ICCJ. Decizia nr. 272/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 272/2011
Dosar nr.1350/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1414 din 16 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluţiei din 9 martie 2010, dispusă în dosarul nr. 1574/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea înregistrată în data de 29 octombrie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică petentul C.C. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen., neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), faţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi faţă de fiecare persoană care a participat la Adunarea generală a Judecătorilor din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 1 septembrie 2009 şi la fiecare adunare generală care a urmat, în care s-a hotărât „ limitarea activităţii la nivelul acestei instanţe şi la serviciile administrative care deservesc această instanţă prin judecarea numai a unor speţe selectate în mod arbitrar şi prin închiderea parţială a serviciilor administrative (arhivă, registratură) de la această instanţă".
În motivarea plângerii s-a arătat că, urmare acestor decizii şi a deciziei inopinate de reluare a activităţii normale, fără înştiinţarea prealabilă a justiţiabililor interesaţi, petentul nu a fost prezent la termenul din data de 28 septembrie 2009, când s-a judecat dosarul nr. 3886/1/2009 deşi protestul magistraţilor nu se suspendase iar acesta nu făcea parte din cauzele urgente. De asemenea, nu a fost prezent la termenul din data de 29 septembrie 2009, când s-a judecat dosarul nr. 245/45/2009, întrucât a fost anunţat de reluarea activităţii normale în chiar dimineaţa acelei zile.
Prin rezoluţia nr. 1574/P/2009 din 9 martie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzute de art. 247 C. pen., neglijenţă în serviciu prevăzute art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), constatând că faptele reclamate de petentul C.C. nu există.
În motivarea acestei rezoluţii, procurorul a reţinut că în luna septembrie 2009 la nivelul întregii ţări au avut loc o serie de proteste ale magistraţilor generate de situaţia neexecutării hotărârilor judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscute o serie de drepturi salariale, precum şi de proiectul de la acea dată al legii salarizării unice.
Acţiunile de protest s-au materializat în amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor, cu excepţia cauzelor urgente (de exemplu cele cu inculpaţi arestaţi, sau cele având ca obiect drepturi salariale şi care, potrivit dispoziţiilor legale, se judecă în regim de urgenţă) şi restrângerea relaţiilor cu publicul, care au fost asigurate doar prin poştă şi poştă electronică. La acţiunile de protest au participat atât judecătorii, cât şi procurorii, inclusiv judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acestora alăturându-li-se şi personalul auxiliar; acest protest s-a bucurat de sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii, exprimat de preşedintele de la acea dată.
Procurorul a reţinut că deşi magistraţii nu au dreptul la grevă, în absenţa interdicţiei exprese, aceştia au dreptul – ca orice altă categorie socio-profesională – la promovarea statutului, la luarea de poziţie în vederea apărării şi recunoaşterii propriilor drepturi şi, mai ales, au dreptul să ceară ca hotărârile judecătoreşti definitive să fie executate, lucru fără de care statul de drept nu poate fi conceput.
În acest context, procurorul a constatat că nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni în legătură cu serviciul de către judecătorii care au participat la Adunarea Generală a Judecătorilor din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 1 septembrie 2009 şi la fiecare adunare generală care a urmat şi în care au fost decise acţiunile de protest.
În ceea ce priveşte judecarea cauzelor la care face referire numitul C.C., din adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că la data de 28 septembrie 2009 acţiunile de protest încetaseră, astfel că judecarea acestora s-a desfăşurat potrivit dispoziţiilor legale.
Plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca nefondată prin rezoluţia nr. 3339/1621/II/2010 din 27 aprilie 2010 de către procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul C.C. s-a adresat cu plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând, în esenţă, desfiinţarea rezoluţiei procurorului, reţinerea cauzei spre judecare şi pedepsirea persoanelor vinovate sau trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând plângerea conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată.
S-a reţinut că, solicitarea petentului de a se dispune desfiinţarea rezoluţiilor atacate, reţinerea cauzei spre judecare şi condamnarea intimaţilor magistraţi nu poate fi primită, întrucât în cauză nu s-a parcurs etapa urmăririi penale în care să se administreze probe cu respectarea tuturor garanţiilor specifice acestei faze, după cum s-a stabilit prin Decizia nr. 57/2007 a Secţiilor Unite a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că nu se poate da curs cererii petentului de a se desfiinţa rezoluţiile atacate şi a trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistraţilor intimaţi, întrucât pentru a se putea începe urmărirea penală împotriva unei persoane este necesară îndeplinirea condiţiilor ce rezultă din dispoziţiile art. 228 C. proc. pen. şi a existenţei unui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.
În speţă, procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale a constatat în mod corect incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidenţă existenţa unor date, indicii, dovezi că magistraţii reclamaţi de petent au comis acte cărora să le poată fi conferită semnificaţia juridică a unor infracţiuni.
Din actele dosarului s-a reţinut că la data de 1 septembrie 2009 a fost convocată adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 21-22 lit. f) din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi în temeiul dispoziţiilor art. 126 pct. 1 din Constituţia României, hotărându-se solidarizarea cu protestul iniţiat de judecătorii curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor din ţară.
Aşa cum rezultă din comunicatele de presă aflate la dosar (filele 5-7 dosar urmărire penală), acţiunile de protest ale magistraţilor au fost determinate de subfinanţarea cronică a sistemului judiciar, de subdimensionarea schemei de personal la toate instanţele şi parchetele, cu consecinţa grevării extraordinare a activităţii magistraţilor, cu consecinţe grave asupra actului de justiţie, de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, de aspectele privind statutul material al magistraţilor, aspecte ce ţin de statutul general al magistraţilor, de asigurarea independenţei lor.
Modalităţile în care judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât să îşi manifeste propriul protest au constat, între altele, în amânarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţei supreme, cu excepţia cauzelor urgente cu arestaţi, precum şi a cauzelor având ca obiect drepturi salariale şi care, potrivit dispoziţiilor legale, se judecă în regim de urgenţă precum şi restrângerea relaţiilor cu publicul care au fost asigurate doar prin poştă şi poştă electronică.
Convocarea adunărilor generale şi demersul magistraţilor de a-şi apăra statutul, interesele şi drepturile ca oricare altă categorie profesională nu constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu şi nu se circumscriu elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni, acţiunile acestora înscriindu-se în limitele Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
S-a arătat că în ceea ce priveşte dosarele nr. 3886/1/2009 şi nr. 245/45/2009, în mod corect procurorul a reţinut că acestea au fost soluţionate cu respectarea procedurilor legale, la data de 28 septembrie 2009 acţiunile de protest încetând, aşa cum rezultă din adresa nr. 3886/1/2009 din 11 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a concluzionat că poziţia subiectivă a petiţionarului care consideră că intimaţii judecători, prin participarea la adunările generale şi prin hotărârile adoptate au comis un abuz, nu poate fundamenta o soluţie de începere a urmăririi penale împotriva acestora, în absenţa oricărui indiciu de săvârşire a vreunei infracţiuni în legătură cu serviciul de către aceştia.
În plângerea adresată instanţei, petentul a criticat şi rezoluţia procurorului şef pe motiv că acesta nu face nicio referire la solicitările sale în legătură cu acţiunile grefierilor de participare la protestul judecătorilor şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii de susţinere a demersului magistraţilor.
Cu privire la criticile referitoare la rezoluţia procurorului şef s-a reţinut că în mod corect nu s-au analizat solicitările petentului legate de grefieri şi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât plângerea penală iniţială adresată organelor de urmărire penală de către petent viza exclusiv activitatea magistraţilor, actele premergătoare efectuate limitându-se în mod legal asupra aspectelor sesizate.
Obiectul plângerii petentului l-a constituit exclusiv activitatea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a participa la adunarea generală din 1 septembrie 2009 şi la fiecare adunare generală care a urmat precum şi adoptarea hotărârii de restrângere a activităţii şi a serviciilor administrative,astfel că atât plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale întemeiate pe dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. (adresată procurorului ierarhic superior, care are natura unei căi de atac) cât şi plângerea adresată instanţei de judecată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. nu pot avea un alt obiect decât plângerea iniţială formulată de către petent, prima instanţă neanalizând criticile petentului legate de alte persoane decât cele împotriva cărora a fost îndreptată plângerea penală.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, după cum rezultă din motivele de recurs depuse în scris şi concluziile orale, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii, pentru caracterul nelegal al acţiunilor de protest ale magistraţilor din 2009, cu consecinţa tergiversării cauzelor, soluţionarea cauzelor în care petentul era parte anterior încetării protestului, nerespectarea dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., art. 202 C. proc. pen., art. 221 C. proc. pen., art. 222 C. proc. pen. şi art. 224 C. proc. pen., neanalizarea criticilor petentului, neidentificarea tuturor persoanelor implicate, greşita obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum în mod just a reţinut şi prima instanţă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. reiese că începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile menţionate de norma precitată.
În cauza de faţă, procurorul, potrivit dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen. dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a constatat că faptele reclamate nu există în materialitatea lor, dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, nemulţumirile petentului nu sunt apte a dovedi săvârşirea vreunei fapte penale, care să antreneze răspunderea penală a magistraţilor, acţiunile de protest derulate de către aceştia în luna septembrie 2009 nefiind interzisă de lege, judecarea cauzelor în care petentul a fost parte desfăşurându-se potrivit legii.
Se reţine, totodată că aprecierile negative conferite de petent modalităţii de derulare a acţiunii de protest şi a motivelor care au stat la baza acestora rămân la stadiul de aserţiuni inapte a fundamenta angajarea răspunderii penale, petentul având posibilitatea de parcurgere a căilor de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor pronunţate, în opinia sa, cu încălcarea legii, în perioada derulării formei de protest a magistraţilor.
Aşa fiind, se constată că soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică, fiind în mod corect menţinută de prima instanţă, care, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a dat o evaluare proprie justă actelor dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Procurorul, sesizat prin plângerea petentului, a dispus efectuarea verificărilor utile justei soluţionări a cauzei, potrivit art. 224 C. proc. pen., în raport de situaţia de fapt prezentată în plângere, soluţia dispusă fiind justă.
Se reţine, de asemenea că nu poate fi primită critica referitoare la pretinsa neidentificare a tuturor persoanelor suspectate de petent a fi comis infracţiuni, cadrul sesizării fiind sub acest aspect, neechivoc.
Motivul de recurs referitor la greşita obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare nu se susţine, măsura dispusă fiind întemeiată pe prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (în redactarea în vigoare la data soluţionării cauzei) şi fundamentându-se pe împrejurarea că petentul a sesizat instanţa cu o cerere care a fost respinsă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.C. împotriva sentinţei nr. 1414 din 16 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4477/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 273/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
