ICCJ. Decizia nr. 266/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 266/2010
Dosar nr.967/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 241 din 17 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.E.S. împotriva rezoluţiei nr. 1317/P/2009 din 22 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petiţionarul V.S. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorilor M.D. şi R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen. şi art. 268 C. pen., pretins a fi fost săvârşite în dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.
Prin rezoluţia nr. 1317/P/2009 din 22 octombrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii procurori M.D. şi R.C.
În esenţă, s-a reţinut că în dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, magistratul procuror R.C. a confirmat începerea urmăririi penale, iar rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 271 C. pen. a fost întocmit de prim procurorul M.D. În instrumentarea acestui dosar, s-a constatat ca fiind respectate dispoziţiile legale acordându-se părţilor toate garanţiile procesuale.
Prin rezoluţia nr. 11189/5583/II/2/2009 dată la 23 noiembrie 2009 de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiţionarul V.S. împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 1317/P/2009.
Împotriva rezoluţiilor procurorului, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul V.S. a formulat plângere la instanţă solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei şi reţinerea cauzei pentru judecare conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.; petiţionarul a arătat că faptele magistratului procuror R.C. au fost săvârşite în legătură cu dosarul nr. 561/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni şi nu în dosarul nr. 460/P/2005 care a fost soluţionat de magistratul procuror M.D., considerându-se că aceştia şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu.
Prima instanţă, examinând plângerea formulată de petiţionarul V.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a constatat că aceasta este nefondată.
S-a reţinut că din actele pregătitoare dispuse şi efectuate în cauză rezultă că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni nr. 460/P/2006, întocmit de magistratul procuror M.D., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.S. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. (2)C. pen., constând în aceea că din luna decembrie 2004 acesta a împiedicat-o pe partea vătămată S.O. să folosească locuinţa situată în Municipiul Moreni, deţinută în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Prin rezoluţia nr. 466/P/2005 din 14 septembrie 2005 magistratul procuror R.C., în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (3) C. proc. pen., a dispus confirmarea rezoluţiei de începere a urmăririi penale împotriva învinuitului V.S.
Prin sentinţa penală nr. 1250 din 24 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 1705/2006 al Judecătoriei Moreni, definitivă prin Decizia penală nr. 542 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti (dosar nr. 1152/42/2007) s-a dispus condamnarea inculpatului V.S. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen., din motivarea hotărârii rezultând că, anterior, prin sentinţa penală nr. 561/2002 a Judecătoriei Moreni, pronunţată în dosarul nr. 646/2002 s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa amenzii de 5.000.000 lei, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută de art. 271 alin. (2) C. pen. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, inculpatul fiind obligat să lase părţii vătămate în deplină proprietate şi posesie acest imobil.
Având în vedere starea de fapt rezultată din actele premergătoare administrate, prima instanţă a constatat criticile formulate de petiţionar ca fiind nefondate, magistraţii procurori care au supravegheat cercetarea penală şi care au dispus, ulterior, trimiterea sa în judecată, exercitându-şi atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii dispunându-se administrarea probelor necesare stabilirii adevărului, probe pe care s-a fundamentat hotărârea de condamnare, în cadrul procedurii instituite prin dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., neputând fi invocate aspecte care ţin de judecarea unei cauze soluţionate printr-o hotărâre definitivă, intrată în puterea lucrului judecat.
Nulitatea actelor de urmărire penală, dacă aceasta exista, probatoriul incomplet sau încălcarea unor norme de procedură în faza de urmărire penală se impuneau a fi invocate în cursul judecării cauzei în fond şi ulterior în căile de atac prevăzute de lege.
S-a concluzionat că, în cauză, nu există indicii care să contureze săvârşirea de către magistraţii procurori a unei fapte penale, rezoluţia dată de procuror fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs (fila 3 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, neefectuarea de cercetări sub aspectul comiterii de către intimaţi a infracţiunii prevăzută de art. 268 C. pen., necercetarea de către instanţă a locului pretinsei comiteri a faptei şi a împrejurărilor săvârşirii acesteia.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii petentul, nemulţumit de modul de soluţionare a unui dosar penal în care a fost parte, a atribuit conotaţii penale legalei derulări a urmăririi penale de către procurori.
Din verificarea actelor dosarului se constată, însă, că aceştia şi-au exercitat legal prerogativele funcţiei deţinute, administrarea de probe, interpretarea şi aplicarea legii precum şi dispunerea unei soluţii într-o cauză supusă instrumentării constituind exerciţiul normal al funcţiei cu care intimaţii procurori au fost învestiţi neputând constitui, prin ele însele, infracţiuni, spre a fi angajată răspunderea penală a acestora, după cum sugerează petentul.
Aşadar, în mod întemeiat procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a constatat în baza actelor premergătoare efectuate potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi fiind legală şi temeinică.
Nemulţumirile petentului faţă de soluţia dispusă într-o cauză în care a fost parte puteau fi eventual invocate în cursul procedurii judiciare respective, prin formularea apărărilor în faţa instanţei şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, procedură a cărei parcurgere nu poate fi substituită şi nici completată de formularea plângerii penale, această instituţie juridică având o altă finalitate.
Aşa fiind, se constată că în mod corect prima instanţă, dând o evaluare proprie justă, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate a menţinut soluţia dispusă de către procuror, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul referitor la neefectuarea de cercetări referitoare la comiterea de către intimaţi a infracţiunii prevăzute de art. 268 C. pen. este neîntemeiat deoarece prima instanţă a verificat rezoluţia atacată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei în ceea ce priveşte soluţia de netrimitere în judecată dispusă faţă de intimaţi în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 C. pen. şi art. 268 C. pen., verificările dispuse de procuror în etapa actelor premergătoare fundamentând soluţia dispusă, procurorul neavând obligaţia efectuării actelor premergătoare apreciate ca utile de parte, ci pe cele necesare dispunerii unei soluţii, ceea ce în cauză s-a realizat.
Critica referitoare la neadministrarea unor probe de către instanţă şi nereţinerea cauzei în vederea judecării fondului nu este susţinută, deoarece, pe de-o parte, probatoriul administrat într-o cauză distinctă nu poate fi completat în maniera sugerată de petent, prin formularea plângerii penale şi parcurgerea procedurii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., iar pe de altă parte, prima instanţă a apreciat motivat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este legală şi temeinică.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.E.S. împotriva sentinţei nr. 241 din 17 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9728/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 264/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 267/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
