ICCJ. Decizia nr. 84/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI

Decizia nr. 84/2005

Dosar nr. 32/2005

Şedinţa publică din 14 martie 2005

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 17 iunie 2003, reclamanta SC C. SRL Piteşti a chemat în judecată pe pârâtele SC A,T, SRL Piteşti şi A.R.R., pentru a se constata existenţa dreptului său de a presta activitatea de transport rutier de persoane pe traseul Bradu - Piteşti, în perioada 1 aprilie 2003 - 31 martie 2004, cerând să se dispună obligarea pârâtei SC A.T. SRL, să înceteze desfăşurarea de activităţi de transport pe acest traseu.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 86 din 16 iunie 2004, a admis în parte acţiunea şi constatând că pârâta A.R.R. - Agenţia teritorială Argeş nu are calitate procesuală pasivă, a respins acţiunea faţă de aceasta;

- constatând că pârâta SC A.T. SRL Piteşti a pierdut dreptul de execuţie pentru traseul Bradu - Piteşti, a obligat pe pârâta A.R.R., prin Agenţia Teritorială Argeş, să anuleze licenţele emise pentru acest traseu;

- a obligat pe pârâta A.R.R. să atribuie reclamantei, executarea transportului pe traseul Piteşti - Bradu, în vederea eliberării licenţei de execuţie;

- a obligat pe pârâte să plătească reclamantei, suma de 14.496.000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei, pârâtele A.R.R. şi SC A.T. SRL Piteşti au declarat recurs.

La data de 15 decembrie 2004, recurenta SC A.T. SRL Piteşti a depus cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (3) lit. m) din OG nr. 44/1997, modificată şi completată prin Legea nr. 105/2000,

Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de neconstituţionalitate, cu motivarea că, prin felul cum a fost formulată, această excepţie nu vizează Legea nr. 105/2000, care a aprobat OG nr. 44/1997, precum şi că nici nu are legătură cu obiectul acţiunii, care se referă la constatarea unui drept în baza Ordinului nr. 1842/2001.

SC A.T. SRL Piteşti a declarat recurs împotriva acestei încheieri, invocând trei motive de casare. Prin unul din motive, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, soluţionarea unei atari excepţii revine în mod exclusiv Curţii Constituţionale.

Printr-un alt motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa, prin soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, a dispus cu privire la ceea ce nu s-a cerut, ca urmare a faptului că nu a ţinut seama că nu i s-a solicitat decât admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, suspendarea judecării cauzei şi scoaterea acesteia de pe rol, în vederea trimiterii dosarului la Curtea Constituţională.

În fine, prin cel de al treilea motiv de casare, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că încheierea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată.

Recursul este fondat.

În adevăr, prin art. 146 lit. d) din Constituţia României, se prevede că atribuţia de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Tot astfel, în conformitate cu art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (M. Of. nr. 643/16.07.2004), „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

În acest sens, în conformitate cu alin. (4) din articolul menţionat, „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".

Pe de altă parte, este de observat că prin art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, se mai prevede că „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".

Rezultă, deci, din dispoziţiile legale la care s-a făcut referire, că atribuţia de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate revine în exclusivitate Curţii Constituţionale, singura abilitată să se pronunţe asupra temeiniciei acesteia.

Ca urmare, în această privinţă, instanţele judecătoreşti au posibilitate fie să dispună, prin încheiere, sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de părţi sau din oficiu, suspendând judecarea cauzei pe perioada soluţionării excepţiei, fie, dacă excepţia este inadmisibilă, să respingă cererea de sesizare, printr-o încheiere nemotivată.

În atare situaţie, dispunând în mod direct respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa a încălcat prevederile legale menţionate şi a depăşit, totodată, atribuţiile puterii judecătoreşti, astfel că încheierea atacată este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ.

În consecinţă, urmează a se admite recursul, a se dispune casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se pronunţa asupra cererii SC A.T. SRL Piteşti, de sesizare a Curţii Constituţionale, cu examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC A.T. SRL Piteşti.

Casează încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 7391/2004.

Trimite cauza la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se pronunţa asupra cererii SC A.T. SRL Piteşti, de sesizare a Curţii Constituţionale, în vederea examinării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de această parte.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2005.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 84/2005. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI