ICCJ. Decizia nr. 52/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 52/2005
Dosar nr. 49/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84/S din 4 aprilie 2002, Tribunalul Braşov, secţia penală, a condamnat, între alţii, pe inculpatul L.E., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 26, raportat la art. 248, combinat cu art. 2481 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod, a contopit pedepsele stabilite şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul menţionat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală, prin Decizia nr. 307/Ap din 16 decembrie 2002, a respins, între altele, apelul declarat de inculpatul menţionat, împotriva hotărârii primei instanţe.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs, între alţii, inculpatul L.E.
La termenul din 21 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpaţii L.E., B.S., H.F.L. şi partea civilă SC C.F. SA Braşov, împotriva deciziei penale pronunţate în apel, inculpatul L.E., prin apărător, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38512 C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată în dosarul nr. 731/2003, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă, nu are legătură cu cauza.
Împotriva acestei încheieri, petentul L.E. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în raport cu împrejurarea că în cauză sunt îndeplinite condiţiile admiterii acesteia.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate privea o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, aceasta a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, iar neconstituţionalitatea art. 38512 C. proc. pen., nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Totodată, de dezlegarea neconstituţionalităţii textului menţionat depindea în mod esenţial, conform art. 38513 C. proc. pen., soluţionarea recursului.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi suspendarea judecării cauzei penale, până la soluţionarea definitivă a excepţiei de neconstituţionalitate.
Recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial.
Fiind un impediment apărut în cursul unui proces, asemănător chestiunilor prejudiciale, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reclamă justificarea unui interes procesual sau de ordin substanţial.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta „are legătură cu soluţionarea cauzei".
În cazul în care judecarea cauzei, cu referire la soluţia ce se va da, nu depinde de dispoziţia legală a cărei constituţionalitate se solicită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale se respinge, ca inadmisibilă, conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Petentul, în calitate de recurent-inculpat, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38512 C. proc. pen.
Acesta a criticat încheierea prin care instanţa de recurs a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinând că s-a făcut o greşită aplicare a legii, cu referire la art. 29 din Legea nr. 47/1992, faţă de împrejurarea că, potrivit art. 38513 C. proc. pen., excepţia ridicată are legătură cu cauza.
Or, din dispoziţiile art. 38513 C. proc. pen., potrivit cărora „după citirea raportului, când s-a dispus întocmirea acestuia", rezultă caracterul facultativ al raportului şi, în consecinţă, lipsa legăturii cu judecata cauzei, pe care nu o condiţionează sub aspect procesual.
Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen., instanţa de recurs exercită un control judiciar restrictiv al hotărîrilor atacate, cu caracter limitat la cazurile de casare invocate şi care se iau în considerare din oficiu, aşa încât dispoziţia menţionată nu are legătură cu cauza, nici sub aspectul examinării condiţiilor angajării răspunderii penale.
Drept urmare, cum reformarea hotărârilor atacate nu este condiţionată de existenţa la dosar a raportului, facultativ prevăzut, în mod judicios instanţa a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate ridicată în faţa acesteia nu are legătură cu cauza.
Nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, este legală, aşa încât încheierea atacată nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., vizat de recurent.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de petentul L.E. care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuieilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul L.E. împotriva încheierii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 731/2003, la data de 21 ianuarie 2005.
Obligă recurentul L.E., să plătească statului, 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru asistarea inculpatului menţionat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 6/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
