ICCJ. Decizia nr. 79/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 79/2005
Dosar nr. 5/2004
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti, s-a admis excepţia privind prescrierea dreptului la acţiune, dispunându-se respingerea acţiunii înregistrate la Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. M.16613 din 21 noiembrie 2002, formulată de reclamantele K.T.A. şi K.T.T. SARL, ambele cu sediul în Liban, la Beirut, împotriva pârâtei SC T. SA.
Invocând prevederile art. 364 şi 365 C. proc. civ., K.T.A., denumire comercială a SC T.L., înregistrată la registrul comerţului din Beirut, sub nr. 309 şi K.T.T. SARL (grupul K.), reclamante în cererea de arbitrare, au formulat acţiuni în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti, cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin încheierea nr. 5174 din 30 noiembrie 2004, a dispus scoaterea cauzei menţionate de pe rol şi trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a motivat că în raport cu dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 365 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare, formulate de cele două societăţi comerciale libaneze împotriva sentinţei arbitrale nr. 54 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti, revine în prezent Curţii de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei încheieri, SC K.T.A. şi SC K.T.T. SARL au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut în dezvoltarea motivului invocat, că potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării sentinţei arbitrale, competenţa de soluţionare a litigiului, după valoarea obiectului (de peste 10 miliarde lei), ar fi revenit Curţii de Apel Bucureşti, astfel că, în raport cu prevederile art. 365 C. proc. civ., soluţionarea acţiunii în anulare de faţă este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă imediat superioară Curţii de Apel Bucureşti.
S-a mai susţinut că dispoziţia de la art. II din Legea nr. 195/2004 nu îşi găseşte aplicarea în speţă, deoarece la data de 28 august 2003, când a intrat în vigoare OUG nr. 58/2003, aprobată prin această lege, cauza nu se mai afla în curs de judecată, întrucât Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României pronunţase soluţia, încă de la data de 3 aprilie 2003.
În fine, s-a relevat că dispoziţiile art. II din Legea nr. 195/2004 nu sunt aplicabile în situaţii particulare, cum este acţiunea în anulare formulată împotriva unei hotărâri arbitrale, ci numai pentru situaţii comune, deoarece legiuitorul a urmărit degrevarea instanţei supreme, numai de cauzele având ca obiect astfel de situaţii.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, din dispoziţia cu caracter imperativ înscrisă în art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, pentru aprobarea OUG nr. 58/2003, rezultă că procesele în materie comercială în curs de judecată la data schimbării competenţei, aflate pe rolul curţilor de apel, în primă instanţă, al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, vor fi trimise instanţelor competente.
Or, în raport cu această dispoziţie, instanţa corespunzătoare tribunalului arbitral care s-a pronunţat în cauză, a devenit tribunalul, astfel că, în speţă, competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare formulate de reclamante revine curţii de apel, iar nu instanţei supreme.
Aşa fiind şi cum dispoziţiile procedurale referitoare la competenţa materială de judecată sunt de imediată aplicabilitate, iar nerespectarea lor atrage nulitatea actelor îndeplinite, se impune să se constate că secţia comercială a instanţei supreme a procedat corect, dispunând scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la Curtea de Apel Bucureşti, devenită competentă să soluţioneze acţiunile în anulare conexe formulate de cele două reclamante.
În această privinţă, susţinerea recurentelor, că în situaţiile particulare, cum este aceea a acţiunii în anulare împotriva unei acţiuni arbitrale, nu ar fi aplicabile dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004, nu poate fi luată în considerare, deoarece este lipsită de suport legal.
Astfel, cât timp prin acele dispoziţii nu se face nici o distincţie referitoare la competenţă, în raport cu situaţiile la care se referă recurentele, nici instanţele nu sunt îndreptăţite să procedeze la astfel de diferenţieri în stabilirea competenţei lor de a judeca.
În consecinţă, constatându-se că susţinerile formulate în cadrul criticilor aduse încheierii prin motivul de casare invocat de reclamante, nu sunt întemeiate, urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele K.T.A. şi K.T.T. SARL Liban împotriva încheierii nr. 5174 din 30 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 74/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 82/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
