ICCJ. Decizia nr. 503/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 503/2011
Dosar nr.8209/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 1405 din 13 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.G. împotriva rezoluţiei nr. 1162/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 1162/P/2009 din 16 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de V.M. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi D.B. şi I.C. – procurori în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În considerentele acestei rezoluţii s-au reţinut următoarele:
La data de 11 august 2009, petiţionarul P.G. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând efectuarea de cercetări faţă de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu motivarea că aceştia nu ar fi dat curs solicitărilor sale adresate Parchetului General şi retransmise unităţii de parchet nominalizate, fapt ce a dus la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în cauzele respective.
În concret, petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii procurori care soluţionaseră plângerile penale formulate împotriva poliţiştilor şi procurorilor implicaţi în soluţionarea dosarelor nr. 2052/P/2003 şi nr. 3023/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, faţă de modalitatea părtinitoare de gestionare şi administrare a probelor şi soluţiilor date.
Pe baza informaţiilor obţinute în etapa verificărilor preliminare, s-a stabilit că prin rezoluţia nr. 257/P/2007 din 21 octombrie 2008 dată de magistratul procuror D.B. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.D., comisar la Poliţia Municipiului Rădăuţi şi R.V., subinspector la Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Această rezoluţie a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, magistrat V.M., prin rezoluţia nr. 429/II/2/2008 din 25 noiembrie 2008 prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului P.G.
Aceeaşi rezoluţie a fost supusă controlului judiciar în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., fiind menţinută prin sentinţa penală nr. 14 din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava şi Decizia penală nr. 1133 din 27 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
S-a mai reţinut că dosarul penal nr. 92/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a fost soluţionat de magistratul procuror I.C. prin rezoluţia din data de 21 aprilie 2009 prin care s-a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.V. prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi I.M., procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Soluţia de neurmărire penală dată de procurorul I.C. a fost menţinută prin rezoluţia nr. 169/II/2/2009 din 25 mai 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, magistrat V.M., dar şi prin sentinţa penală nr. 135 din 22 decembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, rămasă definitivă prin respingerea recursului petiţionarului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În urma analizării actelor dosarului, s-a constatat că în pofida susţinerilor petiţionarului, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au dat curs solicitărilor acestuia, neputându-se vorbi despre împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale ca urmare a lipsei de diligenţă a magistraţilor.
Procurorii reclamaţi au efectuat acte premergătoare cercetării penale, acte care au dus la concluzia pertinentă a existenţei cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale reglementat de dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în cauzele instrumentate, magistraţii respectând toate normele legate şi principiile de drept aplicabile.
Faţă de cele anterior expuse s-a conchis că la soluţionarea plângerilor petiţionarului, procurorii reclamaţi nu au încălcat normele de procedură, ci au pronunţat soluţiile pe care le-au apreciat ca fiind temeinice în funcţie de probatoriile administrate, astfel încât faptele sesizate de petiţionar nu există.
În raport de cele arătate, procurorul de caz a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de V.M. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi D.B. şi I.C. - procurori în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Plângerea petiţionarului, formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2249/1191/II/2/2010 din 30 martie 2010 a procurorului şef Secţia de Urmărire Penală şi criminalistică din cadrul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiţionarul P.G. s-a adresat cu plângere la instanţă, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen., reiterând criticile invocate în plângerile anterioare, susţinând în esenţă că rezoluţiile emise în cauză sunt nelegale şi netemeinice întrucât organele de urmărire penală au refuzat să cerceteze persoanele care se fac vinovate de dispariţia interceptărilor telefonice şi ambientale autorizate de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 2052/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în care se efectuează cercetări faţă de I.C. şi A. (foştii socri ai petiţionarului ) M.I. (fosta soţie a petiţionarului) I.G. şi N.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere constând în incendierea locuinţei petiţionarului. S-a arătat că din dosarul nr. 2052/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi lipseşte procesul-verbal de transcriere a înregistrării şi interceptării convorbirilor telefonice ale făptuitorului I.C., deşi în cauză se efectuaseră astfel de înregistrări, petentul neputând dovedi justeţea pretenţiilor civile formulate în cadrul acţiunii în daune exercitată împotriva moştenitorilor lui I.C., deşi organele de cercetare penală stabiliseră că acesta era autorul infracţiunii de distrugere prin incendiere a locuinţei petiţionarului.
Plângerile prin care petiţionarul a solicitat cercetarea modului în care s-a efectuat şi condus ancheta penală în dosarul de distrugere, motivate pe împrejurarea că organele de urmărire penală ar fi săvârşit o serie de abuzuri şi ilegalităţi, cu consecinţe în planul stabilirii situaţiei de fapt şi a identificării celor vinovaţi, au primit soluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Astfel, s-a ajuns la situaţia ca nicio persoană să nu fie găsită vinovată de incendierea locuinţei petiţionarului şi nici de dispariţia interceptărilor telefonice şi ambientale autorizate în dosarul nr. 2052/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar prin modul în care au fost soluţionate plângerile, i-au fost încălcate drepturile constituţionale, cauzându-i-se mari prejudicii materiale, morale, fizice şi psihice. S-a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea dosarului la parchet în vederea continuării cercetărilor pentru elucidarea aspectelor invocate.
Analizând plângerea formulată, prima instanţă a constatat că aceasta este nefondată. S-a reţinut că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 12 august 2009, petiţionarul P.G. a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la modul defectuos în care procurorii din cadrul unor unităţi de parchet din circumscripţia Curţii de Apel Suceava instrumentaseră mai multe dosare în care petiţionarul fusese parte, în raport cu soluţiile date în plângerile privind defectuoasa instrumentare şi soluţionare a dosarelor nr. 2052/P/2003 şi nr. 3023/P/007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
S-a constatat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că la data de 24 iunie 2003, în timp ce petiţionarul era plecat la muncă în străinătate, locuinţa sa situată în comuna Marginea, judeţul Suceava a fost incendiată.
Ca urmare, la postul de poliţie din localitate a fost înregistrat dosarul penal nr. 2052/P/2003 în care s-au efectuat cercetări faţă de persoanele suspectate şi reclamate de petiţionar, respectiv I.C., I.A. şi N.A.
Prin rezoluţia nr. 2052/P/2003 din 21 octombrie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele reclamate de P.G. pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen., dispunându-se, totodată, restituirea dosarului la postul de poliţie M. pentru continuarea cercetărilor şi identificarea autorilor.
Ulterior, la data de 21 decembrie 2003, în cauză s-a început urmărirea penală in rem faţă de A.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.
Prin încheierea din 9 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 5877/2005 s-a autorizat înregistrarea şi interceptarea convorbirilor telefonice dintre petiţionar şi făptuitorul I.C., precum şi a convorbirilor telefonice dintre I.C. şi I.A. cu numiţii I.M., I.C. şi B.P., pentru perioada 9 iunie 2005 – 8 iulie 2005. Eroarea materială privind omisiunea specificării numărului de telefon de pe care urmau să se facă interceptările a fost îndreptată, la solicitarea SIPI Suceava, prin încheierea din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Rădăuţi (dosar nr. 3044/2005). Deşi încheierea de îndreptare a erorii a fost comunicată SIPI Suceava la 17 iunie 2005, această instituţie a informat Direcţia Naţională Anticorupţie că în perioada 18 iunie – 23 iunie 2005, nu a înregistrat nicio convorbire telefonică din motive tehnice şi că înregistrările efectuate ulterior decesului făptuitorului I.C. intervenit la data de 23 iunie 2005, excedau cadrului autorizării judecătoreşti. În schimb, SIPI Suceava a înregistrat ambiental convorbirea purtată de petiţionar cu I.C. la 10 iunie 2005, în sediul postului de Poliţie Marginea, conţinutul înregistrării fiind fixat pe un CD pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Acest CD a fost pus la dispoziţia DNA în dosarul nr. 43/P/2006, iar ulterior a fost trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde, constatându-se imposibilitatea audierii ca urmare a caracterului inteligibil al înregistrării, s-a solicitat SIPI redarea în formă scrisă a conţinutului suportului optic. Transcrierea a fost transmisă parchetului cu adresa Strict Secret 001158285 din 5 februarie 2008, din conţinutul acesteia constatându-se că nu există elemente care să poată fi valorificate, întrucât în cadrul discuţiei, în ciuda insistenţelor petiţionarului, I.C. repeta mereu că nu va recunoaşte că el ar fi dat foc şi că petiţionarul nu va afla niciodată cine este autorul incendiului, precum şi faptul că se va sinucide, etc. CD-ul a fost restituit la parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar nota de redare a conţinutului său a urmat procedura documentelor strict secrete.
În dosarul nr. 2052/P/2003, la 4 iulie 2005, la solicitarea parchetului, Judecătoria Rădăuţi a dispus suspendarea interceptării convorbirilor telefonice efectuate de pe telefonul defunctului I.C., din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autorul incendierii era I.C., dar, ca urmare a faptului că acesta decedase la data de 23 iunie 2005, prin ordonanţa nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie 2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus încetarea urmăririi penale faţă de I.C. pentru fapta prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Contrar celor reţinute eronat în rezoluţia care face obiectul analizei în cauza pendinte, ordonanţa nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a fost contestată de petiţionar în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., fiind însă menţinută de procurorul ierarhic superior.
Nemulţumit de soluţia dată în dosarul penal, petiţionarul i-a chemat în judecată pe moştenitorii numitului I.C., solicitând instanţei obligarea acestora la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin fapta autorului lor, conform dispoziţiilor art. 998 C. civ. şi art. 999 C. civ.
Instanţele civile au respins irevocabil acţiunea petiţionarului, reţinând ca nedovedită acţiunea generatoare a prejudiciului în raport de soluţia pronunţată de instanţele penale şi de caracterul indirect şi incert al declaraţiilor martorilor audiaţi.
Ca urmare, petiţionarul P.G. a formulat o nouă plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de I.G., I.M., I.A. şi N.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Aceasta a făcut obiectul dosarului nr. 3023/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Petiţionarul a contestat soluţia de netrimitere în judecată dată în acest ultim dosar de procurorul I.M., conform dispoziţiilor art. 278 – 2781 C. proc. pen., soluţiile pronunţate atât de procurorul ierarhic superior D.V., cât şi de instanţele de judecată fiindu-i nefavorabile.
Nemulţumit de toate aceste soluţii, petiţionarul a formulat plângeri penale împotriva tuturor persoanelor (poliţişti, procurori) implicate în instrumentarea şi soluţionarea celor două dosare penale, solicitând cercetarea acestora atât pentru infracţiuni de serviciu, cât şi pentru infracţiuni de corupţie.
Urmare a informaţiilor obţinute în etapa verificărilor preliminare, în dosarul nr. 257/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluţia din 21 octombrie 2008, procurorul D.B., a dispus, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P.D. – comisar la poliţia Municipiului Rădăuţi şi R.V. – subinspector la Poliţia Municipiului Câmpulung Moldovenesc pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen. cu ocazia instrumentării dosarului nr. 2052/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.
Totodată, în dosarul nr. 92/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, procurorul I.C. a dispus la 21 aprilie 2009, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de D.V. – prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi I.M. – procuror la aceeaşi unitate de parchet sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
Cele două rezoluţii mai sus menţionate au fost menţinute de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava – magistrat V.M., în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen.
Nemulţumit de soluţiile date de cei trei magistraţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiţionarul a solicitat cercetarea lor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
Prima instanţă a apreciat că soluţia de netrimitere în judecată dată în această ultimă plângere a petiţionarului este temeinică şi legală şi adecvat motivată.
S-a reţinut că, în speţă, procurorul de caz a constatat, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, că magistraţii procurori M.V., B.D. şi C.I. nu au săvârşit nicio faptă penală şi, în consecinţă, corespunzător dispoziţiilor legii procesual penale a dispus neînceperea urmăririi penale, informaţiile neprobând existenţa unor fapte săvârşite de către intimaţi, cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi nici petiţionarul nu a evidenţiat probele sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al procurorilor în instrumentarea într-un anume fel a cauzelor, acuzele aduse magistraţilor conţinând practic punctul de vedere al petiţionarului asupra modului în care ar fi trebuit efectuată urmărirea penală şi stabilite vinovăţiile în dosarele penale nominalizate; or activitatea de urmărire penală este prevăzută în competenţa procurorului, fiind în atributul acestuia desfăşurarea activităţilor menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracţiune şi acelor responsabili de comiterea lor, întreaga activitate desfăşurată de procurorul de caz fiind supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 275 C. proc. pen., iar în cazurile în care are loc sesizarea instanţei, activitatea de urmărire penală este verificată de acest organ judiciar, soluţiile pronunţate fiind la rândul lor supuse căilor legale de atac.
Până la sesizarea instanţei, procurorul este cel care apreciază asupra suficienţei probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi dispune trimiterea în judecată a persoanelor considerate responsabile de săvârşirea faptei penale.
S-a concluzionat că în mod corect s-a constatat că neataşarea la dosarul nr. 2052/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a transcrierii înregistrării convorbirii dintre petiţionar şi I.C. este rezultatul opticii procurorului de caz care, ascultând în întregime înregistrarea şi constatând că aceasta nu conţine elemente probatorii, a apreciat că nu este oportună redarea convorbirii într-un proces –verbal, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 913 alin. (1) C. proc. pen. care stabilesc că sunt redate într-un proces-verbal „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor"; organele de cercetare penală au apreciat vinovăţia defunctului I.C. în raport de declaraţiile petiţionarului, rezultatul confruntării dintre petiţionar şi învinuit care a corespuns concluziilor testului poligraf cu privire la detecţia comportamentului simulat şi declaraţiile martorului ocular M.G.
Astfel, s-a apreciat că atât în referatul Poliţiei Municipiului Rădăuţi din 18 noiembrie 2005, cât şi în ordonanţa de încetare a urmăririi penale nr. 2052/P/2003 din 24 noiembrie2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi s-au făcut doar menţiuni cu privire la autorizarea înregistrării convorbirilor telefonice ale lui I.C., fără a se preciza valoarea probatorie a acestora.
Prima instanţă a reţinut că, respingerea acţiunii de daune iniţiată de petiţionar nu s-a datorat lipsei transcrierii înregistrărilor audio şi ambientale din dosarul penal mai sus amintit, ci insuficienţei probatoriului administrat pentru dovedirea acţiunii generatoare a prejudiciului, în raport de caracterul indirect şi incert al declaraţiilor martorilor audiaţi cât şi al transcrierilor, instanţele civile apreciind că nesinceritatea rudelor fostei soţii a petiţionarului, coroborată cu atitudinea manifestată anterior prin ameninţările cu incendierea imobilului, adresate petiţionarului, precum şi producerea unui incendiu la imobilul acestuia la doar câteva zile după aducerea la cunoştinţa soţiei a pronunţării divorţului, nu ar putea duce la reţinerea calităţii de autor al faptei invocate, în lipsa unor dovezi directe a incendierii de către persoanele acuzate, aceste argumente fiind expuse în rezoluţiile date de intimaţi, care au fost verificate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţele de judecată analizând temeinicia soluţiilor şi apărările petiţionarului în proces şi stabilind temeinicia acestora prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, fără a se constata existenţa vreunor deficienţe în activitatea magistraţilor procurori.
În acest context, prima instanţă a constatat că nu există indicii care să susţină pretinsul comportament abuziv neglijent ori părtinitor al intimaţilor în soluţionarea plângerilor penale, instanţele de judecată conformând soluţiile date de aceştia, aceste elemente fiind just reţinute de procurorul care, prin rezoluţia contestată, a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaţilor.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o astfel după cum rezultă din concluziile orale ale petentului (expuse în partea introductivă a acestei decizii) şi motivele scrise de recurs (filele 10-14 recurs) pentru nelegalitate, netemeinicie, neadministrarea probelor relevante, nelegala îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ale intimaţilor.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţiile dispuse de magistraţii intimaţi cu privire la plângerile formulate şi conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestora, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistrat, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi, ca act final, dispunerea unor soluţii, chiar dacă acestea au nemulţumit părţile, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimaţii s-au limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile lor neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestora.
Nemulţumirile petentului se impuneau a fi invocate şi au fost invocate pe calea parcurgerii procedurii de contestare a soluţiilor procurorului, potrivit art. 278 şi următoarele C. proc. pen., singura aptă a conduce, eventual, la reformarea unor soluţii, parcurgerii procedurii indicate neputându-i-se substitui formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracţiunile reclamate nu există în materialitatea lor, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu a intimaţilor cărora comiterea acestei infracţiuni le-a fost imputată şi nici împrejurarea că aceştia au acţionat în scopul vătămării drepturilor petentului, activitatea profesională a acestora necircumscriindu-se vreunei forme de ilicit.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentului şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se reţine că este nefondată critica relativă la neefectuarea cercetărilor apte a conduce la aflarea adevărului în cauză, deoarece dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligaţia de efectuare, în etapa actelor premergătoare a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a întemeia soluţia dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, iar la rândul său instanţa a evaluat just ansamblul materialului dosarului, cu respectarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs privind nepronunţarea asupra probelor, se reţine că instanţa a procedat la soluţionarea cauzei pe baza materialului dosarului, rezoluţiei contestate, plângerii petentului şi înscrisurilor noi depuse, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.; se constată, totodată, că în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. instanţa verifică soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel încât pe calea soluţionării unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile legale indicate nu se tranşează fondul unui raport de drept procesual, în accepţiunea art. 344 C. proc. pen., raportat la art. 345-346 C. proc. pen., argumentele petentului, ce exced limitelor investirii instanţei, anterior expuse, neputând fi primite.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.G. împotriva sentinţei nr. 1405 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 3467/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 501/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 504/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
