemnează, arată, confirmă, în mod neadevărat că o anumită faptă sau împrejurare determinată există sau a avut loc.
S-a mai constatat că, referitor la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, modificarea cifrei 2 în 4 reprezintă o corectare în conformitate cu realitatea, elementele materiale ale laturilor obiective şi subiective nefiind îndeplinite.
Ca atare, în sarcina persoanelor reclamate nu s-a putut reţine săvârşirea infracţiunilor pentru care a formulat plângerea penală.
Nemulţumit de această soluţie, petiţionarul J.I. a formulat o plângere pe care a înregistrat-o la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 4 martie 2009.
Prin rezoluţia nr. 2341/1197/II/2/2009 din data de 23 martie 2009, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 42 C. proc. pen., art. 45 alin. (1) şi alin. (1)2 C. proc. pen., art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) C. proc. pen., printre altele, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
La adoptarea soluţiei s-a avut în vedere împrejurarea că magistraţii reclamaţi au grad de tribunal, doi dintre judecători funcţionează la Tribunalul Tulcea, iar faptele sunt conexe, astfel încât competent să soluţioneze cauza este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
Prin ordonanţa nr. 179/P/2009 din data de 5 mai 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus, în temeiul art. 42-45 C. proc. pen., declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivat de împrejurarea că, începând cu 15 aprilie 2009, judecătorul L.V. a fost transferat de la Tribunalul Tulcea la Curtea de Apel Constanţa.
Prin rezoluţia nr. 748/P/2008 din data de 9 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.I., inspector la Consiliul Superior al Magistraturii, L.V., preşedinta Tribunalului Tulcea şi B.M., vicepreşedintă la aceeaşi instanţă, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.
S-a avut în vedere că prin faptele reclamate de petent nu au fost încălcate prevederile art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În ceea ce priveşte conţinutul celor trei înscrisuri incriminate, s-a reţinut că acestea cuprind relatările fostei soţii şi ale foştilor colegi de serviciu ai petentului, situaţie în care nu se putea pune problema comiterii unui fals intelectual şi, consecutiv, a unui uz de fals.
În sarcina semnatarilor notei de relaţii înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 4/A din 1 aprilie 1999 (vicepreşedinte B.M.), adresei aceleiaşi instanţe nr. 4/A din 5 decembrie 2005, (preşedinte L.V.) şi procesului-verbal nr. 2480/IJ/353/SIJ/2005 (inspector M.I.) neputându-se reţine alte infracţiuni, întrucât acestora nu li se putea imputa săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Soluţia a fost confirmată de procurorul ierarhic superior, prin rezoluţia nr. 7731/3619/II/2/2009.
Cu privire la plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen. cu soluţionarea căreia a fost investită, aceasta a constatat că este nefondată.
S-a argumentat că în vederea soluţionării plângerii penale, în conformitate cu art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru soluţionarea legală şi completă sub toate aspectele acesteia, din conţinutul cărora nu au rezultat indicii ale existenţei infracţiunilor prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen., procurorul, făcând o legală aplicare a dispoziţiilor în materia soluţionării plângerii penale, ca act de sesizare a organelor judiciare.
S-a apreciat că nu pot fi reţinute criticile formulate de petent, în plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., adresată instanţei supreme, referitor la insuficienta cercetare, la neaudierea petentului şi intimaţilor, lipsa analizei faptelor şi cercetarea tuturor persoanelor, deoarece procurorul, în etapa premergătoare, este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării verificărilor pe care le consideră necesare şi suficiente, iar pe de altă parte au fost efectuate acte premergătoare.
Invocarea de către petent a neadministrării probelor de către procuror, conform art. 63-64 C. proc. pen., şi a neaudierii sale, a fost considerată ca neputând fi avută în vedere, deoarece administrarea acestora vizează procesul penal numai după începerea urmăririi penale, fază care presupune existenţa şi asigurarea garanţiilor procesuale pentru efectuarea unei urmăriri penale complete. În etapa actelor premergătoare, care se situează în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, făcându-se numai verificări cu privire la presupuse fapte penale.
S-a considerat că magistraţii şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, iar măsurile luate în cadrul şedinţei colegiului de conducere al Tribunalului Tulcea au fost adoptate în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, nemulţumirea petentului faţă de soluţia adoptată de judecători neputând constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora, atâta cât timp aceştia au acţionat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, fără a exista intenţia vătămării vreunui drept al petentului.
Cu privire la fapta de fals în înscrisuri oficiale imputată judecătorului V.L. s-a arătat că aceasta nu poate fi reţinută, lipsindu-i unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă - intenţia, întrucât menţiunea făcută de aceasta (scrierea cu mâna a cifrei 4 peste cifra 2 în ceea ce priveşte numărul voturilor obţinute cu ocazia şedinţei colegiului de conducere, privind reintrarea în magistratură a petentului) reprezentând o corectare a numărului greşit, iniţial precizat, dovada existenţei acestei stări de fapt rezultând din probele dosarului. Astfel la fila 79 dosarul nr. 179/P/2009, din procesul-verbal din data de 28 noiembrie 2005 sunt nominalizaţi 4 judecători care au votat împotrivă şi 2 judecători care s-au abţinut, iar în final sunt nominalizaţi judecătorii care au participat alături de semnăturile lor, aşa încât menţiunea din adresa Tribunalului Tulcea către Consiliul Superior al Magistraturii (fila 80) „ 2 voturi contra şi 2 abţineri", apărea ca fiind neconformă cu realitatea, motiv pentru care s-a dispus corectarea acestui aspect.
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la viaţa privată, realizată prin menţiunile făcute de către membrii colegiului de conducere în nota informativă adresată Consiliului Superior al Magistraturii prima instanţă a considerat că nu a avut loc nicio încălcare a acestui drept, iar elementele constitutive ale infracţiunilor de insultă şi calomnie nu sunt îndeplinite pentru a fi reţinute (lipsind condiţia publicităţii).
S-a constatat că în activitatea pe care o desfăşoară un magistrat integritatea şi decenţa reprezintă atribute ale corectitudinii şi dreptăţii, fiind elemente esenţiale ale vieţii unui magistrat, calitatea persoanei, conduita, imaginea pe care le proiectează magistratul afectând pe cele ale sistemului judiciar în ansamblu.
Ţinând seama de aceste repere morale ale profesiei de magistrat, reprezentanţii colegiului de conducere al Tribunalului Tulcea şi-au motivat refuzul admiterii în magistratură a candidatului I.J. prin raportare şi la condiţia privind buna reputaţie a acestuia, deoarece lângă o bună pregătire profesională, un magistrat trebuie să se bucure şi de o bună reputaţie morală atât în cadrul societăţii, cât şi al familiei.
Dezvăluirea adevărului este o condiţie sine qua non pentru apărarea reputaţiei profesiei de magistrat, fiind apărate astfel şi interesele societăţii, prioritare apărării cu orice preţ a propriei reputaţii.
S-a concluzionat în sensul că necesitatea analizei reputaţiei morale a petentului apărea ca, fiind justificată în raport cu scopul legitim urmărit, neavând drept scop atingerea dreptului la viaţa privată al acestuia sau defăimarea sa, afirmaţiile făcute vizând comportamentul acestuia faţă de colegii de serviciu, iar cele privind comportarea sa în familie au fost făcute în contextul în care revenirea la Tribunalul Tulcea, presupunea relaţii profesionale cu fosta soţie, fapt ce nu era indicat pentru colectivul instanţelor, astfel încât aceste afirmaţii practic nu purtau asupra vieţii private a petentului, ci vizau comportamentul şi atitudinea acestuia, aspecte care puteau avea implicaţii asupra calităţii sale viitoare de magistrat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, în esenţă, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (filele 2-6 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, neaudierea petentului şi a persoanelor reclamate de către procuror, neelucidarea tuturor aspectelor reclamate, neidentificarea tuturor persoanelor implicate, nemotivarea sentinţei sub aspectul tuturor faptelor reclamate, prin raportare la înscrisurile dosarului, încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date relative la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii procurorul, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei în baza cărora, motivat, a concluzionat în sensul incidenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 lit. d) C. proc. pen. ( în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen.) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. (cu privire la celelalte infracţiuni reclamate).
Din verificarea lucrărilor dosarului instanţa de recurs constată că întemeiat prin rezoluţia procurorului s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii magistraţi, soluţie just menţinută de către prima instanţă. Aceasta, deoarece efectuarea unor corecturi ce reflectă realitatea în cuprinsul unui înscris, nu realizează sub aspect subiectiv conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 288 C. pen. Totodată, infracţiunile prevăzute de art. 205 C. pen., art. 206 C. pen., art. 246 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen. nu există în materialitatea lor, magistraţii intimaţi îndeplinindu-şi legal atribuţiile de serviciu (în cadrul instanţei şi, respectiv al Consiliului Superior al Magistraturii). De asemenea, se constată că verificările privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie necesară a fi realizată în vederea numirii ca magistrat erau şi sunt prevăzute de lege, astfel încât în mod corect s-a reţinut inexistenţa vreunei încălcări a dreptului reglementat de art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi de art. 26 din Constituţie, ingerinţa având ca temei legea şi fiind justificată de scopul verificării profilului moral al persoanei ce tinde la a deţine calitatea de judecător.
În aceste condiţii, întemeiat s-a apreciat că acţiunile intimaţilor nu constituie infracţiuni spre a fi angajată răspunderea penală a acestora, în speţă fiind incidente cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art.10 lit. a) şi d) C. proc. pen., simpla nemulţumire a petentului faţă de respingerea cererii sale de numire în magistratură fără concurs, neputând constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate şi reiau, în esenţă, aspectele invocate în plângerea adresată primei instanţe.
Motivul de recurs privind nelegalitatea şi caracterul incomplet al verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare nu se susţine deoarece dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligaţia de a efectua verificările apreciate ca necesare de către parte, ci pe cele utile cauzei şi apte a fundamenta soluţia dispusă ceea ce în cauză, s-a realizat.
Critica referitoare, în esenţă, la neexaminarea tuturor aspectelor invocate în plângere şi identificarea tuturor persoanelor implicate nu poate fi primită, deoarece procurorul a efectuat acte premergătoare cu privire la ansamblul aspectelor indicate în plângerea penală formulată, verificările legal realizate conducând la concluzia că faptele cărora petentul le-a conferit relevanţă penală în parte nu există în materialitatea lor, iar, în parte, nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii sesizate.
Nemulţumirea petentului priveşte, în esenţă, soluţionarea negativă a unei cereri de numire în magistratură fără concurs, pe care petentul o putea contesta potrivit legii civile, formularea plângerii penale neputându-se substitui parcurgerii acestei proceduri, instituţia juridică a plângerii penale având finalitate distinctă.
Critica recurentului petent privind motivarea incompletă a sentinţei atacată este neîntemeiată, instanţa devoluând cauza, în limitele prevăzute de art. 2781 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. şi verificând legalitatea şi temeinicia rezoluţiei cuprinzând soluţia de neîncepere a urmăririi penale cu privire la infracţiunile faţă de care procurorul a efectuat acte premergătoare. De asemenea, se constată că prima instanţă a avut în vedere şi dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., procedura judiciară desfăşurată respectând drepturile procesuale ale petentului, apărările formulate fiind avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, se constată că hotărârea recurată a realizat o corectă interpretare şi aplicarea prevederilor legale incidente, fiind legală, temeinică şi riguros motivată, cu respectarea prevederilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.J. împotriva sentinţei nr. 2034 din 26 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7053/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 126/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
