ICCJ. Decizia nr. 177/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 177/2004
Dosar nr. 74/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 10 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a respins plângerea formulată de petenta P.A., împotriva rezoluţiei din 10 februarie 2003, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dată în dosarul penal nr. 50/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de făptuitorul B.I., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că, la data de 27 ianuarie 2003, petenta a depus o plângere penală, împotriva procurorului B.I., pentru cercetarea făcută şi rechizitoriul emis în dosarul nr. 192/P/1991 al fostei Procuraturi Judeţene Sălaj, aflat în dosarul nr. 728/1991 al Judecătoriei Şimleul Silvaniei, arătând că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că a admis în constituire de parte civilă declaraţia numitului P.C., deşi acesta nu avea nici o calitate în cauză.
Drept urmare, petentei, ca mamă a victimei S.I.A., nu i s-a dat posibilitatea de a se constitui parte civilă în procesul penal, având ca obiect judecarea infracţiunii de ucidere din culpă săvârşită de inculpatul T.D.E., în dauna fiului acesteia.
Prin rezoluţia din 10 februarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), împotriva făptuitorului B.I.
În motivarea rezoluţiei menţionate, s-a arătat că făptuitorul nu a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi nu se poate dispune începerea urmăririi penale, cu privire la această infracţiune, în raport de împrejurarea că partea vătămată se putea constitui parte civilă în procesul penal, în faţa instanţei de judecată, până la citirea actului de sesizare.
Examinând plângerea formulată de petentă, instanţa de judecată a mai reţinut, din actele dosarului nr. 192/P/1991, în care făptuitorul menţionat a efectuat cercetări şi a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere fără permis, în urma cărora a decedat numitul S.I.A., fiul petentei, că a fost citat numai soţul petentei, care a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză.
Petenta, neconstituindu-se parte civilă în procesul penal nici după sesizarea instanţei de judecată, prin sentinţa penală nr. 2809 din 14 decembrie 1993, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti s-a pronunţat numai asupra laturii penale, în sensul condamnării inculpatului T.D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.
Petenta a formulat acţiune civilă separată, la data de 20 septembrie 1991, înregistrată sub nr. 1510/1991 al Judecătoriei Şimleul Silvaniei.
După strămutarea judecării cauzei la Judecătoria Suceava, cauza a fost soluţionată definitiv, în sensul obligării numitului T.D.E. la plata despăgubirilor cuvenite petentei.
Ca atare, prin neintroducerea petentei în procesul penal în cursul urmăririi penale, acesteia nu i-a fost vătămat dreptul la despăgubiri.
Pe de altă parte, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se cere ca fapta să fi fost comisă „cu ştiinţă", deci cu intenţie directă şi prin aceasta să se cauzeze o vătămare a intereselor legale a unei persoane, ceea ce nu se poate reţine în speţă.
Totodată, criticile formulate de petentă, cu privire la modul de soluţionare a cauzei penale şi a încadrării juridice date faptelor săvârşite de inculpatul T.D.E., nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării acestei plângeri, care priveşte doar rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe, petenta a declarat recurs, invocând, ca motiv de nelegalitate, nepronunţarea punctuală de către instanţă asupra aspectelor sesizate prin plângere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1405 din 11 martie 2004, a respins recursul, ca nefondat.
În motivarea acestei decizii, instanţa de recurs a apreciat că, în raport de împrejurarea valorificării în procesul civil a pretenţiilor părţii vătămate în legătură cu decesul fiului său, în mod corect, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale, privind pe procurorul B.I.
Pe de altă parte, celelalte critici privesc modul de soluţionare a laturii penale, în dosarul privind pe inculpatul T.D.E., iar acestea au făcut obiectul dezbaterii la judecarea în fond şi căi de atac a cauzei penale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, petenta P.A. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs, declarat împotriva unei decizii pronunţate în recurs de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs sunt definitive şi executorii.
Aşadar, dreptul la recurs se stinge prin exercitare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă, ca urmare a lipsei uneia din condiţiile ce se cer întrunite cumulativ, cu referire la existenţa unei hotărâri judecătoreşti nedefinitive, susceptibile, potrivit art. 3851 C. proc. pen., a fi atacată pe această cale.
În concluzie, în raport de dispoziţiile legale menţionate, cu referire la exercitarea recursului de către petentă şi pronunţarea unei hotărâri definitive de către secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta nu mai poate declara un nou recurs, apt a declanşa controlul judecătoresc al acestei din urmă hotărâri.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, soluţionarea recursului declarat de petentă, împotriva unei decizii pronunţate în recurs de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excede competenţei atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 56/1993, republicată, care priveşte controlul judecătoresc, prin exercitarea acestei căi de atac, a hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi.
Ca atare, recursul declarat de petenta P.A. urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât şi potrivit legii speciale.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta menţionată care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta P.A., împotriva deciziei nr. 1405 din 11 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe intimatul B.I.
Obligă recurenta P.A. să plătească statului 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 178/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
