CSJ. Decizia nr. 242/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 242
Dosar nr. 76/2003
Şedinţa publică din 22 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.T. a formulat plângere penală împotriva judecătorilor E.D., I.T. şi A.B. din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, imputându-le săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
S-a susţinut, de petiţionar, că judecătorii împotriva cărora s-a plâns au săvârşit infracţiunile menţionate prin modul cum au soluţionat recursul declarat de el împotriva deciziei civile nr. 941 din 22 iunie 1998 a Tribunalului Buzău.
În acest sens, petiţionarul a relevat că, prin sentinţa civilă nr. 530 din 27 martie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, i s-a respins, ca prescrisă, acţiunea prin care a solicitat obligarea pârâtului L.M. să-i plătească suma de 690.800 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a unui televizor marca SPORT, că apelul făcut împotriva sentinţei i s-a respins prin Decizia civilă nr. 941 din 22 iunie 1998 a Tribunalului Buzău, iar recursul pe care l-a declarat în cauză a fost respins prin Decizia civilă nr. 2958 din 16 noiembrie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată de judecătorii împotriva cărora a formulat plângerea penală.
Petiţionarul a învederat că judecătorii respectivi au săvârşit infracţiunile imputate prin aceea că au pronunţat soluţia fără să ţină seama că în dosar se afla un înscris ce face dovada întreruperii cursului prescripţiei.
Prin rezoluţia din 23 ianuarie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii E.D., I.T. şi A.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen. Această rezoluţie a fost confirmată la data de 3 februarie 2003, de şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică, fiind comunicată petiţionarului la data de 5 februarie 2003.
La data de 24 februarie 2003, petiţionarul B.T. a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, susţinând din nou că judecătorii la care s-a referit se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, de uz de fals şi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 28 din 4 aprilie 2003, a respins plângerea, ca tardiv introdusă. S-a motivat că, în raport cu data de 5 februarie 2003, când rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petiţionarului, acesta a depăşit la data de 24 februarie 2003, când a expediat plângerea prin poştă, termenul de 10 zile în care putea să exercite această cale de atac.
Petiţionarul a declarat recurs împotriva sentinţei, fără să invoce motive susceptibile a fi considerate cazuri de casare în sensul prevederilor art. 3859 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a relevat, prin considerentele sentinţei, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată la 5 februarie 2003 petiţionarului, iar acesta a expediat la data de 24 februarie 2003, prin poştă, plângerea pe care a formulat-o împotriva rezoluţiei.
Or, din moment ce termenul de exercitare a căii de atac a plângerii la instanţă, împotriva actelor procurorului, nu poate fi decât acela de 10 zile, astfel cum corect s-a motivat prin sentinţă, soluţia de respingere a plângerii formulate de petiţionar, ca tardivă, corespunde prevederilor art. 278 C. proc. pen., în accepţiunea ce li s-a dat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 2 decembrie 1997 (M. Of., nr. 105/6.03.1998), corelate cu dispoziţiile art. 363 alin. (1) din acelaşi cod.
În consecinţă, constatându-se că recursul este nefondat, urmează a se dispune respingerea acestuia cu obligarea inculpatului să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.T. împotriva sentinţei nr. 28 din 4 aprilie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 241/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 243/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
