ICCJ. Decizia nr. 27/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 27/2005
Dosar nr. 16/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 decembrie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, în interesul urmăririi penale ce se efectuează în dosarul nr. 96/P/2004, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 1451, cu referire la art. 145 C. proc. pen., a solicitat prelungirea măsurii obligării învinuitului D.V., de a nu părăsi ţara, pe o perioadă de 30 zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005, orele 17.00.
În susţinerea cererii s-a arătat că, prin Ordonanţa nr. 96/P/2004 din 7 octombrie 2004, în temeiul dispoziţiilor art. 1451 alin. (1) şi (2), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus obligarea învinuitului D.V. (avocat, senator în Parlament, cercetat sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), de a nu părăsi ţara, pe timp de 30 zile, începând cu data de 7 octombrie 2004, ora 17.00, până la data de 6 noiembrie 2004, ora 17.00.
S-a relevat că această măsură a fost comunicată, conform art. 1451 alin. (3) C. proc. pen., Direcţiei Generale de Paşapoarte, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratului Poliţiei judeţului Bihor.
S-a subliniat că din probatoriul administrat în cauză, au rezultat următoarele:
I. Prin procesul-verbal din 5 aprilie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 96/P/2004, faţă de D.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de apărător ales al inculpatului F.F., faţă de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa luase măsura arestării preventive, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), i-a pretins lui F.I., tatăl lui F.F., suma totală de 5.000 dolari SUA, din care a primit 3.500 dolari SUA, promiţându-i că va interveni la procuror, la judecător, precum şi la comandanţii Poliţiei Pucioasa şi Poliţiei Dâmboviţa, cărora urmează să le dea o parte din bani, pentru a obţine punerea inculpatului respectiv în libertate.
II. Printr-un alt proces-verbal, din 5 aprilie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 468/P/2003, tot faţă de D.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în ziua de 5 aprilie 2002, după ce l-a asistat în calitate de apărător ales pe N.D., administrator la SC A. SRL, faţă de care C.D., comisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Prahova, efectua acte premergătoare sub aspectul săvârşirii unor fapte penale, i-a pretins acelui administrator, suma de 10.000 dolari SUA, din care a primit 3.000 dolari SUA, pentru a interveni pe lângă procurori, cu scopul ca aceştia să adopte, în cazul respectiv, o soluţie de netrimitere în judecată.
III. Prin rezoluţia din 26 mai 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus începerea urmăririi penale, în dosarul nr. 129/P/2004, faţă de D.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de apărător ales al inculpatului V.G., i-a pretins numitei H.M., concubina acelui inculpat, importante sume de bani în valută, din care a primit 5.600 dolari SUA, promiţându-i că va interveni pe lângă magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti, în vederea schimbării încadrării juridice a faptei şi aplicării, în apel, a unei pedepse mai blânde.
IV. În fine, prin procesul-verbal din 5 octombrie 2004, Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 229/P/2004, faţă de D.V., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de parlamentar, a influenţat pe unii funcţionari publici din cadrul Ministerului Muncii, în scopul obţinerii aprobării plecării din ţară a unui număr de muncitori, în cadrul contractelor de lucrări încheiate de firme româneşti, cu firme din Germania, pretinzând şi primind, pentru această intervenţie, un autoturism în valoare de 40.000 Euro, de la I.W., precum şi alimente de la C.V.
În susţinerea cererii de prelungire a măsurii preventive, s-a susţinut că, după declanşarea cercetărilor penale, învinuitul D.V. nu a avut o poziţie procesuală corectă, ci a încercat să tergiverseze desfăşurarea urmăririi penale, prin neprezentarea la termenele fixate pentru audierea sa ori pentru efectuarea de confruntări.
Învederându-se că din cercetările în curs de efectuare rezultă indicii temeinice că învinuitul D.V. a săvârşit infracţiunile imputate şi că nu au dispărut motivele ce au stat la baza prelungirii anterioare a măsurii obligării sale de a nu părăsi ţara, ce a fost luată prin încheierea nr. 271 din 3 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a solicitat prelungirea din nou a acestei măsuri, cu încă 30 de zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 298 din 21 decembrie 2004, a admis cererea formulată de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de învinuitul D.V., pe o perioadă de încă 30 de zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005.
S-a motivat că, în raport cu dispoziţiile art. 1451 C. proc. pen., se impune prelungirea măsurii preventive de obligare a învinuitului D.V. să nu părăsească ţara, în intervalul de timp menţionat în propunerea Parchetului Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, deoarece subzistă în continuare motivele ce au determinat luarea acestei măsuri.
Împotriva încheierii menţionate, învinuitul a declarat recurs.
În sprijinul recursului declarat, apărătorul învinuitului a invocat cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susţinând în esenţă că încheierea atacată este lovită de nulitate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de prelungire din nou, pe timp de 30 de zile, a măsurii preventive de obligare a învinuitului de a nu părăsi ţara. Totodată, s-a relevat că efectuarea actelor de urmărire penală nu impune menţinerea acestei măsuri preventive, cât timp învinuitul s-a prezentat ori de câte ori a fost legal citat, iar conduita sa nu justifică temerea că, dacă eventual ar pleca în străinătate, s-ar crea şi pericolul de a nu se mai înapoia în ţară.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., constituie caz de casare, atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege".
Dar, câtă vreme, prin considerentele încheierii, s-a arătat că prelungirea măsurii preventive a obligării învinuitului de a nu părăsi ţara, este impusă de împrejurarea că subzistă, în continuare, motivele care au determinat luarea acestei măsuri, nu se justifică susţinerea că soluţia pronunţată prin încheierea respectivă nu ar fi motivată în sensul prevăzut în textul de lege care reglementează cazul de casare invocat.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanţa ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât şi mediul social.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilităţii unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale şi, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivităţii.
Or, exigenţele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţilor specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea şi, după caz, menţinerea sau prelungirea măsurilor preventive.
Între aceste măsuri preventive, potrivit art. 1451, cu referire la art. 136 C. proc. pen., este şi aceea privind obligarea făptuitorului de a nu părăsi ţara.
Calea de atac exercitată de învinuit, vizând prelungirea duratei acestei măsuri, nu este fondată, din moment ce prima instanţă a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive, subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de observat că faptele imputate învinuitului, astfel cum au fost descrise prin cererea de prelungire a măsurii obligării sale de a nu părăsi ţara, ca şi succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent, impun în mod evident asigurarea prezenţei învinuitului în ţară, pentru a putea fi ascultat oricând, precum şi în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale faţă de el.
Aşa fiind, se constată că motivul de casare invocat, nu se justifică, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
În consecinţă, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de învinuitul D.V. şi a-l obliga să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de învinuitul D.V. împotriva încheierii nr. 298 din 21 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 7142/2004.
Obligă pe învinuit să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 29/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
