ICCJ. Decizia nr. 97/2011. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Deciziapenală nr. 97/2011
Dosar nr.9833/1/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1551 din 20 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 9016/2297/VIII -1/2010 din 7 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 9016/2297/VIII-1/2010 din 7 iunie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 222 combinat cu art. 216 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul A.I., ca inadmisibilă.
Această soluţie a fost confirmată de către procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică prin rezoluţia nr. 5761/2763/VIII-1/2010.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut că la data de 18 mai 2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizarea petentului A.I., intitulată plângere penală, prin care a solicitat tragerea la răspundere a magistratului procuror Ojog Octavian, procuror şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 2611 C. pen. şi art. 271 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., petentul nemulţumit de soluţiile dispuse în cazul plângerilor îndreptate împotriva modului de soluţionare a lucrărilor nr. 4554/1345/VIII/1/2010 şi nr. 4556/1347/VIII/1/2010 ale Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen.
Plângerea a fost înregistrată sub nr. 9016/2291/VIII/1/2010.
Examinând conţinutul plângerii, s-a constatat că aceasta vizează nemulţumirea sa privind modul de soluţionare a plângerilor îndreptate contra soluţiilor date în lucrările nr. 4554/1345/ VIII/1/2010 şi nr. 4556/1347/VIII/1/2010 , iar trimiterea la unele texte din Codul penal (art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 174 C. pen., art. 2611 C. pen., art. 264 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)) este vădit neîntemeiată, aceasta neindicând elemente „in concreto" care să conducă la concluzia rezonabilă, ori măcar să se constituie în indicii serioase privind ajutorul dat cu ştiinţă vreunui infractor ori falsificarea unui înscris, nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi împiedicarea participării în proces sau activităţii de complice la tentativă de omor.
De asemenea, văzând şi dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., precum şi sentinţa nr. 653 din 30 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constatat că plângerea nu poate fi înregistrată în registrul cauzelor penale, spre a fi format dosar penal, deoarece investirea organelor judiciare (organe de urmărire penală sau instanţe de judecată) nu se poate face în lipsa unei sesizări legale, care constituie temeiul şi punctul de plecare al desfăşurării procesului penal, sesizarea reprezentând, actul procesual prin care subiectul îndreptăţit să se adreseze organului judiciar competent, solicită iniţierea activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale.
S-a reţinut că plângerea petentului nu cuprinde elementele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., ci doar susţineri de maximă generalitate, astfel că nu putea conduce la un rezultat concret, satisfăcător, pentru o eventuală începere a cercetărilor, sau măcar pentru demonstrarea atingerii intereselor legitime ale petentului, în realitate petentul urmărind să-şi creeze o cale suplimentară de atac, faţă de cele prevăzute de lege.
Prima instanţă, examinând plângerea ce i-a fost adresată de petent în raport cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., a apreciat că aceasta este inadmisibilă, petentul sesizând instanţa cu o plângere formulată împotriva unui act neprevăzut de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din motivele de recurs (fila 6 dosar recurs) pentru încălcarea dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen., art. 48 lit. g) C. proc. pen., art. 49 alin. (2) C. proc. pen., art. 62 C. proc. pen., art. 277 C. proc. pen., art. 2781 alin. (2) şi (12) C. proc. pen., art. 310 alin. (2) C. proc. pen., art. 6 din Legea nr. 304/2004 şi art. 21 alin. (1) C. proc. pen., neobservarea înscrisurilor depuse în susţinerea plângerii, necercetarea infracţiunilor de tentativă de omor, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti; s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei în baza legii şi a probelor.
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen. împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluţionată potrivit distincţiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 278 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În materia soluţiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar şi pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen.
Rezultă aşadar că în situaţia în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi nici nu sunt incidente alte cazuri de excepţie în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluţie /măsură a procurorului cenzurii instanţei, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului.
Totodată, din interpretarea dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., reiese că plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune, trebuind să cuprindă numele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, făptuitorului, dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă, iar neindicarea concretă, în cuprinsul plângerii, a menţiunilor prevăzute expres de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen. face imposibilă determinarea obiectului verificărilor ce trebuie efectuate de către organele de urmărire, respectarea cerinţelor legale privind conţinutul plângerii, reprezentând o condiţie de admisibilitate a acestuia, conferindu-i un conţinut precis şi constituind, totodată o precauţiune împotriva plângerilor neîntemeiate şi a exercitării abuzive a dreptului de petiţionare.
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse speţei deduse soluţionării se constată că întemeiat prima instanţă a apreciat plângerea petentului ca inadmisibilă. Aceasta, deoarece petentul, întemeindu-se formal pe prevederile art. 2781 C. proc. pen. a sesizat instanţa cu o cerere neprevăzută de dispoziţiile legii procesuale în vigoare, obiectul plângerii constituindu-l un act al procurorului prin care nu s-a dispus niciuna dintre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, prin rezoluţiile criticate (nr. 9016/2297/VIII-1/2010 şi 5761/2763/VIII-1/ 2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică) au fost respinse, ca neîntemeiate, plângerile anterior formulate de către petent, soluţii ce nu puteau fi circumscrise prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi care nu îndrituiau partea să sesizeze instanţa de judecată, spre a le supune controlului acesteia.
Aşa fiind, se reţine că hotărârea atacată este legală, temeinică şi riguros argumentată, dând o justă interpretare şi aplicare prevederilor legale incidente, instanţa devoluând cauza, în mod corect, exclusiv sub aspectul admisibilităţii plângerii petentului.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Prima instanţă a procedat la soluţionarea cauzei cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile, de altfel, petentul neformulând cerere de recuzare a magistraţilor consideraţi incompatibil a soluţiona cauza.
Totodată, se constată că dispoziţiile art. 277 C. proc. pen. şi art. 2781 C. proc. pen. nu erau incidente în speţă, deoarece plângerea adresată instanţei nu privea una dintre soluţiile de netrimitere în judecată prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Pretinsa nerespectare a unor hotărâri judecătoreşti, neanalizarea probelor, încălcarea prevederilor art. 62 C. proc. pen. şi necercetarea unor infracţiuni nu pot fi reţinute, deoarece prima instanţă a devoluat exclusiv sub aspectul verificării admisibilităţii cererii părţii, pe care a apreciat-o ca inadmisibilă, împrejurare care a condus la imposibilitatea analizării altor probe, cereri sau apărări. Această concluzie nu echivalează cu nerespectarea ori îngrădirea accesului la justiţie al petentului întrucât prevederea, prin lege, a acestui drept nu echivalează cu admisibilitatea, prezumată, a oricăror cereri adresate instanţelor, criticile recurentului sub acest aspect nefiind fondate.
De asemenea, dispoziţiile art. 310 alin. (2) C. proc. pen. au fost respectate, hotărârea recurată fiind redactată în termenul de recomandare prevăzut de norma precitată.
Pentru considerentele ce preced, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinţei nr. 1551 din 20 octombrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 6460/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 93/2010. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI | CSJ. Decizia nr. 171/195/. COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI → |
|---|
