ICCJ. Decizia nr. 500/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 500/2010
Dosar nr.7882/1/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 492 din 24 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică; a fost menţinută rezoluţia atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de OG procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (în prezent pensionar) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., precum şi faţă de C.I.C. şi M.G., ambii specialişti Direcţia Naţională Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că M.R.Ş., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiţilor OG, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare şi împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen., respectiv, pentru cei doi specialişti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., pretins săvârşite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care susnumitul avea calitatea de învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP).
Potrivit acestor plângeri, în activitatea de urmărire penală din dosarul nr. 29/P/2005 procurorul OG ar fi dispus nelegal, abuziv, prin rezoluţia din 28 februarie 2007, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, C.I.C. şi M.G., arogându-şi calitatea de expert în domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conţinut, reprezentau ordine prin care se cerea confirmarea celor susţinute de organul de urmărire penală.
Petentul a mai arătat că această constatare tehnico-ştiinţifică este nelegală, întrucât au fost încălcate prevederile art. 113 C. proc. pen., neexistând în cauză pericol de dispariţie a unor mijloace de probă ori vreo urgenţă în lămurirea unor fapte, atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de 8 decembrie 2005. De asemenea, petentul susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a adus la cunoştinţă dispunerea şi efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice.
În privinţa specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie desemnaţi să efectueze constatarea tehnico-ştiinţifică, M.R.Ş. a contestat obiectivitatea acestora, arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcţia Naţională Anticorupţie ca specialist, a ocupat funcţia de inginer şef la Oficiul de cadastru Constanţa, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin Decizia de sancţionare nr. 65 din 23 martie 2007.
Prin plângerea completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ş. a solicitat efectuarea urmăririi penale şi faţă de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, imputându-i şi acestuia consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa ordinele procurorului date prin rezoluţia din 28 februarie 2007, de stabilire a unor prejudicii.
Urmare actelor premergătoare efectuate, constând în ataşarea la dosar a unor înscrisuri relevante şi ascultarea celor trei făptuitori, s-a reţinut că dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a fost format în baza sesizării Corpului de Control din Ministerul de Interne, fiind începută urmărirea penală la data de 8 decembrie 2005 faţă de 13 persoane, printre care şi faţă de M.R.Ş., pentru infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în formă continuată. Constatarea tehnico-ştiinţifică a fost dispusă prin rezoluţiile din 28 februarie 2007 pentru clarificarea unor aspecte tehnice în legătură cu terenurile care au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere competenţa conform art.11 din OUG nr. 43/2002 şi art. 112 C. proc. pen., desemnarea specialiştilor C.I.C. şi M.G. realizându-se în condiţiile legii, respectiv art. 11 din OUG nr. 43/2002.
Procurorul OG a dispus în limita competenţelor sale legale efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, fără să fi exercitat vreo influenţă asupra specialiştilor, iar raportul de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor persoanelor puse sub învinuire, conform rezoluţiei din 13 august 2007, putând şi formula obiecţiuni în exercitarea dreptului la apărare.
S-a reţinut, totodată, că rezoluţia prin care s-a dispus efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice nu a fost comunicată intimaţilor din cauză, însă potrivit legii, nu există obligaţia organului de urmărire penală de a comunica un astfel de act procesual; s-a mai menţionat că ordonanţa nr. 29/P/2005 din 25 iulie 2007 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de M.R.Ş. şi alţii pentru alte acte materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate, nu numai constatarea tehnico-ştiinţifică.
În privinţa învinuirilor aduse specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a reţinut că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a lămurit unele aspecte pur tehnice, iar aprecierea asupra unor diferinţe valorice contestate este atributul magistraţilor investiţi în cauză. Ambii specialişti au negat să fi fost influenţaţi în vreun fel de procurorul OG în efectuarea şi valorificarea constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că suspendarea calităţii sale de expert judiciar nu are efect asupra celei deţinute în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că nu se află în relaţii de duşmănie cu primarul municipiului Constanţa M.R.Ş., pe care nu îl cunoaşte personal.
Plângerea petentului M.R.Ş. împotriva rezoluţiei de neurmărire, formulată în baza art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 8573/4103/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. M.R.Ş. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de netrimitere în judecată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în principal, reţinerea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În susţinerea plângerii, petiţionarul a invocat motivele cuprinse în plângerile adresate organului de urmărire penală, arătând că pe baza probelor administrate nelegal a fost trimis în judecată, cauza formând obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală. A fost criticată activitatea procurorului care a adoptat soluţia de neurmărire atacată prin prezenta plângere, care nu l-a ascultat pe petiţionar în cursul actelor premergătoare şi a tergiversat soluţionarea cauzei.
Verificând rezoluţia nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că plângerea petentului este nefondată.
S-a apreciat că, aşa cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă a procurorului OG din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar consta în dispunerea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice în dosarul nr. 29/P/2005 în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind obiective cu caracter de ordin pentru specialişti, prin încălcarea competenţelor sale şi a obligaţiei de a strânge probe, conform dispoziţiilor art. 202 C. proc. pen. atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului, încălcându-i dreptul la apărare prin faptul de a nu-i fi adus la cunoştinţă dispoziţia procesuală de efectuare a acestui act. Totodată, specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie li s-a imputat faptul de a fi executat „ordinul" procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare, pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia.
S-a concluzionat că petentul critică acte procesuale şi procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În examinarea acestor aspecte, cărora petentul le-a dat semnificaţie penală, prima instanţă a constatat că, formal, atât procurorul cât şi specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus şi, respectiv, efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică în baza competenţelor prevăzute de lege, respectiv art. 11 din OUG nr. 43/2002 şi art. 112 C. proc. pen.. Spre deosebire de ordonarea expertizei, când, potrivit art. 120 C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să cheme părţile şi să le aducă la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările puse, în cazul constatării tehnico-ştiinţifice nu există această obligaţie.
Cu toate acestea, la data de 16 august 2007 raportul de constatare a fost comunicat petentului M.R.Ş.
Cât priveşte conţinutul actului procesual penal, de dispoziţie al procurorului şi cel de specialitate, al raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, prima instanţă a reţinut că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de petiţionar, revine în exclusivitate instanţei legal investite cu judecarea cauzei; instanţa de judecată este competentă şi datoare, potrivit prevederilor art. 300 C. proc. pen., să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, putând restitui dosarul organului care a întocmit actul de sesizare atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată altfel şi tot în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 301 din acelaşi cod, părţile pot formula cereri şi ridica excepţii. Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului în condiţiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. şi, în cauză, se constată de instanţa investită cu soluţionarea dosarului, instanţa în această fază a procesului penal, fiind competentă să aprecieze probele, inclusiv legalitatea administrării acestora, precum şi necesitatea admiterii altora, din oficiu sau la cererea părţilor.
Astfel, s-a constatat că, în cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu intenţie, a îndatoririlor de serviciu din partea procurorului OG în efectuarea urmăririi penale în cauza în care a fost reclamat, iar nemulţumirile petentului nu sunt, prin ele însele, dovezi ale vinovăţiei şi de asemenea, nu rezultă că specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar fi consemnat prin Raportul de constatare alte date decât cele rezultate din propriile verificări ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun caz de incompatibilitate sau conflict de interese.
Potrivit art. 115 C. proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că raportul tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei expertize, în cauza în care petentul M.R.Ş. a fost inculpat, acesta putând solicita instanţei măsurile judiciare ce se impun.
Cât priveşte critica de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l asculta pe petent-persoană vătămată în cauză, s-a observat că potrivit art. 224 C. proc. pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din acelaşi cod, felul şi conţinutul actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală, iar în speţă aprecierea procurorului, potrivit căreia conţinutul plângerilor este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru precizări suplimentare, este justificată.
Totodată instanţa a apreciat că nu putea fi învestită, faţă de conţinutul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea soluţionării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluţia de netrimitere în judecată atacată, competenţa instanţei fiind limitată la examinarea legalităţii şi temeiniciei acelei soluţii, care priveşte pe alţi făptuitori.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 26-32 dosar recurs) şi din concluziile orale ale apărătorilor aleşi, prezentate în partea introductivă a prezentei decizii pentru nelegalitate, netemeinicie, neefectuarea cercetării cu privire la toate aspectele invocate în plângere, motivarea sumară a hotărârii prin preluarea de pasaje din rezoluţia procurorului, ignorarea probelor, neaudierea petentului; s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiţii pozitive, privind existenţa de date referitoare la comiterea unei infracţiuni şi a unei condiţii negative, referitoare la inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincţiile arătate în norma anterior menţionată.
În speţa de faţă, nemulţumit fiind de soluţiile şi măsurile dispuse de către intimatul procuror în cursul urmăririi penale derulată într-o cauză în care petentul are calitatea de inculpat (dosarul nr. 29/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie) conferind conotaţii penale activităţii profesionale a acestuia, cât şi a persoanelor care, în cauză au realizat un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, petentul a formulat plângere penală.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 224 C. proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul a efectuat verificările apreciate ca utile cauzei şi, motivat, a concluzionat în sensul că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel că s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Din verificarea actelor dosarului se constată că soluţia dispusă este legală şi temeinică. Se reţine în acest sens că activitatea de jurisdicţie desfăşurată de magistratul procuror, care presupune interpretarea şi aplicarea legii şi dispunerea unor măsuri, chiar dacă acestea au nemulţumit partea, nu poate constitui, prin ea însăşi, infracţiune, în absenţa dovedirii îndeplinirii condiţiilor privind conţinutul constitutiv al acesteia.
În speţă, intimatul s-a limitat la a-şi exercita funcţia şi atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale, acţiunile sale neputând fi circumscrise, după cum pretinde petentul, sferei ilicitului penal, pentru a se putea angaja răspunderea penală a acestuia.
De asemenea, se constată că desemnarea specialiştilor DNA s-a realizat potrivit legii, iar întocmirea raportului de constatare dispus de către procuror nu poate fi apreciată ca realizând conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.
Nemulţumirile petentului vizează, în realitate modul de administrare a unei probe în cursul urmăririi penale în cauza în care are calitatea de inculpat şi în care s-a dispus, ulterior trimiterea în judecată, aspecte ce exced obiectului devoluţiunii în cauza de faţă, deoarece în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. instanţa verifică soluţiile de netrimitere în judecată dispuse de către procuror sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, astfel încât pe calea soluţionării unei plângeri întemeiată pe dispoziţiile legale indicate instanţa nu se poate substitui celei investită cu judecarea cauzei în care petentul are calitatea de inculpat, pentru a face aplicarea, după caz, a dispoziţiilor art. 300, art. 197 sau art. 115 C. proc. pen. Formularea apărărilor sub aspectele invocate în cauza în care petentul a fost trimis în judecată nu poate fi substituită prin formularea de plângeri penale, care, de altfel, nu pot avea finalitatea urmărită de parte. A accepta o soluţie contrară echivalează cu o adăugare la lege, prin reglementarea unei căi de atac ce excede celor expres şi limitativ reglementate de legea procesuală, soluţie ce nu poate fi primită.
Se reţine, aşadar, că în mod legal, temeinic şi riguros motivat procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C. proc. pen. a dispus faţă de intimaţi soluţia de netrimitere în judecată contestată de către petent.
Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu exista în materialitatea sa, nedovedindu-se nicio încălcare a atribuţiilor de serviciu a intimatului procuror şi nici împrejurarea că acesta a acţionat în vreo modalitate în scopul vătămării drepturilor petentului. De asemenea, actele premergătoare efectuate nu au relevat date din care să rezulte consemnarea în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică a unor aspecte neconforme realităţii, activitate circumscrisă dispoziţiilor art. 288 C. pen.
Analizând hotărârea recurată se constată că prima instanţă a dat o evaluare proprie materialului dosarului, plângerii petentei şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., hotărârea astfel pronunţată fiind legală, temeinică şi riguros motivată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Se reţine că sunt nefondate, atât criticile relative la neefectuarea de către procuror a actelor de cercetare cu privire la toate aspectele apreciate ca relevante de petent, cât şi cele privind neaudierea petentului, deoarece dispoziţiile art. 224 C. proc. pen. nu instituie în sarcina procurorului obligaţia de efectuare, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile de către parte, ci pe cele apte a întemeia soluţia dispusă, ceea ce, în cauză, s-a realizat, sub toate aspectele ce rezultau din plângerea formulată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs relativ la motivarea lapidară a hotărârii recurate şi preluarea de pasaje din rezoluţia procurorului se constată că acesta nu se susţine, deoarece, după cum s-a arătat şi în cele ce preced, instanţa a soluţionat cauza (contrar opiniei nedovedite a apărării în sensul ignorării probelor) pe baza evaluării proprii materialului dosarului, plângerii petentei şi rezoluţiei atacate, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., împrejurarea că anumite aspecte din cuprinsul rezoluţiei atacate, apreciate ca juste de către instanţă, au fost preluate de către aceasta în considerentele sentinţei, neechivalând nemotivării sau motivării lapidare a hotărârii, ci constituind o motivare suficientă, corectă şi completă, aptă a susţine soluţia pronunţată, neanalizarea individuală a fiecărui argument invocat de parte nereprezentând o nemotivare a hotărârii.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.R.Ş. împotriva sentinţei nr. 492 din 24 martie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. 7437/1/2009.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 501/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
