ICCJ. Decizia nr. 267/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 267/2010
Dosar nr.1223/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 82 din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.S.S.L. Bucureşti împotriva rezoluţiei nr. 1118/P/2009 din 23 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 18 mai 2009, petiţionarul C.S.S.L. Bucureşti, în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de urmărire penală o plângere, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481 C. pen. faţă de făptuitorii Z.G., H.M.A., S.C. şi T.T., funcţionari în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.
În susţinerea plângerii, persoana vătămată a învederat faptul că sus numiţii au avut un înscris fals atunci când au adoptat hotărârea nr. 203 din 8 mai 2008 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a atestat dreptul de proprietate privată asupra terenului în suprafaţă de 614,5 mp în favoarea SC C.A.P. S.A.
Ulterior, la data de 25 mai 2009, audiată fiind, reprezentanta legală a persoanei vătămate, G.S. a solicitat extinderea cercetărilor şi asupra fostului primar general V.A., pentru aceeaşi infracţiune, el fiind acela care a semnat certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, seria B, nr. 0167 din 11 iunie 2008.
Prin ordonanţa nr. 4604/P/2009 din 12 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 Bucureşti a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că în prezent făptuitorul V.A. are calitatea de ministru.
Ca urmare a actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 1118/P/2009, din 23 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor peroanelor în forma calificată prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., reţinându-se că faptele reclamate nu există.
Soluţia a fost confirmată prin rezoluţia nr.10525/5169/II/2/2009, din 2 noiembrie 2009 a procurorului ierarhic superior.
Cu privire la plângerea adresată instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. instanţa a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere faptul că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, astfel că în mod corect, parchetul a dispus soluţia de neurmărire penală; s-a reţinut că din lucrările dosarului rezultă îndeplinirea legală a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, care să atragă răspunderea penală a acestora.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs şi notele scrise depuse, precum şi din concluziile orale ale reprezentantului recurentului petent, pentru greşita aplicare a legii, reţinerea unei greşite încadrări a faptelor, neanalizarea corectă şi completă a actelor, greşita reţinere a situaţiei de fapt, efectuarea unei cercetări subiective.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. civ. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma indicată.
În cauza de faţă procurorul a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul inexistenţei infracţiunii reclamate.
Într-adevăr, nemulţumirile petentei referitoare la atribuirea dreptului la proprietate asupra unui imobil, nu constituie dovezi de comitere a unei fapte din sfera ilicitului penal, din verificările efectuate nerezultând că intimaţii, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, ar fi îndeplinit acte prejudiciabile sau nelegale, aceştia exercitându-şi legal prerogativele funcţiei deţinute.
Aşa fiind, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor, soluţia fiind în mod corect menţinută de către prima instanţă, în urma evaluării proprii a materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentului, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. .
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile şi în baza acestora a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, prevederile legale neimpunând în sarcina procurorului obligaţia efectuării actelor premergătoare apreciate ca utile de către parte.
Totodată, prima instanţă a dat o corectă aplicare prevederilor legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. şi în baza verificării rezoluţiei atacate şi materialului dosarului cu respectarea dreptului la apărare al părţilor, a menţinut-o.
Se constată, de asemenea că în cauză, având în vedere soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror şi obiectul cauzei, respectiv plângerea formulată de petent potrivit art. 2781 C. proc. pen. nu poate fi reţinută critica recurentului petent privind greşita încadrare juridică a faptelor acestea, după cum s-a argumentat anterior, neexistând în materialitatea lor, nemulţumirile petentei fiind pur subiective.
Astfel, se constată că de impune menţinerea hotărârii atacate, aceasta fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerentele ce preced în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.S.S.L. împotriva sentinţei nr. 82 din 25 ianuarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9402/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 27/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
