ICCJ. Decizia nr. 43/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 43/2011
Dosar nr.9895/1/2010
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3124/2/2010, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., şi art. 13 C. proc. pen., reţinându-se că excepţia este inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost sesizată cu recursurile declarate de petenţii N.C. şi C.M. şi de intimaţii H.M.C. şi H.F.H. împotriva sentinţei penale nr. 187 din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I a penală.
La termenul din 19 noiembrie 2010, avocat N.C., în nume propriu şi în calitate de apărător al recurentului C.M., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 şi art. 13 C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin.3, art. 73 alin. (1) şi (3), art. 124, art. 126 alin. (2) şi (5) teza I şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că dispoziţiile legale a căror constituţionalitate sunt criticate de către petenţi – respectiv prevederile art. 2781 şi art. 13 C. proc. pen. - nu îndeplinesc exigenţele ce decurg din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constatându-se că aceste texte nu au o legătură directă cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, prima instanţă, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţii petenţi cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 şi art. 13 C. proc. pen. raportat la art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 73 alin. (1) şi (3), art. 124, art. 126 alin. (2) şi (5) teza I şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs petenţii N.C. şi C.M., solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar, filele 2 – 4, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi rejudecând, admiterea cererii formulate de recurenţii petenţi şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 şi art. 13 C. proc. pen.
Examinând recursurile formulate de petenţi, în baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, excepţia de neconstituţionalitate invocată, privind dispoziţiile art. 51 alin. (3) C. proc. pen., vizează texte de lege care sunt în vigoare şi nu s-au constatat anterior printr-o decizie a Curţii Constituţionale că sunt neconstituţionale.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale, a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Dreptul de a invoca o excepţie de neconstituţionalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut şi trebuie exercitat în condiţiile şi în limitele stabilite de lege (cu bună credinţă), cu respectarea scopului legii şi nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituţii şi norme legale.
În speţă, petenţii N.C. şi C.M. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 şi art. 13 C. proc. pen., susţinând că dispoziţiile legale menţionate contravin prevederilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24, art. 30 alin. (2), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (3), art. 73 alin. (1) şi (3), art. 124, art. 126 alin. (2) şi (5) teza I şi art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie.
În mod corect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a apreciat că textele de lege criticate nu au o legătură directă cu soluţionarea cauzei.
În speţă, art. 13 C. proc. pen. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta având ca obiect recursurile declarate de intimaţi şi de petenţi împotriva unei sentinţe prin care s-a respins, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., ca nefondată, plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Faţă de considerentele arătate mai sus, nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii N.C. şi C.M.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petenţi vor fi obligaţi la plata sumei de 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii N.C. şi C.M. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3124/2/2010.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 427/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 431/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
