ICCJ. Decizia nr. 250/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 250/2005

Dosar nr. 181/2005

Şedinţa publică din 10 octombrie 2005

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

F.G. a formulat plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 7 iunie 2004, împotriva judecătorilor C.I., A.C., I.P. şi a magistratului asistent A.D.I. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva procurorului N.G., imputându-le săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.

Prin această plângere, petenta a susţinut că magistraţii sus-menţionaţi, care au luat parte la soluţionarea cererii de strămutare formulată de I.D.G., în dosarul nr. 1631/2004, i-au încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i-a fost admisă cererea de amânare, pentru a-şi angaja apărător.

Prin rezoluţia nr. 317/P din 22 iunie 2004, procurorul desemnat să examineze plângerea, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii împotriva cărora petenta s-a plâns.

Împotriva rezoluţiei menţionate, petenta a formulat plângere.

Această plângere a fost respinsă, prin rezoluţia nr. 22061/1614/2004 din 13 august 2004, a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Considerând nelegală şi netemeinică, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, petenta s-a adresat cu plângere, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 235 din 22 martie 2005, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă că petentei i s-au asigurat, de către instanţa care a soluţionat cererea de strămutare, condiţiile necesare pentru a-şi exercita drepturile procesuale prevăzute de lege.

Petenta a declarat recurs împotriva sentinţei.

Ulterior, petenta a declarat, în faţa instanţei de recurs, că retrage calea de atac exercitată.

Aşa fiind şi cum, potrivit art. 3854 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat în cauză de petenta F.G. şi a o obliga să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de petenta F.G. împotriva sentinţei nr. 235 din 22 martie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă pe petentă să plătească statului, suma de 500.000 lei (50 lei noi), cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 250/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI