ICCJ. Decizia nr. 24/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 24/2010
Dosar nr.8266/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1964 din 20 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G.I. împotriva rezoluţiei nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, şi s-a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror A.A., din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 3457/1761/II-2/2009 din 15 aprilie 2009.
Procurorii au reţinut că aspectele invocate de denunţător nu au corespondent şi nici susţinere în realitatea probată, în sensul că faptele pretins săvârşite de magistratul reclamat nu există.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1964 din 20 noiembrie 2009 a Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii din care să rezulte săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii, petentul G.I. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimata magistrat A.A., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că petentul G.I., apărător al inculpatului C.I. a formulat denunţ împotriva procurorului anchetator A.A., susţinând că martorul cu identitate protejată, T.M., a declarat că nu îl ştie după fizic pe C.I., dar l-a recunoscut după planşa foto prezentată de intimată, astfel încât există suspiciunea că organul de urmărire penală a denaturat conţinutul procesului verbal.
Înalta Curte constată, de asemenea, că indiferent de poziţia adoptată de martorul T.M., petentul avea posibilitatea de a se plânge de soluţia adoptată potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., iar nu să formuleze plângere penală împotriva procurorului de caz.
Pe de altă parte, martorul T.M. nu este singurul martor audiat, în cauză fiind mai mulţi martori care îl acuză pe inculpatul C.I. de proxenetism, de faptul că face parte dintr-o reţea de traficanţi.
Mai mult decât atât, denunţul a fost formulat la aproximativ 4 ani de la presupusa vătămare adusă intereselor inculpatului C.I., iar denunţătorul G.I. nici nu a figurat printre apărătorii care l-au asistat pe inculpat în faza de urmărire penală.
În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele reclamate sunt speculative, fiind evidentă lipsa oricărui indiciu privind existenţa unor acte de instigare la mărturie mincinoasă sau de fals intelectual.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul magistrat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 25 raportat la art. 260 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluţiei nr. 282/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul G.I. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G.I. împotriva sentinţei nr. 1964 din 20 noiembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4060/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 239/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 240/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
