ICCJ. Decizia nr. 90/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 90/2010
Dosar nr.9379/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă.
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3254 din 21 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva deciziei penale nr. 1193 din 26 martie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 565/45/2009. A fost obligată contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, că petenta a formulat cerere de contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de apel Iaşi şi a deciziei penale pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 26 martie 2010 „în conformitate cu art. 386 lit. c) C. proc. pen." pentru motivul că „prin sentinţa penală nr. 11 din 28 ianuarie 2010 Curtea de Apel Iaşi nu s-a pronunţat asupra unor fapte de mărturie mincinoasă săvârşite de intimaţii S.M.G., G.OG, M.V., C.L., M.I., C.I.P., etc."
Cererea amintită a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa dispunând ataşarea dosarului nr. 565/45/2009, soluţionată în mod definitiv prin Decizia penală nr. 1193 din 2 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care a respins, ca nefondat recursul declarat de petiţionara O.I. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care instanţa amintită a respins, ca nefondată plângerea în baza art. 2781 C. proc. pen. şi a menţinut rezoluţia din 20 mai 2009 dată în dosarul nr. 274/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, prin care a fost dispusă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de intimaţii magistraţi procurori P.C.I., M.I. şi lucrătorii de poliţie M.V., C.L., S.M.G. şi Grigoraş G.OG sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu cu ocazia cercetărilor penale efectuate în dosarul nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, ce a avut ca obiect stabilirea împrejurărilor care au condus la decesul numitului T.S. fostul soţ al petentei, survenit la data de 17 septembrie 2005.
Instanţa investită cu soluţionarea cererii de contestaţie în anulare a constatat că aceasta este, în raport de cazul invocat şi motivele expuse în cerere, inadmisibilă.
S-a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen. instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzută de art. 396 lit. a), c) şi e) C. proc. pen. fără citarea părţilor [alin. (1)] şi admite în principiu contestaţia numai dacă aceasta constată că „cererea de contestaţie este făcută în temeiul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi că în sprijinul contestaţiei se depun acte şi invocă dovezi care sunt la dosar", or în speţă motivele invocate în cerere referitoare la nepronunţarea Curţii de Apel Iaşi asupra unor fapte de mărturie mincinoasă nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute limitativ de art. 386 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea.
Recursul este inadmisibil şi va fi respins pentru considerentele ce urmează:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secţiunile I şi II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
În cauza de faţă, contestatoarea a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată de către Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii de contestaţie în anulare formulată de contestatoare împotriva unei decizii pronunţate, de aceeaşi instanţă, în recurs.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., deciziile pronunţate în cauze având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs nu pot fi atacate prin recurs, legea neprevăzând dreptul de atacare cu recurs a deciziilor definitive.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, apreciindu-se excepţia invocată ca întemeiată, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva deciziei nr. 3254 din 21 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 2989/1/2010.
Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 84/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 93/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
