ICCJ. Decizia nr. 51/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 51/2005
Dosar nr. 152/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 67 din 23 aprilie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România, ca mandatară a numitei I.G., împotriva rezoluţiei nr. 92/P/2003 din 11 decembrie 2003. a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.I., A.M. şi T.D., judecători la Curtea de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 249 şi 289 C. pen.
Recursul declarat de petentă împotriva hotărârii primei instanţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, Liga Democratică pentru Dreptate din România a formulat contestaţie.
La termenul din 18 octombrie 2004, fixat pentru examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, contestatoarea s-a prezentat prin avocat M.M.
Invocând lipsa de timp pentru pregătirea apărării, contractul de asistenţă juridică fiind încheiat numai la data de 11 octombrie 2004, apărătorul contestatoarei a solicitat amânarea examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, la un alt termen.
În vederea depunerii motivelor contestaţiei în anulare, instanţa de judecată a admis cererea şi a amânat examinarea admisibilităţii în principiu, la data de 24 ianuarie 2005.
La acest din urmă termen s-a prezentat pentru contestatoare, I.G., invocând calitatea sa de acţionar majoritar la SC T. SRL Slobozia şi a solicitat amânarea judecării cauzei, în vederea angajării unui apărător.
Cererea acesteia a fost admisă şi s-a amânat judecarea cauzei, la data de 14 februarie 2005, pentru a da posibilitate contestatoarei, să-şi angajeze un avocat, în vederea pregătirii apărării şi pentru formularea motivelor în sprijinul contestaţiei în anulare.
Examinând cererea de contestaţie conform dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., cu referire la art. 386 din acelaşi cod, se constată următoarele:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-penală a reglementat dreptul examinării cauzei penale în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare, modificare sau anulare, după caz.
În acest context, procesul penal se finalizează prin tranşarea definitivă a raportului juridic de drept penal, de către instanţa competentă, printr-o hotărâre pronunţată în ciclul ordinar, cuprinzând judecarea în fond şi, după caz, în căi de atac a cauzei.
Hotărârea definitivă pronunţată, cu referire la dispozitivul acesteia, în raport cu prezumţia de adevăr exprimată de principiul autorităţii de lucru judecat, exclude o nouă judecată.
Cum, însă, între adevărul juridic şi adevărul factual nu există întotdeauna identitate şi în raport cu împrejurarea complinirii în drept, într-o firească interpretare a scopului procesului penal, a conceptului de adevăr, cu cel de just sau de dreptate, într-o unitate funcţională dezirabilă, legal prevăzută, căreia i s-a acordat preeminenţă faţă de principiul autorităţii de lucru judecat, legea procesuală penală a reglementat posibilitatea anulării hotărârii judecătoreşti definitive, între altele, prin exercitarea contestaţiei în anulare, prin admiterea căreia hotărârea atacată este desfiinţată, iar cauza este repusă în stadiul de dezbatere a recursului.
Caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare rezultă din economia dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală, Titlul II, Cap. IV, Secţiunea I.
Cale extraordinară de atac fiind, contestaţia în anulare poate fi exercitată restrictiv, numai în condiţiile şi pentru motivele strict determinate de lege.
Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost reglementată o procedură prealabilă a „admiterii în principiu", care constă în verificarea condiţiilor ce se cer a fi întrunite cumulativ şi care privesc respectarea termenului de declarare, întemeierea căii de atac pe motive care vizează cazurile prevăzute de art. 386 din acelaşi cod, precum şi a împrejurării dacă în sprijinul acesteia se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Petenta a formulat în termen contestaţia, fără a invoca, însă, nici unul din cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzute în art. 386 C. proc. pen.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii, decât cele prevăzute de lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Sunt de reţinut în acest sens, dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în raport cu care cererea de contestaţie se admite în principiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii.
Drept urmare, neîndeplinirea acestor condiţii va duce la respingerea în principiu a contestaţiei în anulare şi, implicit, la neînceperea verificărilor pe care admiterea în principiu le presupune.
În consecinţă, cum în cauză condiţiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac se constată a nu fi îndeplinite, cu referire la „motivul pe care se sprijină contestaţia, este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar", Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de petenta Liga Democratică pentru Dreptate din România, care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de Liga Democratică pentru Dreptate din România, împotriva deciziei nr. 197 din 7 iunie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, pronunţată în dosarul nr. 118/2004, ca inadmisibilă.
Obligă contestatoarea să plătească statului, 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 52/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
