ICCJ. Decizia nr. 239/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 239/2010
Dosar nr.10064/1/2010X412/1/2011
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 574/866/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.L. împotriva rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin sentinţa nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 888/99/2010 a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul R.L. împotriva rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de P.I. şi R.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1479/II/2/2009 din 8 ianuarie 2010.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 25 mai 2010, plângere împotriva rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1018 din 11 iunie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că rezoluţia procurorului este temeinică şi legală, deoarece proiectul privind conducta de apă nu a fost finalizat din alte motive iar nu din culpa intimaţilor. De asemenea, nu a fost dovedită culpa acestora şi în ceea ce priveşte aducerea în stare de neîntrebuinţare a porţiunii de conductă executată de SC I. SA Iaşi.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, la data de 3 iunie 2010, plângere împotriva rezoluţiei nr. 276/P/2007 din 29 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, plângere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că petentul a formulat o a doua plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 1018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva ambelor sentinţe petentul R.L. a declarat recurs.
Împotriva sentinţei 1018 din 11 iunie 2010, a declarat recurs şi Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La termenul de astăzi, în temeiul art. 37 alin. (2) C. proc. pen. cauzele în care s-au pronunţat sentinţa nr. 1018 din 11 iunie 2010 şi sentinţa nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 au fost reunite.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că hotărârea pronunţată de prima instanţă este nelegală întrucât, în mod greşit instanţa a soluţionat plângerea petentului, deşi în cauză nu s-a pronunţat anterior procurorul ierarhic superior competent.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de senatori şi deputaţi.
Conform art. 40 alin. (2) C. proc. pen., dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, cu excepţia infracţiunilor săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 alin. (1) din acelaşi cod.
Potrivit dispoziţiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. este competent să efectueze urmărirea penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza.
Totodată, conform art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) din acelaşi cod, după respingerea plângerii, făcute conform art. 275 – 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
De asemenea, conform art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că unul dintre intimaţi, respectiv R.N. a fost validat deputat în Circumscripţia electorală nr. 24 Iaşi, Colegiul uninominal nr. 5, conform anexei la Hotărârea nr. 40 a Camerei Deputaţilor publicată în M.Of. nr. 859 din 19 decembrie 2008.
Având în vedere dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod greşit prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a reţinut cauza spre soluţionare, dispunând la 8 ianuarie 2010 respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluţiei nr. 276/P/2007 a aceleiaşi unităţi de parchet deşi la acea dată intimatul N.R. avea calitatea de deputat.
În acest context competenţa de soluţionare a plângerii revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Faptul că în cauză nu s-a pronunţat procurorul ierarhic superior competent, respectiv procurorul şef secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, echivalează cu o nesoluţionare a plângerii petentului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Înalta Curte apreciază că, nepronunţându-se prin rezoluţie procurorul ierarhic superior competent, prima instanţă trebuia ca în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. să trimită plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică pentru a se pronunţa în cauză procurorul şef de secţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi petentul R.L. împotriva sentinţei nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 574/866/2010 şi sentinţei nr. 1686 din 4 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 888/99/2010. Va casa sentinţele atacate şi în rejudecare, în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. va trimite cauza la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi petentul R.L. împotriva sentinţei nr. 1018 din 11 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 574/866/2010 şi sentinţei nr. 1686 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 888/99/2010.
Casează sentinţele atacate şi rejudecând: în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., trimite cauza la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 231/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 24/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
