ICCJ. Decizia nr. 28/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 28/2010
Dosar nr.8498/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia nr. 4098 din 8 decembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 346/42/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca nefondat, recursul declarat de petenta C.M. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 40 din 5 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.M. împotriva rezoluţiei nr. 289/P/2008 din 31 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, recurs care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 4098 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Împotriva acestei ultime decizii, petenta C.M. a declarat un nou recurs.
La termenul de azi, 22 noiembrie 2010, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 417 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de petenta C.M.
Examinând recursul declarat de petentă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) cu referire la alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată în soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
Din examinarea textului se constată că recursul se poate declara numai împotriva hotărârii instanţei de fond.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive, fiind arătate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (1) lit. c) şi lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentinţele pronunţate, ca instanţe de fond de curţile de apel şi deciziile pronunţate, ca instanţe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
Printre acestea nu sunt prevăzute şi deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cum este cea atacată în cazul de faţă.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu recursul declarat de către petenta C.M., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Decizia nr. 4098 din 8 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 346/42/2008, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de aceeaşi petentă împotriva sentinţei penale nr. 40 din 5 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentă împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta C.M.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta C.M. împotriva deciziei nr. 4098 din 8 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1346/42/2008.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 279/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 281/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
