ICCJ. Decizia nr. 350/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 350/2010
Dosar nr.2079/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 192 din 9 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I.; a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 9881/1/2009, petentul A.I. a formulat „plângere penală" împotriva intimaţilor magistraţi B.M.C., D.A., M.I. şi C.R., solicitând tragerea la răspundere penală a acestora, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.
În motivarea cererii, petentul a arătat că în data de 13 noiembrie 2009, în temeiul art. 279 C. proc. pen., a formulat plângere penală împotriva magistraţilor menţionaţi anterior, plângere care a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, organ judiciar care până la data de 14 decembrie 2009 (data înregistrării prezentei cauze pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) nu i-a comunicat nicio rezoluţie, încălcând dispoziţiile art. 277 C. proc. pen. şi 278 C. proc. pen.
Examinând plângerea formulată, s-a constatat că petentul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii B.M.C., D.A., M.I. şi C.R. sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni, însă în motivarea cererii, acesta s-a referit la nemulţumirile sale legate de soluţionarea în termen de către parchet în temeiul dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen.
Totodată, s-a constatat că petentul A.I., în cererea sa, a făcut referire la „plângere", ca mod de sesizare a organelor judiciare, cât şi la „plângere", ca mijloc de atacare a actelor procurorului, „combinarea" acestor instituţii, fiind inadmisibilă.
S-a reţinut că în speţa dedusă judecăţii dacă s-ar considera că petentul a formulat plângerea, ca mod de sesizare, aceasta este informă, nu cuprinde menţiunile obligatorii cerute de art. 222 C. proc. pen., aspecte care atrag inadmisibilitatea cererii, petentul menţionând în cererea sa că a mai formulat o plângere împotriva magistraţilor însă, parchetul nu a pronunţat nicio soluţie în decurs de aproximativ 30 zile, astfel încât prima instanţă a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 222 alin. (7) C. proc. pen., referitor la plângerea greşit îndreptată.
De asemenea, s-a constatat că potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 275 – 278 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen., care reglementează modul în care sunt supuse controlului măsurile şi actele de urmărire penală, petiţionarul ar fi trebuit să parcurgă două etape obligatorii, anterioare momentului sesizării instanţei.
S-a concluzionat că admisibilitatea plângerii petentului adresată direct instanţei se apreciază din perspectiva prevederilor art. 222 C. proc. pen. şi art. 278 şi următoarele C. proc. pen., însă din conţinutul plângerii rezultă că aceste etape anterioare, obligatorii, nu au fost parcurse, nefiind pronunţată până în prezent o soluţie de neurmărire penală, din cele prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea petentului fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul; recursul nu a fost motivat.
Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
În cauza de faţă, petentul a sesizat prima instanţă cu o plângere informă ca plângere penală, deoarece nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. Totodată, cererea formulată nu se putea circumscrie nici prevederilor art. 2781 C. proc. pen., deoarece nu avea ca obiect o soluţie de netrimitere în judecată dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea nefiind prevăzută de legea procesuală în vigoare şi pe cale de consecinţă, inadmisibilă.
Aşa fiind, se constată că prima instanţă a dat o corectă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, hotărârea pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 192 din 9 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 9881/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 35/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 353/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
