CSJ. Decizia nr. 243/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 243
Dosar nr. 79/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, la data de 12 septembrie 2001, D.F.I. a solicitat infirmarea rezoluţiei nr. 364/P/2001 din 8 august 2001, prin care Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale, faţă de fostul judecător B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii s-a susţinut că rezoluţia menţionată este nelegală şi netemeinică, deoarece a fost adoptată fără să se ţină seama de toate elementele indicate în plângerea adresată în acest scop procurorului, din care rezultă că fostul judecător B.V., în calitate de preşedinte al completului care a pronunţat Decizia penală nr. 564 din 2 decembrie 1997 a Curţii de Apel Cluj, a comis infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
S-a mai învederat, în sprijinul plângerii formulate, că în cuprinsul rezoluţiei la care s-a referit sunt ştersături, inclusiv la cuvântul „neînceperea” (urmăririi penale), ceea ce creează îndoială dacă actele premergătoare ale procurorului au fost efectuate în scopul aflării adevărului.
S-a relevat, de asemenea, că din Decizia pronunţată în completul din care a făcut parte judecătorul vizat prin plângere rezultă suficiente elemente care confirmă vinovăţia acestui judecător, precum şi că menţionarea în aceeaşi rezoluţie că în dosarul respectiv erau efectuate cereri cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către C.A. şi C.V., pentru care petiţionarul primise de la 30 iulie 2001 comunicarea de neîncepere a urmăririi penale, este de natură a întări îndoiala asupra justeţei soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 48 din 17 decembrie 2001, a respins, ca nefondată, plângerea cu motivarea că, din probele administrate, aflate în dosarul nr. 364/P/2001, rezultă că rezoluţia vizată este temeinică şi legală, nereieşind elemente care să justifice reţinerea săvârşirii de către B.V. a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat recurs, acesta fiind respins, ca tardiv, prin Decizia nr. 62 din 5 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie constituită în complet format din 9 judecători.
Petiţionarul a declarat recurs şi împotriva acestei decizii.
Recursul nu este admisibil.
În sistemul procesual penal român, în afară de sentinţele care pot fi atacate direct cu recurs, conform dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., mai sunt supuse recursului, potrivit alin. (1) lit. e) din acelaşi articol, deciziile pronunţate în apel.
Pe de altă parte, prin art. 29 pct. 2 C. proc. pen., se prevede că, în calitate de instanţă de recurs, Curtea Supremă de Justiţie judecă: „a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; b) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; c) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în primă instanţă, de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, precum şi alte cazuri prevăzute de lege”.
Din menţionatele dispoziţii privind competenţa de judecată a Curţii Supreme de Justiţie rezultă, astfel, că nu sunt susceptibile de a mai fi atacate cu recurs şi deciziile pronunţate asupra căii de atac a recursului exercitat în faţa acestei instanţe.
De altfel, a permite declararea unui nou curs împotriva unei decizii pronunţate în această cale de atac ar echivala cu crearea unei noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce ar fi inadmisibil şi ar contraveni, totodată, prevederilor art. 416 C. proc. pen. referitoare la data rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionarul D.F.I. să fie respins, ca inadmisibil, cu obligarea acestuia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul D.F.I. împotriva deciziei nr. 62 din 5 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie în complet format din 9 judecători.
Obligă pe petiţionar să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 242/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 244/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
