CSJ. Decizia nr. 246/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 246
Dosar nr. 68/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 aprilie 2000, reclamantul Z.T. a chemat în judecată Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, cerând obligarea acestuia la plata sumei de 1.822.455.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi morale pentru arestarea sa ilegală timp de 6 luni şi 20 de zile, în perioada de la 1 martie 1995 până la 20 septembrie 1995.
În motivarea acţiunii, reclamantul a relevat că, fiind inspector tehnic la sucursala Maramureş a băncii C.B. S.A., datorită unei grave erori judiciare, a fost arestat la data de 1 martie 1995, fiind deţinut până la 20 septembrie 1995, sub acuzaţia de luare de mită.
S-a învederat de reclamant că, după condamnarea sa iniţială la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, în urma rejudecării procesului, prin sentinţa penală nr. 211 din 15 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi a art. 10 lit. a) C. proc. pen., această soluţie fiind menţinută prin Decizia penală nr. 75/A din 29 februarie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, rămasă definitivă prin neatacare cu recurs.
Reclamantul a solicitat să se aibă în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, faptul că, în urma lipsirii de libertate în mod ilegal, i s-au adus grave prejudicii onoarei şi demnităţii personale, a fost calomniat prin presa locală, care a publicat ştiri de senzaţie şi comentarii neadevărate, a fost înlăturat din serviciu şi, fiindu-i distrusă reputaţia, nu reuşeşte să se reîncadreze, s-a îmbolnăvit în timpul arestului, datorită condiţiilor subumane ce i s-au creat, a fost zdruncinată viaţa întregii sale familii şi i s-a influenţat negativ vechimea în muncă şi cuantumul pensiei.
Prin întâmpinarea depusă la data de 22 mai 2000, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Maramureş, referindu-se la daunele morale solicitate de reclamant, a considerat că acesta, din moment ce a fost achitat, are dreptul şi la despăgubiri morale, dar într-o sumă rezonabilă, mai redusă decât aceea pe care o pretinde.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 4 din 5 ianuarie 2001, a admis în parte acţiunea, obligând Statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Maramureş, să plătească reclamantului suma de 16.687.201 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 1.000.000.000 lei cu titlu de despăgubiri morale.
S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 504 C. proc. pen., reclamantul, în privinţa căruia s-a pronunţat o soluţie definitivă de achitare pentru infracţiunea ce i s-a imputat, este îndreptăţit să i se plătească despăgubiri materiale în sumă de 16.678.201 lei, cu care pârâtul a fost de acord, precum şi 1.000.000.000 lei despăgubiri pentru daune morale, apreciindu-se că această sumă constituie o reparare rezonabilă pentru suferinţele şi consecinţele negative ce le-a avut, pe plan fizic, psihic, familial şi social, măsura arestării sale nejustificate.
Prin Decizia civilă nr. 136 din 1 iunie 2001, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi, admiţând apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa, în sensul obligării Statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să-i plătească suma de 39.938.315 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi a menţinerii dispoziţiilor privind daunele morale.
S-a motivat că din actele dosarului rezultă că reclamantul a dovedit că, în raport cu indicele inflaţiei, daunele materiale ce i s-au cauzat reclamantului în urma arestării sale nejustificate se ridică la suma de 39.938.315 lei, iar aprecierea daunelor morale suferite de acesta la suma de un miliard de lei este corectă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs procurorul, reclamantul şi pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, toate recursurile fiind respinse, ca nefondate, prin Decizia nr. 1563 din 17 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, cu motivarea că atât despăgubirile materiale, în sumă de 39.938.315 lei, cât şi daunele morale, în sumă de un miliard lei, au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor legii şi în mod temeinic.
Invocând dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză.
Hotărârile atacate sunt criticate ca vădit netemeinice cu privire la cuantumul daunelor morale stabilite, susţinându-se că perioada de timp în care reclamantul a fost arestat, ca şi consecinţele pe care această măsură le-a avut asupra sa nu justifică acordarea sumei de un miliard lei, care apare exagerată în raport cu prejudiciul real suferit.
S-a mai susţinut că probatoriul administrat în cauză cu privire la prejudiciul moral suferit de reclamant este insuficient, impunându-se completarea acestuia.
În concluzie, s-a cerut casarea hotărârilor vizate prin recursul în anulare şi trimiterea cauzei, în vederea rejudecării, la prima instanţă.
Recursul în anulare este fondat.
În adevăr, potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. pen., persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost achitată, pe motiv că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite.
Evident, faţă de termenii generali în care este formulat prin textul de lege menţionat acest drept la repararea pagubei suferite, este de înţeles că dreptul respectiv subzistă şi pentru daunele morale.
Dar, chiar dacă, în raport cu natura acestor daune, nepatrimoniale, stabilirea cuantumului lor presupune şi luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune şi existenţa unei anumite eventualităţi de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualităţi este, totuşi, necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a valorii prejudiciului moral real suferit, cum sunt consecinţele negative suportate sub aspect fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate şi urmările produse prin lezarea lor, măsura în care au fost afectate familia şi situaţia profesională sau socială a celui care se consideră victima măsurii preventive luate.
De aceea, câtă vreme probele ce se pot administra, în raport cu specificul pretenţiilor formulate, nu ar fi de natură a furniza noi elemente pentru efectuarea unor calcule riguroase, ci ar putea oferi doar şi alte eventuale detalii de apreciere, care să ducă în final tot la o stabilire aproximativă a sumei băneşti ce ar reprezenta echivalentul prejudiciului moral, se constată că nu mai este necesară judecarea din nou a cauzei de către prima instanţă.
Ţinându-se seama, însă, de echivalentul real al tuturor consecinţelor negative la care s-a făcut referire şi al suferinţelor suportate de reclamant şi familie în urma arestării şi deţinerii sale preventive, timp de 6 luni şi 20 de zile, datorită imputării unei fapte pentru care a fost achitat de instanţă, se impune să fie reapreciat cuantumul daunelor morale acordate la suma de 600.000.000 lei, care reflectă un calcul mai exact al echivalentului cuvenit în bani reclamantului cu titlu de daune morale.
În această privinţă, trebuie avut în vedere că evaluarea de către instanţe a elementelor probatorii, pe baza cărora se determină cuantumul sumei băneşti ce corespunde daunelor morale suferite, este supusă cenzurii instanţei de control judiciar în măsura în care s-a comis o greşeală decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Aşa fiind, şi cum hotărârile atacate s-au întemeiat, în ceea ce priveşte reţinerea cuantumului prejudiciului constând în daune morale, pe o apreciere eronată a materialului probator administrat şi pe o aplicare greşită a dispoziţiilor legii, ceea ce constituie cazuri de casare în raport cu dispoziţiile art. 330 pct. 2 teza finală, cu referire la art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul în anulare şi a se decide în sensul dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4 din 5 ianuarie 2001 a Tribunalului Maramureş, deciziei civile nr. 136 din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi deciziei nr. 1563 din 17 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la cuantumul despăgubirilor morale pe care pârâtul Statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia generală a Finanţelor Publice Maramureş, a fost obligat să le plătească reclamantului Z.T. Reduce cuantumul acestor despăgubiri de la suma de 1.000.000.000 lei la suma de 600.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 244/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 247/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
