ICCJ. Decizia nr. 73/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 73/2005
Dosar nr. 8/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2002, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Liga Democratică pentru Dreptate din România, în calitate de mandatar al petiţionarei I.G., a formulat plângere împotriva judecătorilor T.I., A.M. şi T.D., în legătură cu modul cum au soluţionat, prin Decizia civilă nr. 115 din 25 ianuarie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cauza ce face obiectul dosarului nr. 929/2001 al acelei secţii.
Procurorul desemnat să examineze plângerea, prin rezoluţia din 11 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 92/P/2003, a dispus neînceperea urmăririi penale, motivând că, în cauză, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249 şi 289 C. pen.
Împotriva rezoluţiei menţionate, Liga Democratică pentru Dreptate din România a formulat plângere, la data de 12 ianuarie 2004, această plângere fiind respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 67 din 23 aprilie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu motivarea că în lipsa unor indicii temeinice, nu se poate ajunge la concluzia că judecătorii vizaţi ar fi comis infracţiunile imputate.
Această sentinţă a rămas definitivă, în urma respingerii recursului declarat de Liga Democratică pentru Dreptate din România, prin Decizia nr. 197 din 7 iunie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
La data de 30 iulie 2004, I.G. a formulat plângere împotriva aceleiaşi rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, subliniind că această plângere este „înaintată în conformitate cu art. 21 din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 - CEDO", precum şi că recurgerea la o nouă plângere se justific, deoarece la 29 martie 2003 a solicitat extinderea cercetărilor pentru alte infracţiuni.
Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formându-se dosarul nr. 4522/2004.
La termenul din 22 octombrie 2004, prin precizare scrisă, I.G. a formulat critici cu privire la modul în care au soluţionat cauza, procurorul care a examinat plângerea şi instanţa învestită să se pronunţe asupra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
S-a susţinut, de asemenea, că magistraţii la care s-a referit, au comis infracţiuni în dauna intereselor legale ale petiţionarei, de acţionar majoritar la SC T.&G. SRL.
La termenul de judecată din 3 decembrie 2004, punându-se în discuţie, din oficiu, problema dacă a fost respectat termenul de formulare a plângerii prevăzut în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionara a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 62 şi 631 C. proc. pen., cerând să fie sesizată Curtea Constituţională, pentru a se pronunţa asupra acestei excepţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 273 din 3 decembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, cu motivarea că nu sunt întrunite cerinţele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deoarece excepţia invocată nu se referă la texte de lege ce ar putea avea legătură cu soluţionarea aspectelor de ordin procedural privind tardivitatea plângerii.
S-a relevat, în acest sens, că unul din textele de lege la care se referă excepţia, cel al art. 631 C. proc. pen., nu se regăseşte în acest cod, iar celălalt text, al art. 62 din acelaşi cod, privind probele şi aprecierea lor, nu are legătură cu speţa.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale din 11 decembrie 2003, dată în dosarul nr. 92/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţi4e şi Justiţie.
S-a motivat că noua plângere, împotriva rezoluţiei procurorului din 11 decembrie 2003, fiind formulată abia la 30 iulie 2004, în condiţiile în care s-a făcut dovada că această rezoluţie a fost comunicată petiţionarei şi ea avea cunoştinţă, la data de 15 februarie 2004, despre conţinutul rezoluţiei, este tardivă, deoarece s-a depăşit termenul de 20 de zile prevăzut în art. 2781 C. proc. pen., pentru formularea unei astfel de plângeri.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionara I.G. a declarat recurs.
Prin motivele formulate, petiţionara a susţinut că instanţa trebuia să observe că prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, a urmărit să se refere la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., iar nu la art. 631 din acelaşi cod, cum a menţionat datorită unei înregistrări greşite în calculator.
Învederând că nu a negat faptul că a luat cunoştinţă de soluţiile date de procuror în urma examinării plângerilor pe care ea le-a formulat, petiţionara a susţinut că instanţa nu era totuşi îndreptăţită să-i respingă plângerea, cât timp temeiurile pe care le-a invocat, sunt juste.
În concluzie, petiţionara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării plângerii sale în conformitate cu cerinţele legii.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, examinând plângerea, instanţa a avut suficiente temeiuri pentru a ajunge la concluzia că aceasta i-a fost adresată tardiv.
În adevăr, secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu adresa nr. 92/P/2003 din 16 decembrie 2003, a comunicat petiţionarei I.G., că prin rezoluţia din 11 decembrie 2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de neglijenţă în serviciu şi de fals intelectual, cu privire la judecătorii care au pronunţat Decizia nr. 115 din 25 ianuarie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială.
În acelaşi timp, aşa cum s-a subliniat prin considerentele sentinţei, există certitudine că la data de 15 februarie 2004, petiţionara I.G., prezentându-se în faţa instanţei într-o altă cauză, privind aceeaşi rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, cunoştea în mod indiscutabil conţinutul acelei rezoluţii.
De altfel, însăşi petiţionara a menţionat, prin motivele de casare formulate, că nu a negat faptul că a luat cunoştinţă de soluţiile date de procuror, relevând că ultima plângere a formulat-o, pentru că are dreptul la o judecată echitabilă.
Or, în aceste condiţii, termenul de 20 de zile prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în care se putea face plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a fost în mod vădit depăşit de către petiţionară, încât plângerea sa este corect respinsă ca tardiv introdusă.
Pe de altă parte, din examinarea art. 62 şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., pe care petiţionara susţine, prin motivele de recurs, că le-ar fi vizat prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se constată că dispoziţiile acestor texte de lege nu au nici o legătură cu aspectele de ordin procedural ce s-au pus cu privire la soluţionarea cauzei.
Tot sub acest aspect, mai este de observat că, din moment ce însăşi cererea principală a fost formulată tardiv, cererile cu caracter accesoriu, derivând din aceasta, cum este excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu mai erau susceptibile de a fi luate în considerare.
În consecinţă, constatându-se netemeinicia criticilor din motivele de casare formulate, urmează ca recursul declarat de petiţionară să fie respins ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara I.G. împotriva sentinţei nr. 273 din 3 decembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4522/2004.
Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 74/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
