ICCJ. Decizia nr. 63/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 63/2005
Dosar nr. 1/2005
Şedinţa publică din 14 martie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiţionarul B.D. a solicitat să fie efectuate cercetări penale faţă de G.W. şi M.N., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. şi de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) din acelaşi cod, precum şi faţă de V.F., judecător la Curtea de Apel Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin Ordonanţa din 3 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe V.F., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul desemnat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să examineze plângerea, prin rezoluţia din 18 noiembrie 2003, emisă în dosarul nr. 706/P/2003, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de V.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi disjungerea cauzei faţă de G.W. şi M.N., trimiţând dosarul la Curtea de Apel Oradea, pentru continuarea cercetărilor cu privire la aceştia din urmă.
S-a reţinut că între M.N., în calitate de director general al SC M. SA Oradea şi G.W., în calitate de director general al SC T. SA Oradea, a intervenit un contract de schimb, în baza căruia 64 imobile din Oradea, aparţinând primei societăţi, au trecut în patrimoniul ultimei societăţi, în schimbul a 6 brevete de invenţie având ca obiect drepturi de proprietate intelectuală.
În urma acestei tranzacţii, la data de 24 aprilie 1998, M.N. a solicitat Oficiului Registrului Comerţului Bihor, majorarea capitalului social al SC ME. SA, cu 210,21 miliarde lei, reprezentând suma la care au fost evaluate invenţiile achiziţionate în schimbul celor 64 imobile, printr-o expertiză întocmită de SC P.P. SRL Bucureşti.
Examinând cererea de majorare a capitalului social al societăţii menţionate, M.E., director al Oficiului Registrului Comerţului Bihor, a propus, prin referatul ce l-a făcut pe această cerere, să fie numit un consilier în probleme de proprietate intelectuală, în vederea efectuării unei contraexpertize.
Fiindu-i prezentate obiecţiunile şi propunerile făcute prin referatul întocmit de directorul M.E., judecătorul V.F., delegat la Oficiul Registrului Comerţului Bihor, le-a respins şi a efectuat înscrierea menţiunii.
Prin expertizele efectuate ulterior s-a ajuns la concluzia că toate cele 6 invenţii sunt lipsite de valoare.
S-a considerat, însă, că judecătorul V.F. nu se face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiuni, relevându-se următoarele argumente în sprijinul acestei concluzii:
- înscrierea menţiunii de către acest judecător s-a făcut cu respectarea condiţiilor cu caracter formal ale Legii Oficiului Registrului Comerţului;
- avizul directorului M.E. are doar valoare consultativă;
- înscrierea a fost făcută pe baza raportului de evaluare întocmit de SC P.P. SRL, care avea avizul Ministerului Culturii, Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi al C.N.A. S-a apreciat, totodată, că înscrierea menţiunii nu este imputabilă judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, chiar dacă prin expertizele efectuate s-a stabilit că brevetele de invenţie nu au nici o valoare economică.
Împotriva acestei rezoluţii, invocând prevederile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul B.D. a formulat plângere, depunând-o la Curtea de Apel Oradea, care a înaintat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin această plângere, petiţionarul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei, procurorului, în vederea începerii urmăririi penale faţă de V.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 245 din 1 noiembrie 2004, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul B.D., împotriva rezoluţiei din 18 noiembrie 2003, dată în dosarul nr. 706/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind pe V.F.
S-a motivat că petiţionarul, atacând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale direct la instanţă, fără a parcurge etapa prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia trebuia să se adreseze mai întâi, cu plângere, procurorului ierarhic superior, a folosit o cale de atac inadmisibilă în ordinea de drept.
Petiţionarul B.D. a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând-o netemeinică. A învederat, în acest sens, că instanţa nu a făcut o analiză riguroasă a condiţiilor în care s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pentru a verifica susţinerea sa că a formulat mai întâi plângere către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pe care a depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în adevăr, petiţionarul B.D. nu a parcurs mai întâi etapa prealabilă obligatorie prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care trebuia să se adreseze cu plângere, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, mai întâi procurorului ierarhic superior celui care a emis această rezoluţie.
Contrar susţinerilor petiţionarului, din examinarea actelor dosarului nu rezultă nici un indiciu de natură a confirma afirmaţia sa că ar fi depus, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere împotriva rezoluţiei menţionate şi că aceasta ar fi fost adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Or, aşa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinţei, parcurgerea etapei prealabile a controlului rezoluţiei procurorului, de către procurorul ierarhic superior acestuia, este obligatorie, altfel încălcându-se principiul legalităţii căilor de atac, ceea ce ar fi inadmisibil în ordinea de drept existentă.
Aşa fiind, în lipsa unor temeiuri de natură a confirma susţinerea făcută de petiţionar, în sprijinul recursului, că ar fi depus plângere la un alt parchet, decât cel în care se afla procurorul ierarhic superior celui care a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia vizată, se impune să se constate că în mod corect s-a apreciat, de prima instanţă, că plângerea ce i-a fost adresată, este inadmisibilă.
În consecinţă, urmează ca recursul declarat de petiţionarul B.D. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.D. împotriva sentinţei nr. 245 din 1 noiembrie 2004, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă pe petiţionar să plătească statului,suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 64/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
