CSJ. Decizia nr. 300/2002. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 300
Dosar nr. 80/2002
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 mai 1999, reclamanta LKW GmbH Munchen – Germania a chemat în judecată S.C. B. S.A. Piatra Neamţ, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză pârâta să fie obligată la plata sumei de 3000 mărci germane şi respectiv 2700 mărci germane cu titlu de daune contractuale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în data de 7 noiembrie 1997, pârâta a efectuat un transport de mărfuri pe ruta România – Germania. Pentru acest transport, conducătorul auto a încasat suma de 2700 mărci germane, cu condiţia de a face un transport tur-retur. Deşi reprezentantul pârâtei acceptase această condiţie, telefonic, transportul retur nu a mai fost efectuat, iar factura remisă prin fax nu a fost recunoscută de organele financiare ale statului german. Totodată, pârâta a refuzat, pentru un alt transport tur-retur, să remită C.M.R. original semnat, ştampilat şi datat de beneficiarul mărfii, precum şi factura fiscală în original.
Reclamanta a promovat, ulterior, acţiunea în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 2700 mărci germane reprezentând contravaloarea primului transport retur neefectuat, motivat de faptul că, potrivit contractului-comandă, în aceste condiţii nu se mai achită nici preţul transportului tur.
Prin sentinţa nr. 2831/E din 25 octombrie 1999, Tribunalul Neamţ, secţia comercială, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 8400 mărci germane sau echivalentul în lei al acestei sume, cu motivarea că din probele administrate a rezultat încasarea sumelor menţionate şi neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor asumate.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 120 din 9 martie 2000, a respins apelul declarat de către pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat, reţinând că deşi a încasat contravaloarea tur-retur de la reclamantă, prestaţia nu a fost efectuată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta S.C. B. S.R.L. Piatra Neamţ a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 8 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 3866 din 19 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de către pârâtă, a casat Decizia atacată, a admis apelul declarat de aceeaşi parte împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea, ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că acţiunea, supusă termenului de prescripţie de un an prevăzut de art. 32 din C.M.R. sub regimul căreia au fost efectuate transporturile, a fost formulată cu depăşirea acestui termen.
Împotriva acestei din urmă decizii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susţinut că instanţa de recurs a soluţionat cauza, deşi reclamanta nu a fost legal citată pentru termenul când s-a judecat recursul.
În acest sens, s-a arătat că reclamanta şi-a indicat adresa din Germania, iar aceasta a fost citată la o adresă din România, reprezentând domiciliu ales exclusiv pentru judecarea în apel a cauzei.
Pe de altă parte, hotărârea criticată este nelegală şi vădit netemeinică şi sub aspectul aplicării greşite a prevederilor art. 32 din Convenţia privind transportul de mărfuri în trafic internaţional.
În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de recurs.
Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 93 C. proc. civ. „în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii”.
Pe de altă parte, prin art. 98 C. proc. civ. s-a stabilit că „schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului”.
Din economia textelor legale citate rezultă, pe de o parte, posibilitatea părţii de a face alegere de domiciliu în cursul procesului, că această alegere leagă instanţa şi, pe de altă parte, că în lipsa notificării schimbării de domiciliu, actele de procedură se îndeplinesc valabil la ultimul domiciliu ales.
În acelaşi timp, în lipsa unei distincţii reglementate de legea procesuală civilă, alegerea de domiciliu nu priveşte o anume etapă procesuală. În consecinţă, alegerea de domiciliu, făcută de parte într-o anume etapă procesuală, leagă instanţa cu privire la comunicarea actelor de procedură, pe întreg ciclul ordinar al judecăţii, atât timp cât nu intervine o nouă alegere de domiciliu, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 98 C. proc. civ.
În cauză, la termenul de judecată din 17 februarie 2000, intimata-reclamantă, prin P.O., în calitate de asociat unic, a făcut alegere de domiciliu şi a solicitat comunicarea actelor de procedură la avocatul C.M.
Din practicaua deciziei pronunţate în apel rezultă că avocatul menţionat a asistat partea la soluţionarea apelului, în instanţă fiind prezent şi asociatul unic P.O.
Din actele dosarului nu rezultă că reclamanta, ulterior, ar fi procedat la schimbarea domiciliului ales, în condiţiile art. 98 C. proc. civ.
Aşadar, comunicarea actelor de procedură, ulterior datei de 17 februarie 2000, a fost efectuată la domiciliul ales de către reclamantă, în condiţiile art. 93 C. proc. civ., care a legat instanţa. Cum în cauză nu a intervenit o schimbare de domiciliu, în condiţiile art. 98 C. proc. civ., actele de procedură au fost valabil comunicate la domiciliul ales de reclamantă.
Ca atare, reclamanta a fost legal citată la soluţionarea cauzei în recurs, aşa încât prima critică formulată prin recursul în anulare apare ca fiind neîntemeiată.
În cauză, cauza cererii de chemare priveşte contracte caracterizate prin internaţionalitate, referitoare la transporturi cu caracter oneros, efectuate cu vehicule rutiere.
Ca atare, acestea fac parte din categoriile de contracte supuse domeniului de aplicare a Convenţiei C.M.R.
Prin art. 32 din Convenţia C.M.R., cu referire la drepturile derivând din contractele supuse acestei convenţii, a fost stabilit un termen uzual de prescripţie de un an şi un termen derogator de 3 ani.
Termenul derogator de 3 ani este incident ori de câte ori se impută transportatorului, sub rezerva probelor necesare, săvârşirea unui dol sau a unei culpe grave echivalente dolului, în cursul executării obligaţiilor contractuale.
În cauză, obiectul acţiunii constă în obligarea pârâtului, în calitate de transportator, la daune contractuale decurgând, potrivit susţinerilor reclamantei, din neexecutarea unui transport rutier internaţional retur, pe ruta Germania - România şi refuzul reemiterii C.M.R.-ului original.
Or, în raport de acest obiect, dreptul la acţiune al reclamantei este supus termenului uzual de prescripţie, de un an, prevăzut de art. 32 din Convenţia C.M.R., aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de recurs.
În cauză nu au fost invocate şi dovedite cele două elemente constitutive ale dolului, aşa încât este exclusă incidenţa termenului derogator, de 3 ani, al prescripţiei dreptului la acţiune.
Aşa fiind, se constată că şi cea de-a doua critică formulată prin recursul în anulare este neîntemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 3866 din 19 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 301/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
