ICCJ. Decizia nr. 29/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 29/2005
Dosar nr. 227/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 8 mai 2002, petenta F.R. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals prevăzute de art. 289 şi 291 C. pen.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost cercetată şi trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 C. pen.
În cauza penală ce o priveşte, procurorul menţionat a „fabricat" două procese-verbale, semnate numai de către acesta, din care rezultă că martora C.D. s-a prezentat la parchet, susţinând că este supusă la presiuni din partea petentei şi a soţului acesteia, pentru a o determina să-şi retragă primele declaraţii date în faţa procurorului, deoarece acestea nu corespund adevărului.
În cursul cercetării judecătoreşti, audiată fiind în dosarul nr. 5276/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, martora C.D. a afirmat că nu a declarat niciodată procurorului că fost supusă presiunilor menţionate. Dimpotrivă, cu această ocazie, martora a afirmat că a dat mai multe declaraţii, sub ameninţarea că va fi arestată sau cu promisiunea că va fi angajată la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Ulterior, aceasta s-a prezentat la procurorul menţionat, cu intenţia de a da declaraţii conforme adevărului.
Iritat de faptul că martora doreşte să spună adevărul, procurorul C.F. a falsificat cele două procese-verbale.
Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 243/P/2002 din 28 august 2002, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului C.F., sub aspectul infracţiunilor reclamate, deoarece din actele premergătoare efectuate rezultă că acestea nu au fost săvârşite.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că:
- procesele-verbale întocmite de procuror, la care se referă autoarea plângerii, sunt acte de constatare a unor situaţii de fapt consemnate ca atare şi nu au valoarea unor mijloace de probă, întrucât nu vizează dovedirea vinovăţiei inculpatei F.R., în cauza penală în care a fost cercetată, vinovăţie ce a fost stabilită în raport cu ansamblul probator expus şi comentat în rechizitoriul prin care a fost finalizat dosarul nr. 9/P/2001.
- conturând doar poziţia inculpatei pe parcursul cercetărilor, actele menţionate nu trebuiau întocmite în conformitate cu dispoziţiile art. 91 C. proc. pen.
- procesele-verbale în discuţie nu pot fi considerate false, atâta timp, cât verificările efectuate în cauză au confirmat împrejurarea că martora s-a prezentat într-adevăr la procuror, în zilele de 27 septembrie 2001 şi 16 noiembrie 2001, pentru a se plânge împotriva presiunilor exercitate de inculpată şi soţul său, în vederea retractării primelor declaraţii.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta F.R. a formulat plângere, reiterând susţinerile făcute în plângerea penală.
Prin rezoluţia din 25 octombrie 2002, plângerea a fost respinsă, reţinându-se că petenta nu a propus alte probe şi nu a adus elemente noi, de natură să ducă la reformarea soluţiei criticate.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petenta a formulat plângere, susţinând că probele administrate infirmă soluţia de netrimitere în judecată care, din acest motiv, este netemeinică şi nelegală.
Prin sentinţa nr. 11 din 19 ianuarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea, ca nefondată, reţinând că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, probele administrate nedovedind că persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ar fi săvârşit infracţiunile imputate.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petenta a declarat recurs pe care nu l-a motivat în scris.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare, cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu, cazul să se dispună trimiterea în judecată".
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum acesta a fost definit în textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existenţa infracţiunilor cu a căror săvârşire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport cu această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea acesteia.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
Pentru a respinge plângerea şi a menţine rezoluţia atacată, instanţa de judecată a constatat neconfirmarea susţinerilor petentei.
Petenta nu a propus probe noi, care să ducă la concluzia existenţei acelui minim de indicii, în raport cu care, în mod greşit, nu s-a început urmărirea penală.
Drept urmare, soluţia criticată de petentă, cu referire la hotărârea primei instanţe, este temeinică şi legală, nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentă, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta F.R. împotriva sentinţei nr. 11 din 19 ianuarie 2004 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 548/2003.
Obligă petenta F.R. să plătească statului, suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 30/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
