ICCJ. Decizia nr. 353/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 353/2011
Dosar nr.2087/1/2011
Şedinţa publică din 20 iunie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1447 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul P.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petentul a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. în care se critică activitatea procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi a funcţionarilor Primăriei Galbenu solicitând modificarea titlului de proprietate nr. 0324-49/1999, punerea sa în posesie cu suprafaţa de 6 ha de teren şi obligarea autorităţilor locale la plata de daune.
Având în vedere dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. şi ale art. 222 C. proc. pen. prima instanţă a constatat că plângerea formulată de petent nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege petentul invocând critici neconturate prin raportare la anumite persoane, formulând solicitări de natură civilă ce exced obiectului cauzei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile sale orale (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), cererea de recurs (filele 2-4 dosar recurs) şi notele scrise depuse la dosar (filele 8-15 dosar recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, încălcarea normelor legale de către magistraţi, nesoluţionarea cauzei de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deşi era competentă în acest sens, greşita trimitere a plângerii sale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie altor parchete, favorizarea prefecţilor şi a altor funcţionari şi membri ai Guvernului reclamaţi de către magistraţii procurori, greşita aplicare a prevederilor legii fondului funciar, comiterea unui fals la eliberarea titlului de proprietate nr. 0324-49/1999, nemotivarea soluţiei primei instanţe, nepronunţarea asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu persoanele reclamate, greşita nesesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de organele competente.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
Rezultă că neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectul verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii reprezentând o condiţie de admisibilitate a acesteia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată, o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi a celui judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă, aşadar, că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
În cauza dedusă judecăţii în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că plângerea petentului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., fiind, astfel, informă ca plângere penală şi pe cale de consecinţă, inadmisibilă, concluzia instanţei rezultând din raportarea prevederilor art. 222 C. proc. pen. conţinutului concret al plângerii petentului.
Se reţine, totodată, că plângerea adresată primei instanţe, deşi întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nu îndeplinea condiţiile expres şi imperativ reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere şi prevederile art. 29 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează competenţa de judecată în primă instanţă, după calitatea persoanei, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevederi care, în cauză, prin raportare la conţinutul concret al plângerii, nu sunt incidente.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Astfel după cum rezultă din considerentele anterior expuse prima instanţă s-a pronunţat cu prioritate şi în mod exclusiv asupra admisibilităţii plângerii petentului respectând normele de competenţă prevăzute de lege şi pronunţând în aceste limite o soluţie legală, temeinică şi riguros motivată, care dă o corectă interpretare şi aplicare normelor incidente în cauză.
Critica referitoare la nesoluţionarea fondului cauzei şi nepronunţarea asupra faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor nu poate fi primită, deoarece constatarea primei instanţe în sensul că a fost sesizată cu o plângere neprevăzută de lege şi, deci, inadmisibilă, a făcut imposibilă analizarea altor aspecte ce vizau fondul cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu persoanele reclamate, acesta este de asemenea nefondat, prevederile art. 2781 alin. (4) C. proc. pen. nefiind incidente în cauză, faţă de obiectul plângerii petentului.
De asemenea, aprecierile privind modul de aplicare a normelor legale în materia fondului funciar exced obiectului prezentei cauze, neputând fi primite.
Pentru considerente ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.V. împotriva sentinţei nr. 1447 din 24 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5760/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 356/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
