ICCJ. Decizia nr. 229/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 229/2010
Dosar nr.382/1/2011
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 499/45/2009 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.P. împotriva rezoluţiei nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de I.I. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 întrucât faptele nu există; B.C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există sau nu întrunesc elementul constitutiv al vreunei infracţiuni; I.M. – notar public sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există; I.E.C. – judecător la Curtea de Apel Iaşi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef DNA – Serviciul Teritorial Iaşi, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 265/II/2/2009 din 1 iulie 2009.
Procurorii au reţinut că din actele premergătoare nu a rezultat niciun indiciu de săvârşire a vreunei infracţiuni ce intră în sfera de competenţă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie iar aprecierile petentului cu privire la infracţiunile pretins comise de magistraţi nu au ca fundament o situaţie de fapt concretă, ci reprezintă convingerea acestuia, expresia poziţiei sale subiective faţă de conflictul de familie ce stă la baza tuturor sesizărilor.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 3 din 11 ianuarie 2010 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul I.P. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii I.M., I.I., B.C. şi C.I.E., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 şi art. 264 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că învinuirile formulate de către petent cu privire la săvârşirea anumitor infracţiuni de către intimaţi, nu se sprijină pe niciun mijloc de probă, ci au survenit, pe fondul nemulţumirii faţă de soluţia adoptată într-un dosar penal şi reprezintă aprecierile sale subiective privind modul în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au soluţionat dosarul penal având ca obiect plângerea penală privind comiterea infracţiunii prevăzută de art. 271 C. pen.
Plângerea penală împotriva magistratului judecător C.I.E. a fost formulată tot pe fondul nemulţumirii petentului faţă de soluţia de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
În cauză nu rezultă indicii privind adoptarea intenţionată de către procuror a unei soluţii greşite, de favorizare a vreuneia din persoanele cercetate şi în contradicţie vădită cu probele administrate, indicii care să conducă la suspiciunea că procurorul care a instrumentat cauza ar fi soluţionat dosarul în mod subiectiv, abuziv.
În cauza de faţă, magistratul procuror I.I., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi-a exercitat atribuţiile cu care a fost investit, analizând plângerile formulate şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lui obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestuia nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petentului, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În ceea ce privesc acuzaţiile de fals intelectual, uz de fals şi favorizarea infractorului, formulate împotriva procurorului B.C., Înalta Curte apreciază că aceste fapte nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate având în vedere împrejurarea că, chiar dacă în declaraţia luată numitului I.A.V., ar exista inadvertenţe, acestea reprezintă erori materiale, care nu pot avea relevanţă asupra soluţiei adoptate în cauză, raportat la fapta reclamată.
În cauza de faţă, intimatul magistrat judecător C.I.E. a pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmăririi penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac niciun alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/200, art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 şi art. 264 C. pen., art. 255 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 132 din Legea nr. 78/2000, aşa încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 4/P/2009 din 12 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Iaşi este legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.P. împotriva sentinţei nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 499/45/2009.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.P. împotriva sentinţei nr. 3 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 499/45/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 23/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
