ICCJ. Decizia nr. 358/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 358/2011
Dosar nr.2333/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1482 din 4 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.A.R.R. împotriva rezoluţiei nr. 179/P/2009 din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petenta obligată la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin plângerea formulată la 3 iulie 2009 petenta M.A.R.R. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători B.A. şi J.N., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că „a fost prejudiciată de o sentinţă penală de exonerare de răspundere penală încă din 2005, favorizând spionajul contra omenirii". Totodată, a mai susţinut că în perioada 2000-2006 a avut mai multe procese civile pe care le-a pierdut şi că magistraţii care i-au respins cererile de recuzare şi care au pronunţat soluţia în dosarul nr. 23626/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, respectiv R.M.L., M.L.I., I.C.C., D.I.R., N.D.G., R.E., V.A.M. şi I.M., toţi de la Tribunalul Bucureşti, ar fi primit bani sau alte foloase de la avocatul V.F.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, prin ordonanţa nr. 179/P/2009 din 29 iulie 2009 a dispus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători de la Tribunalul Bucureşti şi faţă de avocatul V.F. pentru infracţiunile de luare şi dare de mită, prevăzute de art. 254 C. pen. şi art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru inexistenţa faptelor reclamate, iar potrivit art. 38 din acelaşi cod a fost disjunsă cauza şi declinată competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă instanţa supremă în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către magistraţii judecători B.A. şi J.N.
Împotriva acestei ordonanţe petenta M.A.R.R. a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 297/II/2/2010 din 28 mai 2010 a procurorului şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu motivarea că soluţia atacată este legală şi temeinică şi că faptele reclamate nu există.
Împotriva ordonanţei de netrimitere în judecată petenta a formulat plângerea în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. la Curtea de Apel Bucureşti care, prin sentinţa penală nr. 200 F din 29 iunie 2010, a Secţiei a II-a Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că magistratul judecător D.I.R. funcţionează la Curtea de Apel Bucureşti.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că plângerea nu este întemeiată deoarece nu au rezultat indicii sau probe care să ateste că în exercitarea îndatoririlor de serviciu de soluţionare a cauzei civile care a format obiectul dosarului nr. 23626/3/2006 înregistrat la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, judecătorii reclamaţi, respectiv R.M.L., M.L.I., I.C.C., D.I.R., N.D.G., R.E., V.A.M. şi I.M., care au pronunţat hotărârea de respingere a unei contestaţii vizând reintegrarea într-un spaţiu locativ defavorabilă petiţionarei, ori au respins cererile de recuzare formulate de aceasta, sau ar fi comis fapte de corupţie, în sensul că ar fi primit sume de bani ori alte foloase prin intermediul fostului judecător V.F., în prezent avocat.
S-a mai reţinut că din declaraţia petiţionarei a reieşit că aceasta presupune numai că ar fi fost comise asemenea infracţiuni, fără a se referi la fapte determinate, astfel încât s-a apreciat că soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii judecători reclamaţi pentru inexistenţa infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. şi art. 255 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este legală şi temeinică.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs recurenta petentă criticând-o astfel după cum rezultă din cererea de recurs (fila 3 dosar recurs) şi din concluziile scrise depuse la dosar (filele 18-32, 35-78, 83-88 şi 89-92 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, comiterea infracţiunilor de trădare, spionaj şi „terorism" de către un grup infracţional; s-a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, a existenţei de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii, procurorul în temeiul dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., a dispus efectuarea actelor premergătoare apreciate ca utile cauzei şi, motivat, constatând incidenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen., faptele reclamate neexistând, a dispus faţă de intimaţii magistraţi şi avocat, neînceperea urmăririi penale.
După cum în mod just a concluzionat şi prima instanţă, soluţia dispusă de către procuror este legală şi temeinică deoarece activitatea desfăşurată de către persoanele reclamate s-a subsumat prevederilor legale, neputând fi încadrată în sfera ilicitului penal. Totodată, se reţine că activitatea de jurisdicţie derulată de judecător nu poate constitui prin ea însăşi infracţiune pentru simplul motiv că soluţia adoptată în temeiul legii şi al probelor administrate într-o cauză a nemulţumit pe una dintre părţi. Criticile pe care partea înţelege să le aducă unei hotărâri judecătoreşti trebuie exprimate pe calea declarării căilor de atac expres şi limitativ prevăzute de legea procesuală, singurele apte să conducă la o eventuală reformare a hotărârii judecătoreşti şi care nu pot fi înlocuite sau completate prin formularea plângerii penale, ce constituie o instituţie juridică distinctă, cu finalitate diferită.
Din verificarea actelor dosarului se constată că în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate de către petentă nu există în materialitatea lor, neexistând aşadar, temei pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor.
Prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a dat o evaluare proprie corectă plângerii petentei, ordonanţei atacate şi materialului dosarului, dispunând în mod just menţinerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţi, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se constată că aspectele invocate de recurenta petentă ce privesc, în esenţă, pretinsa comitere de infracţiuni contra siguranţei statului exced obiectului prezentei cauze, stabilit prin raportare la dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi limitat la verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei primei instanţe care a vizat, la rândul său, verificarea soluţiei de netrimitere în judecată dispusă de procuror cu privire la anumite infracţiuni de corupţie reclamate de către petentă.
De asemenea, nu poate fi primită solicitarea recurentei petente de trimitere a cauzei la parchet în vederea continuării cercetării penale deoarece actele premergătoare efectuate au fost suficiente pentru a motiva soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.A.R.R. împotriva sentinţei nr. 1482 din 4 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4993/2/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 360/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
