ICCJ. Decizia nr. 47/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 47/2005
Dosar nr. 296/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 83 din 30 ianuarie 1998, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor P.P., P.A., P.M., prin care au solicitat obligarea pârâţilor Consiliul General al municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA Bucureşti, să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din clădire cu trei nivele şi 36 încăperi, cât şi suprafaţa de 413 m2, teren aferent clădirii şi curţii, reţinând că imobilul revendicat a făcut obiectul unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 107 din 3 iunie 1999, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă hotărâri.
Reclamanţii au solicitat, întemeiat pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., retractarea deciziei nr. 107 din 6 iunie 1999 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin Decizia nr. 154/A din 25 martie 2002, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins cererea de revizuire, ca nefondată, reţinând că actul nou invocat de revizuenţi, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul invocat, pentru a justifica retractarea deciziei atacate.
Împotriva acestei decizii, revizuenţii au declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 4174 din 2 iunie 2004, a respins recursul, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că în mod legal cererea de revizuire a fost respinsă, reţinând că reclamanţii nu au dovedit imposibilitatea administrării actului nou invocat, independent de voinţa acestora. Pe de altă parte, actul invocat, care putea fi administrat oricând în cursul judecăţii, la solicitarea reclamanţilor, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuentul P.A. a declarat un nou recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a fost sesizat cu un nou recurs declarat de revizuentul P.A. împotriva unei decizii pronunţate de secţia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs.
Or, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel.
Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În concluzie, cum recursul nu priveşte o hotărâre dintre cele prevăzute de art. 299 C. proc. civ., rezultă că Decizia criticată nu este susceptibilă de reformare, potrivit dreptului comun, pe această cale.
Este de reţinut că modul de determinare a căilor de atac în dreptul procesual civil, corespunzător principiului stabilit de art. 129 din Constituţia României, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătoreşti şi satisface exigenţele art. 21 din legea fundamentală, respectiv a celor privind liberul acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil reglementate prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De altfel, hotărârea atacată nu face parte nici din categoria hotărârilor supuse reformării la acest complet, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 56/1993, republicată, în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004, aşa încât calea de atac exercitată de revizuent, apare ca fiind inadmisibilă şi potrivit legii speciale.
Astfel, potrivit textelor legale menţionate, Completul de 9 judecători judecă recursurile declarate în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform textului vechi, respectiv cele declarate în cauzele soluţionate în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiei din legea nouă.
Prezentul recurs nu priveşte o hotărâre pronunţată în primă instanţă de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci o hotărâre irevocabilă pronunţată de secţia civilă a Curţii.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de legea procesual civilă, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, Curtea va respinge recursul declarat de revizuent, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuentul P.A. împotriva deciziei nr. 4174 din 2 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, ca inadmisibil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 48/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
