ICCJ. Decizia nr. 286/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 286/2011
Dosar nr.8604/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1361 din 6 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluţiei nr. 221/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea formulată la 5 februarie 2007 şi completată la 20 martie 2007 petiţionarul B.O. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor P.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, R.S., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, B.F., judecător la Judecătoria Ineu, B.A., judecător la Tribunalul Arad, L.I., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Arad şi A.M., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că magistraţii i-au cauzat, cu rea credinţă, o vătămare a intereselor legale prin modul în care şi-au îndeplinit obligaţiile de serviciu, cu ocazia soluţionării plângerii penale împotriva executorului judecătoresc G.A., confirmând soluţia de netrimitere în judecată a acestuia.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin rezoluţia nr. 221/P/2009 din 4 februarie 2010 a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că fapta reclamată nu există şi că magistraţii şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul B.O. care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2165/1161/II-2/2010 din 29 martie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petiţionarul B.O. a formulat, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea acestei rezoluţii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Prima instanţă a susţinut că plângerea formulată nu este întemeiată.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate s-a constatat că prin rezoluţia nr. 595/P/2006 din 29 septembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, prin magistratul procuror P.M. a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc G.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen.
S-a reţinut că petiţionarul B.O. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc arătat pentru abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi refuzat să efectueze o executare silită, după ce anterior respectiva persoană a mai fost cercetată pentru aceeaşi faptă în dosarul nr.619/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, dispunându-se neînceperea urmăririi penale la 23 februarie 2004. Acea soluţie a fost menţinută prin sentinţa penală nr. 287 din 26 septembrie 2005 a Judecătoriei Ineu pronunţată de judecătorul B.F. definitivă prin Decizia penală nr. 560/2005 a Tribunalului Arad pronunţată de judecătorii B.A., L.I. şi A.M.
Plângerea petiţionarului împotriva soluţiei procurorului a fost respinsă prin rezoluţia nr. 131/II/2/2006 din 8 noiembrie 2006 a magistratului R.S., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, apreciindu-se că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc este legală şi temeinică.
Prima instanţă a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existenţa unor indicii de săvârşire de către magistraţii reclamaţi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reieşind că aceştia au pronunţat soluţiile menţionate cu respectarea dispoziţiilor procesual penale incidente în cauză şi, neexistând fapta imputată magistraţilor, în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lor, rezoluţia atacată fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs şi a memoriilor şi concluziilor scrise depuse la dosar pentru nelegalitate şi netemeinicie,ignorarea probelor de către procurori, exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi; s-a solicitat anularea sentinţei atacate, trimiterea cauzei la parchet şi soluţionarea acesteia potrivit legii.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile indicate de textul de lege menţionat.
În cauza dedusă judecăţii procurorul, cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen. a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei şi în temeiul acestora a concluzionat, motivat, în sensul inexistenţei, în materialitatea lor, a faptelor reclamate, dispunând soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Într-adevăr, astfel după cum rezultă din actele dosarului, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse de procurori şi judecători în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen. într-o cauză în care petentul a avut calitatea de parte vătămată, petentul a formulat împotriva acestora plângere penală.
Se reţine, totodată, că, în speţă, intimaţii şi-au exercitat legal atribuţiile de serviciu şi au procedat la interpretarea şi aplicarea legii în cauzele cu instrumentarea şi, respectiv, cu soluţionarea cărora au fost investiţi, activitatea de jurisdicţie astfel derulată de judecători şi procurori neputând constitui prin ea însăşi infracţiune, pentru a constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor, chiar dacă soluţiile adoptate au nemulţumit pe una dintre părţile din proces.
Aprecierile negative şi criticile petentului trebuiau exprimate pe calea parcurgerii procedurii legale de contestare a soluţiilor procurorului şi a căilor de atac expres şi limitativ prevăzute de legea procesuală în vigoare, ce nu pot fi completate şi nici substituite prin formularea de plângeri penale, care reprezintă instituţii juridice distincte, cu o altă finalitate decât cea urmărită de către petent, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.
Aşa fiind, se constată că soluţia dispusă de procuror a fost întemeiat menţinută de către prima instanţă în urma evaluării proprii juste a actelor dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, hotărârea recurată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Motivele invocate în recurs privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate şi a rezoluţiei contestate nu sunt susţinute, având în vedere argumentele anterior expuse şi împrejurarea că procurorul şi-a întemeiat măsura pe actele premergătoare legal efectuate, iar instanţa a avut în vedere, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. materialul dosarului şi rezoluţia atacată, verificate prin prisma plângerii petentului.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinţei nr. 1361 din 6 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3857/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 284/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 287/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
