ICCJ. Decizia nr. 283/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 283/2011
Dosar nr.4206/1/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1652 din 15 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluţiei nr. 893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, şi a rezoluţiei nr. 2775/1463/II/2/2009 din 27 mai 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică; au fost menţinute rezoluţiile atacate, ca legale şi temeinice, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că petentul B.O. a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluţiei nr. 893/P/2008 din 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Prin rezoluţia din data de 11 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus faţă de G.D., procuror general şi C.V., procuror, ambii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 246 şi art. 264 C. pen., pe motiv că faptele nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin rezoluţia din data de 27 martie 2009, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluţiei dispuse în dosarul nr. 893/P/2009.
Analizând actele dosarului, prima instanţă a constatat că plângerea formulată de petent este nefondată.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 48/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi (dosar soluţionat de procurorul C.V.) s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.C., judecător la Judecătoria Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Dosarul respectiv a avut ca obiect plângerea pe care B.O. a formulat-o împotriva magistratului menţionat, întrucât la termenul din 19 iulie 2007 nu a dat curs solicitărilor sale făcute în dosarul nr. 6065/196/2007 al Judecătoriei Brăila, dosar care a avut ca obiect cererea formulată de B.B.P. privind evacuarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a numitului B.O., din imobilul situat în Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 5411 din 19 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. 6065/190/2007 (judecător M.C.) a fost admisă cererea formulată de reclamantul B.B.P. şi s-a dispus evacuarea pârâtului B.O. din imobil şi obligarea sa la plata chiriei restante şi a energiei electrice consumate.
Fiind nemulţumit, petentul a formulat plângere împotriva judecătorului considerând că a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu. Soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 48/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi faţă de M.C. a fost verificată, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, G.D., care, prin rezoluţia nr. 525/II/2 din 15 mai 2008 a considerat că este legală şi temeinică.
Prima instanţă a concluzionat că în sarcina magistraţilor G.D. şi C.V. nu se poate reţine săvârşirea niciunei fapte de natură penală, împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţii neputând conduce la concluzia că procurorii şi-au încălcat atribuţiile de serviciu sau au favorizat persoana reclamată de acesta; în situaţia când persoana vătămată este nemulţumită de soluţia dispusă poate formula plângere împotriva acesteia conform prevederilor legale, dar nemulţumirea sa nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a celor care au depus-o, verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate de magistraţi realizându-se prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege şi nu prin repunerea lor în discuţie în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva magistraţilor.
S-a constatat, astfel, că procurorii reclamaţi de petent au dat soluţiile din dosarele respective potrivit competenţei pe care o aveau, cu respectarea legii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs, pentru comiterea de infracţiuni de către procurorii care au dat rezoluţiile contestate, respingerea solicitării de amânare a judecării cauzei de către prima instanţă, nerespectarea dispoziţiilor art. 357 şi ale art. 312 C. proc. pen. având în vedere hotărârea pronunţată şi minuta acesteia.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la săvârşirea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative a inexistenţei cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma arătată.
În cauza dedusă judecăţii nemulţumirea petentului, care a determinat formularea plângerii penale împotriva magistraţilor procurori, a fost determinată de modul în care aceştia au soluţionat o plângere anterior formulată de către petent.
Aşa fiind, se constată că activitatea de jurisdicţie, legal desfăşurată de către intimaţii procurori, constând în interpretarea şi aplicarea legii, instrumentarea cauzelor repartizate şi, în final, dispunerea unei soluţii, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, pentru a atrage răspunderea penală a magistraţilor, chiar dacă soluţia dispusă a nemulţumit una dintre părţi.
Nemulţumirile petentului, care privesc, în realitate soluţiile dispuse de către procurori trebuiau să fie exprimate pe calea parcurgerii procedurii prevăzute de art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., care nu poate fi substituită şi nici înlocuită prin formularea plângerii penale, instituţie juridică având o finalitate distinctă şi care nu poate conduce la modificarea sau desfiinţarea soluţiilor dispuse de către magistraţi.
Se constată că intimaţii s-au limitat la a-şi exercita legal prerogativele funcţiei cu care au fost învestiţi, iar nemulţumirea pur subiectivă a petentului nu este aptă a dovedi săvârşirea unor fapte din sfera ilicitului penal.
Aşadar, în mod legal şi temeinic procurorul, învestit cu soluţionarea plângerii petentului, în baza verificărilor efectuate în etapa actelor premergătoare, potrivit art. 224 C. proc. pen., a constatat că faptele reclamate nu există, soluţia de neîncepere a urmăririi penale fiind în mod just menţinută de către prima instanţă, hotărârea fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza evaluării proprii juste a materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Motivul de recurs referitor la pretinsa comitere a unor infracţiuni de către procurorii care au dispus soluţiile contestate de petent, potrivit art. 2781 C. proc. pen. excede obiectului cauzei, constituit de verificarea hotărârii pronunţate de către prima instanţă care, la rândul său, potrivit art. 2781 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. s-a limitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror.
Critica referitoare la respingerea cererii petentului de amânare a judecăţii este neîntemeiată, deoarece prima instanţă s-a pronunţat motivat asupra acesteia, procedându-se la soluţionarea cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor în condiţiile în care prin cererea formulată petentul critica, în realitate, conţinutul citaţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită (fila 19 dosar fond).
Motivul de recurs privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 312 şi art. 357 C. proc. pen. nu se susţine, deoarece conţinutul minutei respectă dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., aplicabile în speţă, iar dispoziţiile art. 312 C. proc. pen. nu sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, după cum sugerează petentul.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinţei nr. 1652 din 15 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4278/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 281/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 284/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
