ICCJ. Decizia nr. 431/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 431/2011
Dosar nr.458/1/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 201.
Asupra recursului de faţă:
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1540 din 19 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta I.I. împotriva rezoluţiei din 3 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, dispusă în dosarul nr. 1290/P/2009; a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că petenta a formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei nr. 1290/P/2009 din 3 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, solicitând admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Prima instanţă, verificând rezoluţia atacată pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză a constatat că la data de 30 octombrie 2006 numita I.I. a sesizat IPJ Ilfov –SIF cu privire la faptul că fostul primar al comunei Dobroeşti, numitul T.S. împreună cu numitul N.G., secretar al primăriei comunei Dobroeşti au dat dispoziţie SC F. SA să elibereze un document de proprietate numiţilor M.M. şi M.M.A. pentru un imobil situat în comuna Dobroeşti, judeţul Ilfov, bun ce s-ar cuveni legal petentei; la data de 12 iunie 2006 petenta a sesizat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, arătând că a sesizat anterior săvârşirea unor fapte de corupţie de către numiţii T.S., N.G., I.M., în legătură cu atribuirea proprietăţii asupra imobilului situat în comuna Dobroeşti judeţul Ilfov.
Cauzele penale amintite au fost atribuite potrivit competenţei funcţionale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, formând obiectul dosarelor nr. 2955/P/2007 şi respectiv nr. 2972/P/2007, conexate prin ordonanţa din 25 septembrie 2007 la cauza iniţial înregistrată sub nr. 2955/P/2007, a cărei rezolvare a revenit procurorului de caz V.D.C.
Prin rezoluţia nr. 2955/P/2007 din 25 septembrie 2007 pe baza actelor premergătoare efectuate (înscrisuri, declaraţii ale părţilor, hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile - a fost statuată cu autoritate de lucru judecat netemeinicia acţiunii în revendicare imobiliară cu privire la terenul şi construcţiile situate în comuna Dobroeşti, formulată de reclamanţii I.I., I.I.L. şi I.G. în calitate de succesori ai defunctului I.I.L., în contradictoriu cu pârâţii deţinători ai imobilului amintit M.M. şi M.M.A.) a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. „fapta nu este prevăzută de legea penală având în vedere natura civil - contractuală a cauzei, faţă de intimaţii făptuitori T.S., N.G. şi I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen. Plângerea în baza art. 278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei amintite formulată de petenta I.I. a fost respinsă, ca tardiv introdusă, prin rezoluţia nr. 2017/II/2/2008 a procurorului şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Nemulţumită de soluţia amintită, petenta I.I., prin plângerea formulată şi înregistrată la data de 25 februarie 2008 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 1966/1/2008, a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de V.D.C., fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în legătură cu pretinsul refuz al acestuia de a dispune, în dosarul penal nr. 2955/P/2007 al acestei structuri a Ministerului Public, trimiterea în judecată a fostului primar al comunei Dobroeşti, judeţul Ilfov, T.S., respectiv de a-i comunica soluţia adoptată în cauză, fapte ce ar întruni, în opinia sa, elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 670 din 3 aprilie 2008 (dosar nr. 1966/1/2008), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 227 alin. (7) C. proc. pen., a trimis plângerea penală, spre competentă soluţionare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care la rândul său, ţinând seama de calitatea lui V.D.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 1290/P/2009 din 3 noiembrie 2009, confirmată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. prin rezoluţia nr. 6326/1721/II/2/2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost dispusă, faţă de intimatul procuror V.D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor sesizate, soluţia de neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.; s-a apreciat că faptele reclamate nu există deoarece rezoluţia nr. 2955/P/2007 a fost motivată în fapt şi în drept, simpla împrejurare că soluţia dată în cauza respectivă a fost defavorabilă petentei neputând constitui temei pentru cercetarea penală a magistratului procuror ce a adoptat-o.
Pentru considerentele amintite, apreciate ca valabile de prima instanţă s-a concluzionat că plângerea este nefondată, rezoluţia criticată fiind adoptată de magistratul procuror în realizarea atribuţiilor sale, cu respectarea în totalitate a dispoziţiilor legale în materie prevăzute de art. 224 C. proc. pen., art. 228 C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen., neputând constitui temei pentru declanşarea cercetărilor penale împotriva acestuia sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
S-a argumentat, totodată, că activităţile magistraţilor circumscrise înfăptuirii actului de justiţie, nu pot fi cenzurate prin formularea de plângeri penale, eventualele nemulţumiri cu privire la soluţiile dispuse putând fi valorificate în conformitate cu dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul procurorilor, prin exercitarea căilor legale expres prevăzute de Codul de procedură penală, astfel cum a şi procedat, de altfel, petenta cu rezoluţia nr. 2955/P/2007.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale mandatarului său (expuse în partea introductivă a acestei decizii) şi din cuprinsul concluziilor scrise (fila 7 dosar recurs) pentru netemeinicie, neclaritate, neanalizarea actelor dosarului, neataşarea dosarului Judecătoriei Buftea care făcea dovada susţinerilor petentei, neaducerea cu mandat a intimatului în vederea audierii sub aspectele invocate de petentă, nelegala îndeplinire a atribuţiilor profesionale de către intimat.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, privind inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile reglementate de norma precitată.
În cauza dedusă judecăţii, din verificarea actelor dosarului se constată că în mod just faţă de intimatul procuror a fost dispusă o soluţie de netrimitere în judecată, deoarece faptele imputate acestuia nu existau în materialitatea lor.
Astfel, se reţine că nemulţumirea petentei vizează modul în care intimatul procuror a instrumentat o cauză ce i-a fost repartizată, motiv pentru care nu poate constitui, prin el însuşi temei pentru angajarea răspunderii penale a intimatului. Aceasta, deoarece intimatul s-a limitat la exercitarea atribuţiilor de serviciu conform legii, iar dispunerea unei soluţii în baza interpretării şi aplicării legii unei cauze concrete (chiar dacă aceasta a nemulţumit pe una dintre părţi) nu poate constitui infracţiune, după cum opinează petenta. Nemulţumirile acesteia trebuiau exprimate pe calea formulării plângerilor reglementate de dispoziţiile art. 278-2781 C. proc. pen., procedură a cărei parcurgere nu putea fi substituită şi nici completată de formularea plângerii penale.
Aşa fiind, se constată că în mod just prima instanţă, pe baza propriei evaluări dată materialului dosarului, rezoluţiei atacate şi plângerii petentei, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a menţinut soluţia dispusă de procuror.
Criticile invocate în recurs, referitoare la neanalizarea actelor dosarului şi a plângerii nu pot fi primite, deoarece, atât procurorul, cât şi prima instanţă au avut în vedere actele dosarului, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. Totodată, motivul de recurs relativ la neaudierea intimatului şi neataşarea unui dosar al Judecătoriei Buftea nu poate fi primit având în vedere că sub aspectul administrării probelor instanţa a respectat dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. care prevăd că singura probă ce poate fi administrată în această procedură este cea cu înscrisuri depuse de părţi.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.I. împotriva sentinţei nr. 1540 din 19 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4623/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 43/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 433/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
