ICCJ. Decizia nr. 74/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 74/2005
Dosar nr. 286/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 507 din 8 mai 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti, privind constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat, sub nr. 8056 din 2 decembrie 1965, de către notariatul de Stat al fostului raion Lenin.
Împotriva sentinţei menţionate, reclamanta a declarat apel, acesta fiind respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 435 din 11 octombrie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 2553 din 25 iunie 2002, a admis recursul declarat de reclamanta B.M. şi, casând Decizia menţionată, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul admiterii acţiunii, constatării nulităţii absolute a contractului de donaţie şi obligării pârâtului să lase reclamantei, în deplină proprietate şi liniştită posesie, apartamentul nr. 1 situat în Bucureşti.
Împotriva acestei decizii, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare.
Prin Decizia nr. 610 din 8 decembrie 2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, a respins recursul în anulare, ca nefondat.
Ca urmare, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie în interesul pârâtului, formulată de T.M. şi T.Z.
Invocând cazul prevăzut în art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cu referire la nepronunţarea asupra cererii de intervenţie, au formulat cereri de revizuire a deciziei instanţei de recurs, atât pârâtul municipiul Bucureşti, cât şi intervenienţii T.M. şi T.Z.
Totodată, pârâtul şi intervenienţii au formulat cereri de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, prin Decizia nr. 282 din 18 octombrie 2004, a respins, ca nefondate, cererile revizuienţilor municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, T.M. şi T.Z., privind repunerea în termenul de formulare a cererilor de revizuire.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca tardive, cererile formulate de pârâtul municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General, precum şi de intervenienţii T.M. şi T.Z. privind revizuirea deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători, în dosarul nr. 31/2003.
În motivarea acestei decizii s-a învederat că, în raport cu prevederile art. 324 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 2 din acelaşi cod, este de o lună de la pronunţare, dacă hotărârea a cărei revizuire se cere, a fost dată în recurs, cererile de revizuire a deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, fiind formulate de pârât şi intervenienţi, abia la data de 16 februarie 2004, sunt tardive.
Făcându-se referire la textul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea", s-a subliniat prin considerentele deciziei că, faţă de împrejurarea că a fost depăşit şi termenul de 15 zile calculat de la data încetării împiedicării, prevăzut de alin. (2) din acelaşi articol, potrivit căruia partea avea îndatorirea de a îndeplini actul şi a arăta motivele împiedicării în cadrul acelui termen, cererile de revizuire apar ca tardiv formulate, chiar şi fără a se mai lua în considerare inconsistenţa motivelor invocate, în vederea repunerii în termenul de exercitare a căii de atac.
Intervenientul T.M., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei ultime decizii.
S-a relevat în esenţă că, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 304/2004, Completului de 9 judecători al instanţei supreme nu-i mai revenea competenţa de a se pronunţa, la data de 18 octombrie 2004, asupra cererii de revizuire formulate.
În fine, s-a susţinut că Decizia asupra revizuirii a fost pronunţată de un complet de judecată alcătuit cu încălcarea dispoziţiilor legale, deoarece o parte dintre judecătorii ce au intrat în compunerea acestuia, aveau obligaţia să se abţină, deoarece mai făcuseră parte dintr-un complet ce se pronunţase în cauză.
În concluzie, s-a cerut admiterea contestaţiei, desfiinţarea deciziei atacate şi trimiterea cererii de revizuire, spre rejudecare, la instanţa competentă.
Contestaţia în anulare nu este fondată.
Aşa cum s-a arătat, revizuentul T.M. a formulat contestaţie în anulare, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Or, prin acest text de lege se prevede că hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, în cazul „când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
În raport cu această prevedere, se impune a se examina dacă Decizia a cărei anulare se cere, prin contestaţie, a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor procedurale menţionate.
Sub acest aspect, este de observat că dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, la care se face referire prin contestaţia în anulare, nu au fost încălcate prin judecarea cererii de revizuire, de către Completul de 9 judecători al instanţei supreme.
În adevăr, în conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, „Completul de 9 judecători judecă şi alte cauze date în competenţa sa prin lege".
În raport cu reglementarea de principiu menţionată, apare evident că acest complet este abilitat să judece orice cauză cu care este sesizat, în măsura în care competenţa de a o soluţia îi revine din dispoziţiile procedurale cu caracter general sau special aplicabile.
Cum prin Decizia nr. 282 din 18 octombrie 2004, Completul de 9 judecători al instanţei supreme s-a pronunţat asupra cererii de revizuire a deciziei nr. 610 din 8 decembrie 2003, pronunţată de acelaşi complet, iar potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere", se constată că, sub acest aspect, nu a fost încălcată nici o dispoziţie de ordine publică referitoare la competenţă.
Pe de altă parte, nu este întemeiată nici susţinerea contestatorului, referitoare la incompatibilitatea unora dintre judecătorii care au făcut parte din completul ce a soluţionat cererea de revizuire, pe motiv că au participat şi la pronunţarea deciziei a cărei revizuire s-a cerut.
În această privinţă, pe lângă că o atare situaţie nu este vizată prin art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat ca temei în sprijinul contestaţiei în anulare, dar nici nu poate avea relevanţa ce i se atribuie, câtă vreme revizuirea este o cale de atac de retractare, iar nu de reformare a hotărârii.
Este de reţinut, sub acest aspect, că prin art. 24 alin. (1) C. proc. civ., se prevede că „judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare".
Cum aceste dispoziţii, referitoare la incompatibilitate, au caracter imperativ şi sunt de strictă interpretare, ele nu pot fi aplicate decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, între care nu se regăseşte şi cel referitor la revizuire.
Aşa fiind, apare nefondată invocarea incompatibilităţii unora dintre judecătorii care s-au pronunţat asupra cererii de revizuire.
În fine, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 725 alin. (3) C. proc. civ., la care s-a făcut referire prin contestaţia în anulare, deoarece prin acest text de lege este reglementat modul cum se procedează cu dosarele unei instanţe desfiinţate, ceea ce nu este cazul în speţă.
În consecinţă, urmează a se dispune respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de T.M. împotriva deciziei nr. 282 din 18 octombrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în complet format din 9 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 73/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 79/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
