ICCJ. Decizia nr. 5/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 5/2005
Dosar nr. 155/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
D.F. a solicitat prin mai multe memorii, adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se declare recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în dosarele penale nr. 8054/1996 şi nr. 10027/2002 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.
După examinarea şi reexaminarea succesivă a acestor dosare, ca urmare a memoriilor adresate de petiţionar, s-a ajuns la concluzia că nu există temeiuri pentru a se declara recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti vizate de acesta.
Pe baza verificărilor efectuate s-a comunicat petiţionarului, la datele de 28 iunie 2002, 11 martie 2002, 18 iunie 2003, 8 septembrie 2003 şi 25 februarie 2004, că nu sunt motive de a se exercita calea extraordinară de atac a recursului în anulare în dosarele menţionate.
Petiţionarul D.F. a formulat plângere împotriva acestor comunicări, înregistrând-o, la data de 8 martie 2004, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin această cerere, petiţionarul a solicitat, în esenţă, să fie reexaminate dosarele penale nr. 8064/1996 şi nr. 10027/2002 ale Judecătoriei Cluj-Napoca şi să se declare recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în aceste dosare, susţinând că soluţia de achitare a inculpatului C.F., pronunţată prin Decizia penală nr. 564 din 2 decembrie 1997 a Curţii de Apel Cluj, este infirmată de probele administrate în cauză.
S-a mai susţinut, de către petiţionar, că prin neexercitarea căii extraordinare de atac a recursului în anulare, împotriva hotărârilor la care el s-a referit, i-a fost lezat dreptul la un proces echitabil, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 95 din 7 mai 2004, a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nici una dintre comunicările vizate de petiţionar nu se încadrează în vreuna dintre categoriile de rezoluţii împotriva cărora partea să se poată adresa, cu plângere, instanţei de judecată.
S-a mai învederat că, prin natura sa, recursul în anulare nu este un act de urmărire penală împotriva căruia să se poată face plângere la instanţă, ci constituie o cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive.
Petiţionarul D.F. a declarat recurs împotriva sentinţei, în termenul prevăzut de lege, solicitând casarea acesteia şi rejudecarea plângerii făcute cu privire la neadmiterea solicitării sale de a se declara recurs în anulare în cauza la care s-a referit.
Recursul nu este fondat.
Aşa cum corect s-a relevat prin considerentele sentinţei atacate, petiţionarul D.F. a solicitat, prin memoriile cu care s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să se declare recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în dosarele nr. 8054/1996 şi nr. 10027/2002 ale Judecătoriei Cluj-Napoca, vizând, în principal, desfiinţarea deciziei penale nr. 564 din 2 decembrie 1997, prin care, admiţându-se recursul declarat de inculpatul C.F., s-a dispus achitarea acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen.
Or, neexercitarea căii de atac a recursului în anulare, astfel cum aceasta era reglementată prin prevederile art. 409 - 4141 C. proc. pen., nu era supusă controlului judiciar ca urmare a plângerii persoanei nemulţumite de faptul că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dat curs solicitării sale de a se declara recurs în anulare împotriva unor hotărâri definitive.
Pe de altă parte, comunicările prin care s-a adus la cunoştinţă petiţionarului, că nu sunt motive pentru a se declara recurs în anulare împotriva hotărârilor vizate de el, nu pot fi asimilate rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului, la care se referă art. 2781 C. proc. pen., singurele susceptibile de a fi atacate cu plângere la instanţă şi a fi supuse, apoi, controlului judiciar al instanţei ierarhic superioare, ca urmare a exercitării căii de atac a recursului.
Aşa fiind, din moment ce prin nici o dispoziţie a legii nu s-a prevăzut posibilitatea atacării cu plângere la instanţă, de către persoanele ce se consideră nemulţumite, a neexercitării căii de atac a recursului în anulare, se constată că soluţia primei instanţe, de respingere a plângerii, este pe deplin îndreptăţită.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionar să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.F. împotriva sentinţei nr. 95 din 7 mai 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1405/2004.
Obligă pe petiţionar să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 50/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
