ICCJ. Decizia nr. 87/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 87/2004
Dosar nr. 30/2004
Şedinţa din Camera de consiliu de la 16 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 februarie 2004, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului S.J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
La termenul de judecată din 9 februarie 2004, inculpatul menţionat a învederat instanţei de judecată că înţelege să recuze întregul corp de magistraţi ai Curţii de Apel Bucureşti. În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că nu i s-a dat posibilitatea studierii dosarului, că acelaşi drept a fost refuzat apărătorului din oficiu şi că nu i s-a comunicat la locul de deţinere transcrierea înregistrărilor şedinţei de judecată din 8 ianuarie 2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea nr. 20 din 10 februarie 2004, a respins cererea de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut că petentul nu a indicat, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., cazul de incompatibilitate în care se află fiecare dintre judecătorii a căror recuzare se cere, iar motivele invocate nu constituie cazuri de recuzare, în sensul legii procesuale penale.
Împotriva încheierii menţionate, petentul S.J. a declarat recurs.
Fără a indica nici unul din cazurile casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. şi fără a formula critici susceptibile a fi apreciate ca motive de casare, recurentul a reiterat motivele invocate cu ocazia formulării cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În cauză, inculpatul, arestat preventiv, a formulat cerere de recuzare a tuturor judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, fără a indica nici unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de C. proc. pen.
Or, este adevărat că părţile, care se adresează unei jurisdicţii, sunt îndreptăţite la o legală şi corectă judecată care, printre altele, depinde şi de imparţialitatea judecătorilor cauzei.
Acestei necesităţi, în raport cu care judecata trebuie să fie mai presus de orice bănuială, legiuitorul a răspuns prin reglementarea, între altele, a instituţiei recuzării.
Astfel, pentru a înlătura orice dubiu privitor la imparţialitatea magistratului, legea procesuală penală a pus la dispoziţia părţii interesate posibilitatea de a solicita îndepărtarea unuia sau mai multor magistraţi de la soluţionarea cauzei, formulând o cerere de recuzare.
Cum, însă, un mijloc procedural având ca finalitate păstrarea neştirbită a prestigiului justiţiei nu se poate transforma într-o procedură discreţionară, la îndemâna părţii, de trecere a unei cauze penale de la un complet la un alt complet de judecată sau de la o instanţă la o altă instanţă egală în grad, cu înfrângerea dispoziţiilor procedurale privind competenţa soluţionării respectivei cauze, în fond sau căi de atac exercitate în ciclul ordinar al judecăţii, prin art. 51 C. proc. pen., cu referire la art. 46-48 din acelaşi cod, au fost determinate limitativ motivele de recuzare.
Aşadar, potrivit art. 51 alin. (2) C. proc. pen., recuzarea se formulează în scris sau oral, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării.
În cazul în care recuzarea priveşte mai mulţi judecători, această cerinţă a legii urmează a fi satisfăcută cu privire la fiecare dintre magistraţii a căror îndepărtare de la judecarea pricinii se cere.
Pe de altă parte, în raport cu specificul normelor de drept procesual, cu rol de reglementare a desfăşurării procesului penal într-un mod determinat, de natură a asigura exercitarea nestânjenită a drepturilor şi realizarea îndatoririlor părţilor, recuzarea nu poate fi cerută pentru alte motive decât cele prevăzute de textele legale menţionate.
Or, cererea formulată de petent nu satisface condiţiile legale impuse de legea procesuală penală, aşa încât soluţia secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de respingere a cererii informe cu care a fost învestită, este temeinică şi legală.
Ca atare, recursul declarat de petent împotriva încheierii menţionate apare ca fiind nefondat.
Pe de altă parte, criticile formulate de recurent în şedinţa de judecată nu sunt susceptibile de a fi considerate motive de casare, în sensul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de petent, ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petentul S.J. împotriva încheierii nr. 20 din 10 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondat.
Obligă pe recurentul S.J. să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 16 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 86/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | ICCJ. Decizia nr. 88/2004. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
