CSJ. Decizia nr. 293/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 293
Dosar nr. 29/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 246/D din 9 octombrie 2001, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatele: C.T. şi C.S.S. la câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen.
S-a reţinut că, în ziua de 7 februarie 2001, pe stradă, în zona Autogării Bacău, inculpatele C.S.S. şi C.T. au deposedat-o pe partea vătămată G.E., pensionară în vârstă de 67 ani, de bunuri în valoare de 730.000 lei după care, în scopul de a-şi asigura scăparea, au lovit-o cu pumnii în regiunea capului, fiind apoi surprinse şi imobilizate de o patrulă de jandarmi.
Împotriva hotărârii primei instanţe, inculpatele au declarat apel, susţinând că nu se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii pentru care au fost trimise în judecată. În concluziile orale, apărătorii inculpatelor au solicitat reducerea pedepselor, faţă de situaţia personală a fiecăreia.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penală nr. 328 din 11 decembrie 2001, a respins apelurile ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că vinovăţia inculpatelor este stabilită cu certitudine pe baza declaraţiilor date de martorii oculari A.M. şi cei doi jandarmi, P.N. şi C.M., procesul verbal de constatare a evenimentului, procesul verbal întocmit cu ocazia examinării bunului sustras şi raportul de constatare medico-legală.
Martorii menţionaţi au declarat că nu au nici o îndoială asupra faptului că cele două inculpate sunt autoarele infracţiunii de tâlhărie.
Procedeul folosit de inculpate, de pasare către altă persoană a bunurilor sustrase şi apoi, de creare a confuziei pe baza asemănării fizice şi a îmbrăcămintei, este cunoscut în lumea infractorilor de acest tip.
Încadrarea juridică este legală, iar în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii, modul în care a fost comisă – pe stradă, în plină zi, asupra unei femei în vârstă – considerându-se că nu sunt temeiuri pentru reducerea pedepselor prin aplicarea unor circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatele au declarat recurs susţinând că soluţiile se bazează pe un probatoriu incomplet. În consecinţă, inculpatele au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmăririi penale.
În subsidiar, inculpatele au solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora şi aplicarea art. 81 C. pen.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 2977 din 11 iunie 2002, a admis recursurile declarate de către inculpate, a casat Decizia atacată şi hotărârea primei instanţe numai cu privire la pedepsele aplicate inculpatelor, pe care le-a modificat în sensul reducerii cuantumului acestora de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare.
S-a reţinut că vinovăţia inculpatelor este stabilită cu certitudine prin probatoriul administrat în cauză, iar încadrarea juridică este corectă.
Sub aspectul individualizării pedepselor, instanţele nu au avut însă în vedere, în suficientă măsură, împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatelor care au doi şi respectiv trei copii minori în întreţinere.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 409, art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza a II-a C. proc. pen.
S-a susţinut că, în lipsa reţinerii circumstanţelor atenuante care, de altfel, nu se justificau în cauză, condamnându-le pe inculpate la pedepse sub limita prevăzută de norma incriminatoare, instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, în sensul aplicării pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.
În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate şi menţinerea hotărârilor pronunţate de către instanţa de fond şi apel.
Potrivit principiului individualizării răspunderii penale, constrângerea penală trebuie înfăptuită diferenţiat, în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de persoana infractorului.
Din dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) rezultă că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a aceluiaşi cod, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Rezultă aşadar, în condiţiile aplicării concomitente a criteriilor generale de individualizare prevăzute în textul menţionat, că individualizarea judiciară a pedepselor este subordonată individualizării legale, cu referire la limitele speciale ale sancţiunilor pentru fiecare infracţiune incriminată, pe care trebuie să o respecte.
Este adevărat că reţinerea circumstanţelor atenuante are ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei, în sensul reducerii acesteia sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare, potrivit distincţiilor prevăzute în art. 76 C. pen.
Însă acestea trebuiesc stabilite şi recunoscute ca atare, în operaţiunea de încadrare juridică a faptelor comise, constând în stabilirea concordanţei între fapta concretă săvârşită şi norma specială incriminatoare, precum şi în raport cu dispoziţiile penale generale aplicabile în concret.
Potrivit art. 211 alin. (2) lit. a), e) C. pen., tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane împreună şi într-un loc public se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 ani.
Fără a stabili şi reţine circumstanţe atenuante, instanţa de recurs a aplicat inculpatelor pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.
Aşa fiind, se constată că instanţa de recurs a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Ca atare, recursul în anulare este fondat, hotărârea atacată fiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., corespunzător cazului prevăzut de art. 410 alin. (1) pct. 4 teza a II-a din acelaşi cod, invocat în calea extraordinară de atac exercitată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată, va menţine sentinţa pronunţată de prima instanţă şi Decizia pronunţată în apel, făcând totodată şi deducerea reţinerii şi arestării preventive pentru fiecare inculpată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, privind pe inculpatele C.T. şi C.S.S.
Casează Decizia nr. 2977 din 11 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Menţine sentinţa penală nr. 246 din 9 octombrie 2001 a Tribunalului Bacău şi Decizia penală nr. 328 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce pentru inculpata C.S.S. reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 februarie 2001 la 6 octombrie 2003.
Deduce pentru inculpata C.T. perioada executată de la 8 mai 2003 la 6 octombrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 292/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 295/2003. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
