ICCJ. Decizia nr. 8/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 8/2005
Dosar nr. 268/2004
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 octombrie 2001, B.C. s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin care a susţinut că S.V., în calitate de ministru al justiţiei, a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 168, 1681, 205, 206, 246, 250, 289, 290 şi 292 C. pen.
În cuprinsul plângerii, s-a relevat că, în anul 1990, N.C. a fost adoptată de o familie din München, atribuindu-i-se, prin hotărâre judecătorească, numele acelei familii.
Prin sentinţa civilă nr. 470 din 19 februarie 1991, a Tribunalului Caraş-Severin, a fost recunoscută hotărârea de adopţie pronunţată de instanţa germană, astfel că persoana adoptată a preluat numele de familie W.
În baza acestei sentinţe s-au efectuat modificări în evidenţele privind starea civilă din România, menţionându-se, însă, la rubrica locul naşterii persoanei adoptate, oraşul München, în loc de oraşul Reşiţa, în care sens au fost invocate prevederile art. 20 alin. (3) din Decretul nr. 278/1960.
Nefiind de acord cu această menţiune referitoare la locul naşterii, persoana adoptată, care, după căsătorie, a preluat numele de B.C., a adresat mai multe memorii Primului ministru şi ministrului justiţiei.
Nemulţumită de comunicările ce i s-au făcut, pe care le-a considerat neconforme cu realitatea, B.C. a formulat plângere prin care a imputat ministrului justiţiei din perioada respectivă, S.V., săvârşirea infracţiunilor menţionate.
Prin rezoluţia din 4 februarie 2002, procurorul desemnat să soluţioneze plângerea, examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 56/P/2002, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 168, 1681, 205, 206, 246, 250, 289, 290 şi 292 C. pen.
S-a motivat că, în raport cu prevederile art. 108 din Constituţie, art. 144 - 147 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 9 din Legea nr. 115/1999, potrivit cărora numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de persoana vizată, datorită lipsei autorizării organului competent, pentru faptul de a fi contrasemnat HG nr. 653/1999 şi pentru felul cum a soluţionat memoriile şi plângerile petiţionarei, referitoare la cererea sa de anulare a certificatului de naştere ce i s-a eliberat.
Împotriva rezoluţiei menţionate, petiţionara a formulat plângere, cu care s-a adresat procurorului ierarhic superior.
Această plângere a fost respinsă prin rezoluţia nr. 275/C/1443/2004 din 22 iulie 2004, dată de Procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, cu motivarea că s-a apreciat corect că nu se poate proceda la începerea urmăririi penale, datorită lipsei sesizării din partea organului competent, iar aplicarea dispoziţiilor legale, de către un funcţionar public într-un alt sens, decât cel preconizat de un petiţionar, nu poate duce la concluzia că acel funcţionar a săvârşit fapte penale, mai ales că instanţele de judecată sesizate au confirmat punctul de vedere adoptat de funcţionarul respectiv.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionara a formulat plângere, la instanţă, împotriva acestei din urmă rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de S.V.
S-a solicitat infirmarea ambelor rezoluţii şi să se dispună începerea urmăririi penale pentru toate infracţiunile care au format obiectul plângerii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 204 din 14 noiembrie 2004, a respins plângerea, ca neîntemeiată, cu motivarea că, din moment ce organele competente nu au avizat urmărirea penală şi trimiterea în judecată a fostului ministru al justiţiei S.V., procurorul nu era abilitat să efectueze cercetări, astfel că în mod just s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. f) C. proc. pen., referitoare la împiedicarea punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale, datorită lipsei autorizării sau sesizării din partea organului competent.
Petiţionara B.C. a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând în esenţă, prin memoriile depuse la dosar, că soluţia pronunţată este greşită, deoarece interpretarea corectă a legii, în sensul prevederilor din Convenţiile internaţionale la care România a aderat, impunea anularea actului de naştere întocmit greşit. S-a mai relevat de către petiţionară, că datorită nesoluţionării favorabile a demersurilor pe care le-a făcut în acest scop, a fost nevoită să solicite desfacerea adopţiei după mai bine de 10 ani de la încuviinţare, cerere ce i s-a admis prin hotărârea nr. 721XVI/00 din 25 iunie 2001 a Tribunalului München.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, în raport cu calitatea de deputat în Parlamentul României şi de membru al Guvernului, faţă de reglementarea existentă la art. 108 din Constituţia României (art. 109 din actuala Constituţie) şi în Legea nr. 115/1999, pornirea urmăririi penale nu se putea dispune faţă de S.V., decât cu avizul sau autorizaţia fie a Camerei Deputaţilor, fie a Preşedintelui României.
Cum avizul sau autorizaţia menţionate nu au fost obţinute, este evident că procurorul desemnat să examineze plângerea, nu putea să dispună începerea urmăririi penale faţă de S.V., pentru fapte săvârşite în calitate de ministru, pentru că ar fi contravenit prevederilor menţionate, precum şi celor înscrise în art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Pe de altă parte, mai este de observat că, aşa cum corect s-a relevat în motivarea rezoluţiei din 22 iulie 2004, actele îndeplinite de S.V., în calitate de ministru, nu sunt susceptibile de a fi considerate, prin natura lor, fapte penale, cât timp ele constituie modalităţi de exercitare a atribuţiilor funcţiei sale, atât prin contrasemnarea unei hotărâri emise de Guvern, cât şi prin rezolvările ce le-a dat memoriilor petiţionarei, care avea calea acţiunii în contencios administrativ împotriva unor astfel de acte.
În consecinţă, constatându-se că nu a existat autorizarea cerută de lege pentru efectuarea urmăririi penale faţă de fostul ministru al justiţiei S.V. şi că actele la care se referă petiţionara, nici nu sunt susceptibile a fi considerate fapte penale, chiar în modalitatea descrisă de ea, prin plângerile adresate, se impune a se considera că recursul pe care l-a declarat este nefondat.
Aşa fiind, urmează ca recursul declarat de petiţionara B.C. să fie respins, cu obligarea acesteia să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.C. împotriva sentinţei nr. 204 din 14 septembrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 4634/2004.
Obligă pe petiţionară să plătească statului, suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 84/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
