ICCJ. Decizia nr. 164/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 164/2011
Dosar nr.391/1/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.A.A. a chemat în judecată pe pârâta M.T., în calitate de director al Şcolii nr. 85 „V.B.", pentru încălcarea Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 3638 şi a Deciziei nr. 2838 din 31 iulie 2009 a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, solicitând daune materiale şi morale în cuantum de minim 2.000.000 RON şi acordarea normei întregi la disciplina „Geografie", în întreg anul şcolar 2009 - 2010.
În Şedinţa publică din 22 iunie 2010, prima instanţă a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale.
Prin Sentinţa civilă nr. 3009 din 22 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta invocă nerespectarea unor acte administrative de către pârâtă, în calitate de director al Şcolii nr. 85. S-a apreciat că, întrucât şcoala este asimilată unei autorităţi publice locale, se impune aplicarea art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.A.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă, că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti, prin hotărârea pronunţată, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa spre soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a.
Recurenta-reclamantă a susţinut că, în speţă, competentă este Curtea de Apel Bucureşti pentru a judeca în fond cauza, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în cauză fiind chemat în garanţie şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, iar acţiunea formulată conţine şi un capăt de cerere privind daune morale în valoare de 2.000.000 RON.
Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătându-se că „instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 4571 din 27 octombrie 2010, a respins recursul, ca nefondat.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu faptul că, atât Şcoala nr. 85 din municipiul Bucureşti, cât şi Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti sunt autorităţi publice de nivel local, iar faptul că se solicită plata unor daune în sumă de 2 000 000 RON nu atrage competenţa Curţii de Apel, textul invocat de recurentă referindu-se la „taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora", ceea ce nu este cazul în speţă.
La data de 15 noiembrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs recurenta S.A.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că, în cauză, competenţa „exclusivă" aparţine Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluţionare a excepţiilor, instanţa va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care este învestită, soluţionarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susţineri.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din Constituţia României, a fost statuat principiul, potrivit căruia, părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul sistemului procesului civil.
În raport cu principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra unui recurs declarat de aceiaşi recurentă, împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea atacată de recurentă a dobândit caracter irevocabil odată cu soluţionarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, aşadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea prezentului recurs, ce nu priveşte o cauză soluţionată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. şi art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancţionată cu nulitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
Aşadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta S.A.A., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta S.A.A. împotriva Deciziei nr. 4571 din 27 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 163/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 165/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
