ICCJ. Decizia nr. 271/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 271/2010
Dosar nr.1339/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 158 din 3 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.M. împotriva rezoluţiei nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia din 13 august 2009 dată în dosarul nr. 624/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-a dispus, conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.D., subcomisar, director al Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); C.E., fost director general adjunct al Direcţiei Generale Financiare din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, L.E., fost director adjunct, al aceleiaşi direcţii pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), F.C. şi V.P.C. – director în acelaşi minister, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune astfel procurorul a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 31 august 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, plângerea formulată de petiţionarul V.M. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a subcomisarului C.D. - director în cadrul Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că prin emiterea dispoziţiei nr. 5/II/350 din 22 februarie 2007 acesta a decis să i se retragă sporul de 15% acordat pentru titlul ştiinţific de doctor.
Totodată, s-a reţinut că petiţionarul a solicitat extinderea cercetărilor şi cu privire la chestorul L.E., F.C. şi V.P.
Prin rezoluţia nr. 6673/3249/II/2/2009 din 8 iulie 2009 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea plângerii formulate de V.M. şi infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 624/P/2009 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul continuării cercetărilor faţă de numiţii C.D. şi V.P.
Cu privire la ceilalţi făptuitori (C.E., L.E. şi F.C.) au fost menţinute dispoziţiile cuprinse în rezoluţia nr. 624 din 27 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; prin sentinţa penală nr. 1820 din 4 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 6428/1/2009 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei procurorului.
Din actele premergătoare efectuate s-a reţinut că petiţionarul deţine titlul de doctor în domeniul educaţiei fizice şi sport, fiind transferat la data de 15 februarie 2007 prin dispoziţia nr. S/II/350 din 22 februarie 2007, de la Direcţia Generală Management şi Resurse Umane la Direcţia Generală de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I., iar Direcţia Generală Financiară i-a acordat sporul de 15% pentru perioada 1-14 februarie 2007.
Ulterior, prin adresa nr. 505.320 din 27 martie 2009, Direcţia Generală Financiară din cadrul M.A.I. a arătat că petiţionarului V.M., nu i s-a acordat sporul de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor, în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14-28 februarie 2007 deoarece nu a fost prevăzut în dispoziţia nr. S/II/350 din 22 februarie 2007, dar ulterior s-a revenit şi suma i-a fost achitată prin statul de plată întocmit la 28 martie 2007.
Astfel, procurorul a apreciat că faptele pretins a fi săvârşite de făptuitorii C.D. şi V.P. nu există în materialitatea lor, astfel încât soluţia ce se impune a fi adoptată este aceea de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prin rezoluţia nr. 9425/II/2/2009 din 1 octombrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă plângerea petiţionarului, ca inadmisibilă.
Împotriva rezoluţiei procurorului nr. 624/P/2009 din 13 august 2009 petiţionarul V.M. a formulat plângere la instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
S-a constatat că procurorul, în mod legal, a dispus efectuarea actelor premergătoare stabilind în baza acestora, că faptele reclamate de petiţionar, în sarcina făptuitorilor C.D. şi V.P.C., nu există.
Astfel, prin Dispoziţia Directorului General al Direcţiei Generale de Informare şi Relaţii Publice nr. S/II/350 din 22 februarie 2007 semnată de făptuitorul C.D. (fila 29 dosar) rezultă că începând cu data de 15 februarie 2007, comisarul şef de poliţie V.M. a fost mutat, în interesul serviciului de la Direcţia Generală Management şi Resurse Umane la Direcţia de Informare şi Relaţii Publice din cadrul M.A.I.
S-a făcut menţiunea, printre altele, că i se menţin drepturile de personal acordate anterior, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu excepţia sporului pentru condiţii de pericol deosebit care urma a fi stabilit ulterior, potrivit legii.
Relativ la sporul de 15%, pentru titlul ştiinţific de doctor – în cuantum de 129 lei, pentru perioada 14 – 28 februarie 2007, care nu a fost prevăzut în dispoziţia indicată anterior s-a reţinut că acesta i-a fost acordat petiţionarului, fiind menţionat în statul de plată din luna martie 2007.
Faptul că petiţionarul nu a ridicat suma ce i s-a acordat cu acest titlu, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la filele 36, 37 din dosarul parchetului, nu poate fi imputată făptuitorilor.
S-a concluzionat că nu se poate reţine săvârşirea cu intenţie a unei fapte penale în condiţiile în care nu rezultă niciun indiciu care să contureze vătămarea intereselor legale ale vreunei persoane.
Critica petentului în ceea ce priveşte omisiunea audierii sale a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere faptul că procurorul a apreciat corect, în raport de datele cauzei, că aceasta nu se impune; actele premergătoare au fost efectuate în limitele stabilite de dispoziţiile procedurale şi de datele care au rezultat în urma administrării acestora, rezoluţia procurorului fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen legal, petentul, criticând-o, după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs şi concluziile sale orale, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii pentru neaudierea martorului V.M., neefectuarea de cercetări faţă de N.C. şi neefectuarea de demersuri în vederea depunerii la dosar a actului în baza căruia nu i s-a plătit sporul de 15% la care petentul avea dreptul, pentru titlul de doctor deţinut.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile prevăzute de norma indicată.
În cauza dedusă judecăţii nemulţumirile petentului privind acordarea unui spor salarial au determinat conferirea pur subiectivă şi nedovedită de conotaţii penale modului în care anumite persoane cu funcţii de conducere în instituţia în care petentul îşi desfăşura activitatea şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu.
Se constată, totodată, că actele dosarului demonstrează că intimaţii şi-au îndeplinit prerogativele funcţiei potrivit legii, neputându-se reţine în sarcina acestora comiterea unor fapte din sfera ilicitului penal. Suma corespunzătoare sporului pentru titlul de doctor deţinut de petent a fost acordată acestuia, astfel încât în mod întemeiat procurorul a constatat că nu există în materialitatea lor faptele imputate intimaţilor. De altfel, petentul avea posibilitatea legală de a contesta actele administrative în baza cărora anumite drepturi băneşti au fost stabilite şi acordate în instanţa civilă, parcurgerea acestei proceduri neputând fi completată şi nici substituită prin formularea de plângeri penale.
Aşa fiind, se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie justă materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., soluţia pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul de recurs referitor la neefectuarea de cercetări cu privire la o altă persoană decât cele cu privire la care s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi primit, deoarece, în cauză cercetările au privit persoanele care au făcut obiectul plângerii petentului, extins ulterior de către acesta. Astfel, prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (4) C. proc. pen. nu avea posibilitatea de a se pronunţa cu depăşirea cadrului stabilit de procuror prin rezoluţia verificată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Se reţine, totodată, că procurorul, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. are obligaţia ca în etapa actelor premergătoare să efectueze verificările necesare fundamentării soluţiei ce urmează a se dispune, ceea ce în cauză s-a realizat, iar nu pe cele considerate ca utile de către parte, critica recurentului petent în sensul neaudierii unui martor nefiind susţinută.
De asemenea, se constată că prima instanţă a soluţionat cauza cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi a dreptului petentului de a dovedi temeinicia plângerii formulate, rolul activ al instanţei neputând să creeze în sarcina acesteia obligaţia de a produce probele apreciate ca utile de către petent, această sarcină revenind, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen., părţii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul V.M. împotriva sentinţei nr. 158 din 3 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 8671/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 272/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
