ICCJ. Decizia nr. 178/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 178/2004
Dosar nr. 78/2004
Şedinţa publică din 17 mai 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 17 februarie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul M.J. (fiul I., născut la data de 15 ianuarie 1976, în Abrămuţ, judeţul Bihor, recidivist) la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi la şase pedepse de câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. şi o infracţiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 - 76 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul menţionat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul M.J. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată a pedepsei de 4 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea şi a dispus contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat, de 828 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauză, la care a adăugat un spor de 2 ani închisoare, inculpatul urmând a executa, în final, 6 ani şi 6 luni închisoare.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului cauzat părţilor vătămate şi a constatat că acesta este arestat în altă cauză.
S-a reţinut că, în perioada august 2001 – august 2002, inculpatul a comis opt infracţiuni de tâlhărie în dauna a opt părţi vătămate, cărora le-a produs un prejudiciu total de 21.730.000 lei.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, prin Decizia penală nr. 124/A din 29 mai 2003, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, reţinând că pedepsele aplicate sunt just individualizate, aşa că nu sunt motive de reducere a acestora.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, vizând reducerea pedepsei, a fost respins, ca nefondat, de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 4910 din 31 octombrie 2003.
Împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen.
S-a susţinut că faptele săvârşite de inculpatul M.J. au beneficiat de un tratament sancţionator nejustificat de blând, astfel că pedeapsa aplicată nu este de natură a asigura funcţiile de constrângere şi reeducare prevăzute de legea penală, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 52 din acelaşi cod.
Astfel, analiza cauzei, prin prisma dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), confirmă justeţea soluţiei sub aspectul existenţei faptelor şi vinovăţiei autorului, dar şi caracterul neadecvat al pedepselor aplicate acestuia, în raport cu gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite şi perseverenţa infracţională a inculpatului menţionat.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei în limitele arătate.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Atunci când aplică pedeapsa, instanţa este obligată să ţină seama de toate criteriile de individualizare a acesteia, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin raportare la dispoziţiile art. 52 din acelaşi cod, vizează, sub aspectul cuantumului şi modalităţilor de executare, stabilirea unei pedepse care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii.
Această adecvare nu priveşte, însă, numai funcţiile de constrângere şi de exemplaritate ale pedepsei, ci, concomitent, şi funcţia de reeducare a inculpatului.
În cauză, funcţia de reeducare a inculpatului, în raport cu pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni sporită cu 2 ani închisoare, se constată a fi nerealizată.
Astfel, dând dovadă de perseverenţă infracţională, inculpatul M.J. a săvârşit, în perioada 10 august 2001 – 13 august 2002, în stare de recidivă postcondamnatorie, un număr de 8 infracţiuni de tâlhărie, împrejurare pe deplin dovedită, aptă a ilustra un pericol social concret, ce nu se regăseşte, decât parţial, în pedepsele aplicate de prima instanţă, menţinute de instanţele de control judiciar, care, sesizate exclusiv cu căile de atac exercitate de inculpat, nu au avut posibilitatea legală a sancţionării aspectului de nelegalitate menţionat.
Pentru a aplica pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute în art. 74 lit. c) C. pen.
Or, este adevărat că unul din criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), priveşte „împrejurările care atenuează răspunderea penală".
Însă, din dispoziţiile art. 74 C. pen., rezultă că circumstanţele atenuante judiciare, având ca efect coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, ca urmare a mecanismului spectaculos al acestora, determinat de art. 76 din acelaşi cod, sunt acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de infracţiune sau inculpat, care preced, însoţesc ori succed activitatea infracţională şi care micşorează gradul de pericol social al infracţiunii sau periculozităţii făptuitorului.
Din modul de redactare al art. 74 C. pen., aplicat în cauză de prima instanţă, rezultă că existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menţionat sau altele asemănătoare, nu justifică, prin ele însele, considerarea lor ca atare.
Drept urmare, constatarea şi recunoaşterea ca circumstanţe atenuante a împrejurărilor invocate şi aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În această apreciere se ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.
O raţională interpretare a normelor legale menţionate şi aplicarea judicioasă a acestora impune reţinerea circumstanţelor atenuante, exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.
În cauză, prima instanţă a reţinut, ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., conduita procesuală a inculpatului, constând în „atitudinea sinceră şi de regret a faptelor comise avute de acesta".
Or, inculpatul M.J., arestat în altă cauză, autor a nu mai puţin de 8 infracţiuni de tâlhărie într-o perioadă de un an, pentru judecarea cărora a fost sesizată instanţa în prezenta cauză, a recunoscut fapta ca urmare a punerii sale în faţa unor probe irefutabile.
Ca atare, în mod greşit a fost reţinută, ca circumstanţă atenuantă, pretinsa atitudine sinceră şi pretinsul regret pentru comiterea faptelor, acestea fiind nerelevante în concret, sub acest aspect, şi insuficiente pentru a caracteriza un comportament procesual pozitiv al inculpatului şi un pericol social concret, sub limita minimă a celui generic reţinut de norma incriminatoare, care să justifice aplicarea în cauză a mecanismului determinat de art. 76 C. pen.
În concluzie, reţinând eronat, în favoarea inculpatului, circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa individualizării greşite a pedepselor, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I din acelaşi cod, invocat prin recursul în anulare.
Aşa fiind, conform art. 4141 C. proc. pen., cu referire la art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedepsele aplicate, va înlătura sporul de 2 ani închisoare, precum şi aplicarea art. 74 lit. c) şi 76 C. pen., va descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi, ţinând cont de gravitatea infracţiunilor săvârşite în intervalul de după liberarea condiţionată, va menţine revocarea liberării condiţionate a restului de 828 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului menţionat prin sentinţa penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea.
În rejudecare, Înalta Curte constată că starea de fapt este corect reţinută, potrivit probatoriului administrat în cauză.
În raport cu criteriile de individualizare avute în vedere de prima instanţă, cu excepţia împrejurării greşit reţinută ca circumstanţă atenuantă judiciară şi care s-a înlăturat cu acest titlu, dar care va fi reţinută ca element de circumstanţiere în aplicarea de pedepse între limitele prevăzute de norma incriminatoare, Înalta Curte va majora, de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de tâlhărie săvârşită în dauna părţii vătămate M.L. şi de la câte 4 ani închisoare la câte 6 ani închisoare pedepsele stabilite pentru săvârşirea celorlalte 7 infracţiuni de tâlhărie săvârşite de inculpatul M.J., care sunt în măsură a constitui o replică socială adecvată, cu referire la fiecare dintre infracţiunile menţionate, pericolului social concret al faptelor şi făptuitorului.
În baza art. 61 C. pen., restul de 828 zile închisoare rămas neexecutat va fi contopit cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., Înalta Curte aplică pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, corespunzător caracterului neîndestulător al acesteia în raport cu complexul de infracţiuni concurente, urmând ca inculpatul M.J. să execute, în final, 9 ani închisoare, sens în care se vor anula mandatele anterioare şi se va emite un nou mandat de executare a pedepsei de 9 ani închisoare.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat, conform dispozitivului, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 44 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Bihor, deciziei penale nr. 124/A din 29 mai 2003 a Curţii de Apel Oradea şi deciziei nr. 4910 din 31 octombrie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul M.J., pe care le casează numai cu privire la pedepsele aplicate.
Înlătură sporul de 2 ani închisoare.
Înlătură aplicarea art. 74 – 76 C. pen.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de:
- 4 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 2 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (pct. 3 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 4 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 5 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 6 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 7 din rechizitoriu);
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Menţine revocarea liberării condiţionate a restului de 828 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului menţionat, prin sentinţa penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea.
Rejudecând cauza:
- majorează, de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 10 august 2001 – pct. 1 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate M.L.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 16 octombrie 2001 – pct. 2 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate N.M.G.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 12 noiembrie 2001 – pct. 3 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate V.H.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 22 noiembrie 2001 – pct. 4 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate B.E.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 26 noiembrie 2001 – pct. 5 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate P.F.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 8 ianuarie 2002 – pct. 6 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate P.I.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (faptă comisă la data de 19 martie 2003 – pct. 7 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate B.M.);
- majorează, de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pedeapsa stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 13 august 2002 – pct. 8 din rechizitoriu - în dauna părţii vătămate Ş.A.);
În baza art. 61 C. pen., contopeşte restul de 828 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.J., prin sentinţa penală nr. 2263 din 10 iulie 1998 a Judecătoriei Oradea, cu fiecare din pedepsele stabilite în cauză.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul M.J. să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul menţionat să execute 9 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Anulează mandatele anterioare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea inculpatului M.J., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 179/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
