CSJ. Decizia nr. 146/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 146
Dosar nr. 56/2002
Şedinţa publică din 9 decembrie 2002
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cerere adresată Tribunalului Bucureşti la data de 29 ianuarie 1988, reclamanta S.C. S.S.C. S.R.L Bucureşti a chemat în judecată Parohia Bisericii Romano-Catolice ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Bucureşti, cerând să fie obligată la plata următoarelor sume:
- 20.293.881 lei reprezentând producţie realizată şi redusă abuziv de pârâtă, fără temei contractual, în perioada iunie - octombrie 1997;
- 21.150.712 lei reprezentând producţie realizată tot pe cheltuiala reclamantei, confirmată în octombrie 1997, ce a fost reţinută ilegal în contul pârâtei;
- 10.000.000 lei reprezentând daune interese, determinate de lipsirea reclamantei de posibilitatea de a introduce în circuitul economic sumele datorate şi blocate nejustificat de pârâtă.
În sprijinul acţiunii, s-a arătat că, prin contractul de antrepriză generală nr. 15 din 26 mai 1997, părţile au convenit ca societatea comercială reclamantă să preia şi să continue lucrările de construcţii-montaj de la Ansamblul Parohial din Bucureşti, de la stadiul în care se afla lucrarea, abandonată de alte firme de construcţii.
S-a relevat că după preluarea lucrării de către S.C. S.S.C. S.R.L., cu toate prevederile clare din contractul încheiat, pârâta (beneficiară), prin intermediul unei persoane fără atestare de diriginte de şantier, a redus abuziv valoarea situaţiilor de lucrări, reţinând în final, fără temei legal, contravaloarea cheltuielilor suportate de firma constructoare din fondurile sale financiare, ceea ce a avut, ca urmare, prejudicierea sa cu sumele menţionate.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 2309 din 3 mai 1999, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. S.S.C. S.R.L. Bucureşti, obligând pe pârâta Parohia Bisericii Romano-Catolice ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Bucureşti să plătească reclamantei suma de 49.723.907 lei, din care 33.119.689 lei reprezentând debit neachitat, iar 16.604.218 lei daune interese, precum şi suma de 5.602.784 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că din conţinutul expertizei rezultă că valoarea lucrărilor neplătite de pârâtă reclamantei este de 33.119.689 lei, din care 21.150.712 lei reţineri la lucrările din octombrie 1997, iar 11.968.977 lei la situaţiile de lucrări din perioada iunie - octombrie 1997, precum şi că valoarea daunelor interese este de 16.604.288 lei.
S-a învederat că potrivit prevederilor art. 9 din contract, în caz de nerealizare a remedierilor de către reclamantă, la lucrările executate, pârâta avea dreptul la reducerea plăţii contravalorii acestor remedieri, precum şi la penalităţi de 0,1% pe zi din valoarea lor.
S-a mai relevat că din conţinutul contractului nu rezultă, însă, că s-a stipulat o clauză de garanţie şi, respectiv, o cotă de reţinere din contravaloarea lucrării reprezentând garanţia.
Ca urmare, s-a motivat că sumele ce fac obiectul litigiului nu pot fi considerate că au fost reţinute cu titlu de contravaloare a reparaţiilor şi a penalităţilor, astfel că pârâta în mod nejustificat nu le-a plătit reclamantei.
Împotriva sentinţei pârâta Parohia Bisericii Romano-Catolice ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Bucureşti a declarat apel, acesta fiind respins prin Decizia civilă nr. 447 din 11 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
S-a motivat că din actele dosarului rezultă că pârâta nu a făcut dovada că a comunicat societăţii constructoare reclamante existenţa viciilor de calitate a lucrărilor executate şi nici că i-ar fi solicitat acesteia să remedieze lucrările executate necorespunzător.
S-a mai motivat că, doar cu respectarea condiţiilor menţionate, puteau fi formulate pretenţii împotriva reclamantei şi că numai dacă reclamanta nu ar fi efectuat lucrările de remediere, în termen de 30 de zile de la data constatării defectelor de execuţie prin comunicare scrisă, pârâta ar fi fost îndreptăţită să procedeze, în baza art. 9 din contract, la reducerea plăţii cu contravaloarea lucrărilor de remediere neexecutate şi să ceară penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi din valoarea acelor lucrări.
Ca urmare, s-a conchis că, din moment ce pârâta nu a respectat aceste condiţii, în mod corect i s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize şi a fost obligată de prima instanţă să plătească reclamantei sumele ce i le-a reţinut şi daune interese.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost respins prin Decizia nr. 2656 din 9 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Prin această decizie s-a învederat că din actele dosarului rezultă că rezilierea contractului a avut loc din iniţiativa pârâtei, încât sistarea lucrărilor nu este imputabilă reclamantei.
S-a mai relevat că prin procesul verbal încheiat după rezilierea contractului s-au menţionat stadiile în care au fost sistate lucrările, fără să se consemneze deficienţe de calitate, precum şi că adresa nr. 682 din 29 octombrie 1997, prin care pârâta a înştiinţat ce lucrări ar trebui remediate, nu respectă termenii prevăzuţi în art. 9 alin. ultim din contract, potrivit cărora toate comunicările dintre părţi, inclusiv cele referitoare la remedieri, trebuiau făcute în caietul de comunicări de şantier existent la lucrare.
S-a motivat că, faţă de aspectele examinate cu privire la calitatea lucrărilor prin capitolul IV din raportul de expertiză, instanţa de fond şi cea de apel au soluţionat cauza în limitele învestirii şi în conformitate cu probele administrate referitor la sumele datorate de pârâtă.
S-a mai motivat că efectuarea unei noi expertize pentru evaluarea lucrărilor de remediere, solicitată de pârâtă, nu era necesară deoarece instanţa poate dispune să fie efectuată o astfel de expertiză numai dacă nu a fost lămurită de prima expertiză şi dacă partea care o cere se conformează dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă.
S-a arătat, de asemenea, că nerespectarea termenului de 30 zile pentru remedierea lucrărilor nu putea fi constatată cât timp pârâta, în calitate de beneficiară a lucrărilor, nu a respectat ea însăşi prevederile din contract referitoare la modul de comunicare şi de constatare a defecţiunilor de construcţie.
În fine, s-a motivat că nici în ipoteza în care defecţiunile ar fi fost observate pentru prima dată cu ocazia efectuării expertizei nu s-ar putea reţine că nu s-a respectat dreptul pârâtei de a propune probe şi de a fi examinate, considerându-se că deducerea valorii lucrărilor de remediere neexecutate din suma ce mai trebuia achitată reclamantei depinde de elaborarea mai întâi a soluţiilor tehnice de remediere în condiţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 10/1995.
Referindu-se la susţinerea pârâtei că putea să ceară remediere şi ulterior, în timpul desfăşurării procesului la prima instanţă, instanţa de recurs a motivat că o atare apărare nu poate fi primită deoarece pârâta nu s-a adresat societăţii constructoare pentru remedierea lucrărilor şi nici nu a făcut dovada, pe calea unei cereri reconvenţionale sau a acţiunii separate, că deficienţele sunt rezultatul nerespectării soluţiilor tehnice de execuţie.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare.
Invocându-se dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârile atacate sunt vădit netemeinice sub următoarele aspecte:
- Acţiunea introdusă de reclamantă a fost admisă fără să fie avute în vedere apărările formulate de către Parohia Romano-Catolică ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Bucureşti cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 din contractul încheiat de părţi şi fără să se dispună efectuarea unei noi expertize;
- Nu s-a ţinut seama că prin art. 9 din contract s-a stabilit că orice remediere a lucrărilor trebuia realizată pe cheltuiala constructorului, în termen de 30 de zile de la data constatării deficienţelor de execuţie prin comunicare scrisă şi că, în cazul nerealizării remedierilor, beneficiarul putea reduce plata cu contravaloarea acestora, fiind stabilit, prin art. 10 din contract, un termen de garanţie de 18 luni pentru remedierea viciilor aparente pe cheltuiala constructorului;
- Deşi pârâta a comunicat reclamantei, cu adresa nr. 655 din 16 octombrie 1997, că începând cu data de 17 octombrie 1997 se reziliază contractul datorită stadiului întârziat al lucrărilor şi repetatelor întreruperi în executarea lor, reclamanta a procedat la predarea lucrărilor fără să fie de faţă şi reprezentantul pârâtei, pentru a putea face obiecţiuni cu privire la calitatea construcţiei, astfel că aceasta a fost îndreptăţită să solicite reclamantei, la data de 29 octombrie 1997, să refacă lucrările cu defecţiuni în contul sumei de bani reţinute cu titlu de garanţie.
- Din moment ce nu rezultă că deficienţele au fost remediate de constructor în termen de 30 de zile de la data când i-au fost comunicate, pârâta era îndreptăţită să reducă plata cuvenită reclamantei potrivit prevederilor art. 9 din contract;
- Pentru stabilirea contravalorii lucrărilor de remediere era necesară efectuarea unei noi expertize, de către experţi tehnici atestaţi, astfel că nejustificat nu s-a administrat această probă, ci s-a considerat că, pentru verificarea pretenţiei formulate în această privinţă de reclamantă, trebuia formulată cerere reconvenţională;
- Din moment ce pârâta a solicitat să se constate doar că suma pretinsă de reclamantă era egală cu aceea pe care trebuia să o suporte pentru remedierea defecţiunilor existente la lucrările executate, s-a apreciat greşit de instanţe că trebuia formulată cerere reconvenţională.
În concluzie, relevându-se că soluţia de admitere a acţiunii a fost determinată de aprecierea greşită a materialului probator administrat şi de insuficienţa probelor, s-a cerut casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă.
Recursul în anulare nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., la care se face referire prin recursul în anulare, „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale", iar pentru realizarea acestei finalităţi „ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Contrar celor susţinute prin recursul în anulare, se constată, însă, că instanţele au fost preocupate să-şi îndeplinească îndatorirea înscrisă în textul de lege menţionat, considerentele celor trei hotărâri reflectând preocuparea judecătorilor de fond, apel şi recurs, de a acţiona pe linia aflării adevărului, pentru stabilirea unei situaţii de fapt care să corespundă realităţii şi pentru aplicarea corectă a legii.
În această privinţă, este de observat că, verificând susţinerile din acţiunea formulată de reclamantă, prima instanţă le-a confruntat cu prevederile înscrise în contractul nr. 15 din 26 mai 1997, încheiat între cele două părţi şi în actul adiţional la contract, cu celelalte acte depuse de reclamantă, precum şi cu cele depuse, în apărare, de pârâtă.
Mai mult, la cererea reclamantei şi cu acordul exprimat de pârâtă, prima instanţă a dispus, la termenul din 27 aprilie 1998, să fie efectuată o expertiză tehnico-economică, având obiectivele solicitate în scris de cele două părţi.
Raportul de expertiză tehnică imobiliară depus de ing. B.N., expert tehnic judiciar în specialitatea construcţii civile şi industriale, precum şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi la întocmirea cărora au fost avute în vedere şi obiectivele propuse, ca şi observaţiile prezentate de pârâtă, au fost apreciate corect de instanţe ca având caracter complet şi lămuritor în cauză.
Ca urmare, concluziile raportului de expertiză şi răspunsurile expertului tehnic la obiecţiunile părţilor au dat posibilitate celor trei instanţe, care s-au bazat pe concluziile respective, să determine corect natura pretenţiilor formulate de reclamantă, precum şi măsura în care acestea şi susţinerile formulate de pârâtă, în apărare, au fost dovedite.
Considerentele avute în vedere de instanţe, a căror concordanţă cu împrejurările rezultate din materialul probator este indiscutabilă, justifică neîndoielnic soluţia de admitere a acţiunii reclamantei.
Sub acest aspect, este de relevat că din raportul de expertiză tehnică şi completările aduse prin precizările făcute în cadrul răspunsurilor la obiecţiuni, coroborate cu prevederile contractului în discuţie, rezultă că instanţele au fost îndreptăţite să ajungă la concluzia că pârâta a refuzat să plătească, fără justificare, suma totală de 33.119.689 lei, din care 21.150.712 lei reţinuţi ca garanţie pentru lucrările din luna octombrie 1997, iar 11.968.977 lei neachitaţi pentru perioada iunie - octombrie 1997, la care se adaugă 16.604.218 lei, ce reprezintă dobânda bancară la depozitul ce s-ar fi realizat cu cele două debite neachitate.
De altfel, din precizările făcute de expertul tehnic la obiecţiunile pârâtei rezultă că 11.968.977 lei reprezintă sumele neplătite pentru mijloace de transport folosite la execuţia lucrărilor, pentru transporturi extracontractuale efectuate în perioada iunie - septembrie 1997, precum şi pentru demontarea, evacuarea şi transportul schelelor şi utilajelor la închiderea şantierului.
Pe de altă parte, din precizările aceluiaşi expert mai reiese că, la raportul de expertiză iniţial, reprezentantul pârâtei nu a cerut evaluarea lucrărilor de remediere privind rezistenţa şi stabilitatea clădirii, ci numai ulterior a formulat obiecţiuni în această privinţă, ceea ce face să nu fie exclusă posibilitatea ca acest reprezentant să fi invocat noi situaţii greu de verificat sau chiar neverificabile o anumită perioadă, pentru a obstrucţiona stabilirea realităţii în legătură cu pretenţiile reclamantei, ceea ce explică atitudinea de a solicita efectuarea de expertize în etape.
De asemenea, aşa cum s-a relevat şi în considerentele hotărârilor celor trei instanţe, dacă se are în vedere că pârâta, în calitate de beneficiar, nu s-a adresat constructorului, cum era firesc, pentru a efectua remedierile ce le-a considerat necesare, ci a cerut sistarea lucrărilor şi a reţinut sumele datorate, se impune concluzia că, datorită atitudinii sale, nu s-a mai recurs la căile stipulate prin contract şi s-a creat o stare conflictuală ce a determinat pe reclamantă să cheme pe pârâtă în judecată.
Aşa fiind, în raport cu ansamblul materialului probator administrat, cu prevederile contractului încheiat între cele două părţi, de la care pârâta s-a abătut prin determinarea reclamantei să sisteze lucrările şi oprirea unor sume datorate, fără să ceară mai întâi remedierea lucrărilor despre care a pretins ulterior că nu ar fi fost efectuate corespunzător, nu mai prezintă relevanţă dacă susţinerile pârâtei trebuiau verificate pe calea unei cereri în revendicare, cum s-a considerat de instanţa de recurs, sau în cadrul examinării apărărilor pârâtei şi nici nu se justifică aprecierea că era necesar să fie dispusă o nouă expertiză tehnică.
În atare situaţie, hotărârile pronunţate în cauză, reflectând reţinerea unei situaţii de fapt reale cu privire la natura relaţiilor dintre părţi, la evoluţia executării contractului încheiat şi la sumele pe care pârâta a refuzat să le plătească, deşi le datora, nu pot fi considerate „vădit netemeinice", în accepţiunea art. 330 pct. 2 C. proc. civ. În consecinţă, recursul în anulare, fiind nefondat, urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2309 din 3 mai 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, deciziei civile nr. 447 din 11 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi deciziei nr. 2656 din 9 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2002.
| ← CSJ. Decizia nr. 95/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 96/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
