ICCJ. Decizia nr. 32/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 32/2005
Dosar nr. 257/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 198/P/2003 din 15 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) şi a art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
S-a reţinut că, în luna mai 2002, inculpatul a recrutat şi transportat în Spania, pe părţile vătămate M.E. şi O.L., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, primind în schimb suma totală de 2.400 Euro.
Pentru transportul în Spania al părţilor vătămate, inculpatul a folosit un autoturism, proprietatea personală a acestuia, pe care l-a vândut în cursul urmăririi penale, cu suma de 2.400 Euro.
Prin sentinţa penală nr. 223 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secţia penală, a condamnat inculpatul, la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, înlăturând aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., precum şi la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) din acelaşi cod, înlăturând aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, a confiscat suma de 4800 Euro, obligându-l pe inculpat, la plata acesteia către stat sau a echivalentului în lei la data plăţii.
În baza art. 163 C. proc. pen., a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului aparţinând inculpatului.
A constatat că părţile vătămate M.E. şi O.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a administrat probe şi a reţinut starea de fapt corespunzător acestora, identică cu cea expusă prin rechizitoriu.
Pentru a înlătura aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., instanţa de judecată a reţinut că hotărârea penală considerată ca prim termen a recidivei, priveşte o infracţiune comisă după împlinirea termenului de încercare.
Pe de altă parte, cu referire la alte fapte comise în perioada de încercare şi pentru care acesta a fost trimis în judecată, sentinţa penală nr. 214/2002, prin care inculpatul G.D. a fost condamnat la 5 ani închisoare, nu este definitivă
Invocând perseverenţa infracţională a inculpatului G.D., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând majorarea pedepselor şi aplicarea unui spor în limitele prevăzute de lege.
Inculpatul G.D. a declarat apel împotriva aceleaşi sentinţe, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Acesta a susţinut că nu a făcut altceva decât să transporte părţile vătămate, în Spania, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. Părţile vătămate erau conştiente din ce fel de activităţi urmau să realizeze venituri, iar inculpatul nu a exercitat nici un fel de presiuni asupra acestora, pentru a practica prostituţia.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 390/A din 13 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror, a desfiinţat hotărârea atacată, numai cu privire la individualizarea pedepselor şi, rejudecând, a aplicat inculpatului, un spor de contopire de 8 luni închisoare, la pedeapsa principală, urmând ca în final, inculpatul G.D. să execute 5 ani şi 8 luni închisoare.
A respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de control a reţinut că infracţiunile există, au fost săvârşite de inculpat şi sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză.
Totodată, pedepsele stabilite de prima instanţă, sunt just individualizate.
Prima instanţă a greşit, însă, când nu a aplicat un spor de contopire.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul G.D. a declarat recurs, întemeiat pe art. 3859 pct. 12, 14 şi 171 C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că în mod greşit a fost condamnat, în loc să fie achitat, sens în care a reiterat motivele invocate în apel. În subsidiar, în cazul în care s-ar ajunge la concluzia comiterii infracţiunilor, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Totodată, acesta a susţinut că în mod greşit s-a dispus în sensul confiscării sumei de 4.800 Euro, în loc de 2400 Euro, sumă primită.
Prin Decizia nr. 1701 din 26 martie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de inculpat şi a casat hotărârile pronunţate în cauză, numai cu privire la măsura confiscării sumei de 4800 Euro, pe care a redus-o la 2400 Euro, reţinând că autoturismul nu intră sub incidenţa art. 118 C. pen., faţă de împrejurarea că nu era nici indispensabil şi nici destinat săvârşirii infracţiunii.
Împotriva celor trei hotărâri pronunţate în cauză, Pprocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) pct. 1 şi 71 C. pen.
S-a susţinut că hotărârile pronunţate sunt contrare legii.
Astfel, instanţele nu s-au pronunţat asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului, în actul de sesizare, în sensul că, deşi activitatea inculpatului s-a îndreptat împotriva a două părţi vătămate, împrejurare în care se impunea condamnarea inculpatului, pentru două infracţiuni de proxenetism şi două infracţiuni de trafic de persoane, acesta a fost condamnat numai pentru săvârşirea unei infracţiuni de proxenetism şi a unei infracţiuni de trafic de persoane.
Totodată, în mod greşit instanţele nu au constatat graţiată pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În fine, s-a susţinut că prin înlăturarea confiscării sumei de 2400 Euro, instanţa de control judiciar a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 118 C. pen., raportat la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
În concluzie, pentru motivele expuse, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului G.D., că, în luna mai 2002, a recrutat şi transportat în Spania, părţile vătămate M.E. şi O.L., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituţiei, primind în schimb suma totală de 2400 Euro.
Prin recursul în anulare se susţine că în mod greşit, inculpatul a fost condamnat pentru câte o singură infracţiune de proxenetism şi, respectiv, de trafic de persoane, deoarece, în raport cu numărul subiecţilor pasivi ai fiecăreia dintre infracţiunile menţionate, se impunea condamnarea acestuia pentru săvârşirea în concurs a câte două infracţiuni.
Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., există concurs real de infracţiuni, „când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele".
La stabilirea îndeplinirii primei condiţii, cu referire la săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni, trebuie avute în vedere prevederile art. 17 şi 18 C. pen.
În raport cu critica formulată prin recursul în anulare, sub acest aspect, ar urma să se conchidă că acţiunea inculpatului s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecţii pasivi ai infracţiunilor menţionate.
Cu alte cuvinte, deşi acţiunea inculpatului este caracterizată de unitatea de timp şi loc, prezenţa a doi subiecţi pasivi ar împiedica încadrarea faptei într-o infracţiune unică, în raport cu lipsa unicităţii rezoluţiei infracţionale, inculpatul neputând omite din reprezentarea sa, că se află în faţa unor persoane distincte şi că acţionează asupra unor individualităţi cu trăsături specifice, în raport cu care trebuie să ia, inevitabil, o hotărâre nouă.
Or, faţă de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 C. pen., rezultă că infracţiunile de trafic de persoane şi de proxenetism, ce se săvârşesc cu intenţie, au ca obiect juridic special, relaţiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existenţă pe căi admise de lege, ce impun excluderea şi condamnarea oricăror acte de proliferare a prostituţiei, inclusiv prin efectuarea de acte de comerţ cu persoane în acest scop, ori de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia, în raport cu care unicitatea rezoluţiei infracţionale nu poate fi contestată.
Drept urmare, numărul subiecţilor pasivi, între altele, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi constituie element de circumstanţiere în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei.
Ca atare, se constată că recursul în anulare este nefondat sub aspectul acestei critici.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, „se graţiază în întregime, pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv".
Conform art. 4 alin. (1) din actul normativ menţionat, prevederile art. 1 şi 2 nu se aplică celor condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă.
Alin. (3) al aceluiaşi articol dispune că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 543/2002, cei care au săvârşit infracţiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Art. 8 din Legea nr. 543/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 18/2003, prevede că dispoziţiile legii de graţiere privesc pedepsele, măsurile şi sancţiunile aplicate pentru fapte săvârşite până până la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de persoane în cursul lunii mai 2002, încadrându-se, astfel, în dispoziţiile art. 8 din legea menţionată, care este aplicabilă faptelor săvârşite până la data de 4 octombrie 2002.
Pedeapsa aplicată inculpatului este de 5 ani, iar infracţiunea de trafic de persoane este pedepsită cu închisoarea de la 5, la 15 ani, fiind satisfăcute, astfel, şi condiţiile prevăzute în art. 1 şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 543/2002.
Inculpatul nu este recidivist, faptele deduse judecăţii în prezenta cauză fiind comise după împlinirea termenului de încercare dispus prin sentinţa penală nr. 637/1997, a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la 1 aprilie 1997, aşa încât acesta nu se încadrează în excluderea de la beneficiul graţierii stabilită prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002.
În fine, infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nu se regăseşte printre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 543/2002, exceptate de la beneficiul actului de clemenţă.
Ca atare, recursul în anulare se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotrărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen.
Cu referire la ultima critică, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, stabileşte măsura confiscării speciale, cu referire la banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârşirii oricăreia dintre infracţiunile prevăzute de acest normativ, precum şi celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen., care sunt supuse confiscării speciale în condiţiile acestui din urmă text.
Prin alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a stabilit că sunt considerate bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii, mijloacele de transport care au fost folosite la realizarea transportului persoanelor traficate, precum şi imobilele în care aceste persoane au fost cazate, „dacă aparţin făptuitorilor".
Faţă de modul de redactare al textului menţionat, rezultă că legiuitorul nu a reglementat o nouă sancţiune de drept penal, cu caracter patrimonial şi preventiv, alta decât măsura confiscării speciale prevăzute de art. 118 C. pen.
Drept urmare, cum prin textul menţionat s-a făcut trimitere la art. 118 C. pen., prin acesta determinându-se doar alte categorii de bunuri care, în condiţii determinate intră sub incidenţa acestui text, recursul în anulare se constată a fi neîntemeiat, şi sub aspectul acestei critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, numai în latura penală pentru omisiunea constatării graţierii.
Rejudecând cauza între aceste limite, Curtea va descontopi pedeapsa rezultantă, în pedepsele componente, va înlătura sporul şi va constata că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, este graţiată în baza Legii nr. 543/2001.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate vor fi menţinute.
Ca atare, inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, sens în care se va dispune anularea mandatului anterior, emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii şi deducerea perioadei executate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Casează sentinţa penală nr. 223 din 2 octombrie 2003, a Tribunalului Hunedoara, Decizia penală nr. 390 din 13 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia şi Decizia nr. 1701 din 26 martie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, privind pe inculpatul G.D., numai în latura penală, pentru omisiunea constatării graţierii.
Rejudecând cauza:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi repune în individualitatea lor pedepsele de :
- 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.;
- 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. Înlătură sporul de 8 luni închisoare aplicat inculpatului.
Constată graţiată în întregime, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului G.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul G.D. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
Anulează mandatul anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Deduce perioada executată.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 33/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
