Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
PENAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185.
SENTINTA PENALA NR. 554/2015
Ședința publică de la 28.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. C.
GREFIER: E. M.
Ministerul Public reprezentat prin procuror T. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N.
Pe rol este pronuntarea cauzei penale privind pe inculpatul S. I. - trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N. din data de 20.08.2013, dosar parchet nr. 6578/P/2009, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana a carei permis de conducere a fost anulat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, modificat prin OUG 63/2006 si republicata, cu art. 37 lit. b C.penal.
La apelul nominal facut in cauza, nu se prezinta nimeni.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Mersul dezbaterilor si pozitia partilor au fost consemnate in incheierea de sedinta publica din data de 14.04.2015, incheiere care face parte integranta din prezenta sentinta penala.
I N S T A N T A:
Inculpatul S. I. a fost trimis in judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N. din data de 20.08.2013, dosar parchet nr. 6578/P/2009, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana a carei permis de conducere a fost anulat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, modificat prin OUG 63/2006 si republicata, cu art. 37 lit. b C.penal.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 09.07.2009, in jurul orelor 09:20 organele de poliție din cadrul Poliției Comunale G., în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza localității G., jud. Cluj, au oprit pentru control în trafic autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare BZH 87-34, care circula pe . între DJ 107N și DNl E60 și care circula din direcția DJ 107N spre DNl E60. în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că la volanul autoturismului se afla inculpatul S. I. care, în prezența martorilor asistenți B. G. și T. A. a declarat că permisul îi este anulat și că a condus autoturismul de la domiciliul său din loc. G., până unde a fost oprit în trafic, cu intenția de a se deplasa Ia domiciliul numitului D. L. tot din loc. G..
Din adresa cu nr._ din 21.07.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor Cluj rezultă faptul că permisul de conducere a inculpatului S. I. era anulat din data de 15.06.2007 conform Sentinței penale nr. 127/30.05.2007 a Judecătoriei Huedin. (f. 15)
Fiind audiat inculpatul atât în calitate de făptuitor la data de 09.07.2009 la scurt timp după ce a fost oprit în trafic cât și la data de 21.07.2009 cu ocazia audierii în calitate de inculpat, acesta a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că a cunoscut faptul că permisul i-a fost anulat și că personal a condus autoturismul de la domiciliul său până în locul în care a fost oprit de către organele de poliție. Declarațiile acestuia au fost susținute și de declarațiile martorilor asistenți B. G. și T. A. atât cele olografe date la data de 09.07.2009 cât și cele sub prestare de jurământ date la data de 21.07.2009, în care aceștia au declarat că în fața lor inculpatul a declarat organelor de poliție, că el personal a condus autoturismul mai sus menționat până în locul unde a fost oprit.
Ulterior la data de 15.03.2010, inculpatul fiind prezent la P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. în vederea prezentării materialului de urmărire penală, acesta a revenit asupra declarațiilor date anterior și a arătat că nu el a condus autoturismul mai sus menționat la data de 09.07.2009, ci numitul D. L., totodată solicitând audierea acestuia în calitate de martor, iar motivul pentru care a declarat inițial că el ar fi condus autoturismul s-a datorat faptului că a fost constrâns fizic și moral de către organele de poliție.
Fiind audiat în calitate de martor numitul D. L. acesta a declarat că el a fost cel care a condus autoturismul și nu inculpatul, dorind să-1 transporte pe inculpat în Cluj-N. la spital, dar întrucât și-a uitat actele acasă a oprit autoturismul pe un drum de țară în apropierea unui poduleț și s-a deplasat pe jos spre casă, pe o cărare, pentru a-și lua actele, lăsându-l pe inculpat la autoturism. La întoarcere a fost sunat de către inculpat care i-a spus că a fost condus la postul de poliție.
Având în vedere cele susținute de către inculpat și martorul D. L., dosarul a fost restituit organelor de poliție în vederea reaudierii martorilor B. G. și T. A., precum și a testării cu tehnica poligraf a inculpatului și a martorului D. L. aceștia declarând că sunt de acord pentru a fi supuși testării cu tehnica poligraf.
La data de 09.06.2010, fiind reaudiați martorii B. G. și T. A. au revenit asupra declarațiilor date anterior. Martorul B. G. a declarat ca nu l-a auzit pe inculpat ca acesta să declare organelor de poliție că el ar fi condus autoturismul, iar martorul T. A. a declarat că inculpatul a declarat în prezența sa organelor de poliție că nu el a condus autoturismul marca Opel, ci acesta a fost condus de o persoană pe nume D.. în ce privește testarea inculpatului și a martorului D. L. cu tehnica poligraf, aceștia au revenit și au declarat că nu mai sunt de acord să fie testați, întrucât sunt persoane emotive.
La data de 28.03.2013 au fost reaudiați martorii B. G. și T. A. pentru a explica care este motivul pentru care au revenit asupra declarațiilor având în vedere contradicțiile majore existente între declarațiile date în cursul anului 2009 și cele date în anul 2010.
Cu ocazia reaudierii martorul B. G. și-a menținut primele două declarații date în cursul anului 2009, arătând că în prezența sa, la data de 09.07.2009 inculpatul S. I. zis „M." le-a declarat polițiștilor că el personal a condus autoturismul marca Opel pe . DJ 107N și DN1 E60 din loc. G., pentru a se deplasa la numitul D. L., când a fost oprit de către organele de poliție, iar cu privire la declarația dată la data de 09.06.2010, arată că datorită vârstei nu a consemnat aspectele declarate în primele declarații.
Martorul T. A. fiind reaudiat acesta și-a menținut declarația din data de 09.06.2010 și a declarat că la data de 09.07.2009 fiind solicitat de organele de poliție să asiste la o constatare în calitate de martor asistent, în momentul în care a ajuns la fața locului, acolo se mai aflau doi agenți de poliție, inculpatul zis „M." și numitul D., iar inculpatul în prezența sa le-a declarat organelor de poliție că nu el a condus autoturismul mai sus menționat și că acesta a fost condus de numitul D.. în ce privește declarația dată la data de 21.07.2009 sub prestare de jurământ și declarația dată în calitate de făptuitor la data de 09.07.2009 (în ziua evenimentului), care sunt în totală contradicție cu declarațiile date ulterior, arată că aceasta se datorează probabil faptului că nu a citit cu atenție primele declarații date.(f31-32)
Un alt aspect din care rezultă nesinceritatea acestuia, este acela în care martorul T. A. declară că în momentul în care a ajuns la fața locului, acolo se mai aflau 2 agenți de poliție, inculpatul zis „M." și numitul D., ori după cum rezultă din declarațiile celorlalte persoane audiate în cauză, respectiv a inculpatului, a martorului D. L. și a martorului B. G., numitul D. L. nu se afla la fața locului în momentul constatării faptei.
Motivația martorului este una puerilă și neverosimilă, având în vedere că în luna iulie 2009 la interval de nici două săptămâni a dat două declarații în care declara același lucru, respectiv faptul că inculpatul în fața sa le-a declarat organelor de poliție că el a condus autoturismul marca Opel și cunoștea faptul că permisul de conducere îi este anulat, acestea fiind aspectele esențiale ale cauzei, pentru care a fost audiat martorul, ori nu poți să revii după un an și să declari cu totul altceva fără o motivare pertinentă și credibilă.
Mai mult, în cursul lunii iulie 2009, atât inculpatul cât și martorii au declarat aceleași aspecte, declarațiile lor coroborându-se între ele precum și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii.
Dacă inculpatul a revenit asupra declarațiilor date în care a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că a fost constrâns fizic și moral de către organele de poliție pentru a declara că el a condus autoturismul (fară nicio explicație logică de ce organele de poliție doreau ca inculpatul să fie autorul), martorii, respectiv B. G. și T. A. nu au arătat că ar fi fost constrânși de către organele de poliție în vreun fel și prin urmare nu ar fi avut nici un motiv ca să declare o cu totul altă stare de fapt.
Relevantă în cauză este declarația martorei S. S., care arată că, în cursul lunii iulie 2009 1-a domiciliul ei a venit inculpatul S. I. care i-a cerut să-1 ajute urgent pentru a face școala de șoferi, întrucât are nevoie urgentă de un alt permis de conducere, nou, valabil, deoarece permisul vechi i-a fost anulat, iar în urmă cu câteva zile a fost prins de Poliția din G. conducând autoturismul pe care îl avea și dorește să le dovedească .polițiștilor că are permis valabil. De asemenea martora mai arată că în cursul lunii iunie 2010 fără a putea preciza data, s-a întâlnit cu inculpatul S. I. în fața magazinului „F." din centrul loc. G., pentru a merge împreună la Primăria G.. în timp ce se deplasau înspre Primărie, în dreptul stației de autobuz, inculpatul S. I. s-a oprit să discute cu martorul T. A., care se afla în stație. Din discuția pe care au avut-o cei doi, martora a auzit când inculpatul i-a spus numitului T. A. să aibă grijă ce declară la poliție și nu cumva să declare faptul că el a condus autoturismul. De asemenea inculpatul i-a mai spus acestuia că și cealaltă persoană a fost citată, dar acela știe ce are de declarat,(f. 36-37).
Astfel, din interpretarea materialului probator administrat în cauză, rezultă că cel care a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare BZH 87-34, la data de 09.07.2009 în jurul orelor 09,20, pe . între DJ 107N și DN1 E60 din loc. G., este inculpatul S. I., astfel după cum rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile martorului B. G., declarațiile martorei S. S..
Starea de fapt așa cum a fost reținută se dovedește cu următoarele probe și mijloace de probă, administrate în timpul urmăririi penale:
- proces verbal de constatare a infracțiunii (f. 7)
- declarațiile martorului B. G. (f. 25-26,27, 30)
- declarațiile martorei S. S. (f. 36-37,38)
- declarațiile inculpatului S. I. (f. 41,43,44-45)
- adresa Serviciului Public Comunitar Regim Perimise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor Cluj (f. 15)
- rezoluție de începere a urmăririi penale (f. 4)
- ordonanță de schimbare a încadrării juridice (f.5)
- fișă cazier judiciar (f. 48)
- proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penala(f. 50)
Probele administrate în timpul urmăririi penale se coroborează cu probele administrate în timpul cercetării judecătorești, instanța reținând îndeosebi declarația martorului S. S.. Inculpatul nu a recunoscut fapta, a avut o atitudie oscilantă în timpul urmăririi penale când a revenit asupra declarației, atitudine pe care instanța o apreciază ca fiind de circumstanță și în contradicție cu probele reținute, probabil în strânsă legătură cu starea de recidivă în care credea că se află.
Instanța va constata ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Codul penal nou, sens in care va schimba incadrarea juridica stabilita prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N., prin care a fost trimisa in judecata inculpatul S. I..
Fapta inculpatului S. I., care la data de 09.07.2009 în jurul orelor 09,20, a condus autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare BZH 87-34, pe . între DJ 107N și DN1 E60 din loc. G., jud. Cluj, având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a a unui autovehicul de către o persoană a cărui permis a fost anulat prev. și ped. de art. 335 al. 2 C.p.
În rechizitoriu se reține conform fișei cazier judiciar, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare prin Sentința penală nr. 127/30.05.2007 a Judecătoriei Huedin, definitivă la data de 08.02.2008 prin Decizia penală nr. 67//R/2008 a Curții de Apel Cluj, față de acesta fund aplicabile prev. art. 37 lit. b C. pen.(f. 15).
Analizând fișa de cazier a inculpatului insanța urmează a înlătura starea de recidivă și În baza art. 386 Cpp va schimba incadrarea juridica a faptei inculpatului eliminand dispozitiile art. 37 lit. b C.penal 1969 privitoare la recidiva post executorie si retinand dispozitiile art. 335 alin. 2 C.penal nou fata de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, modificat prin OUG 63/2006 si republicata.
Instanța va reține vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor îl va Condamna pe inculpatul S. I., pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana a carei permis de conducere a fost anulat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 335 alin. 2 C.penal nou cu art. 5 C.penal, la o pedeapsa de 200 zile amenda, stabilind cuantumul unei zile amenda la suma de 75 lei, rezultand pedeapsa de:
-15.000 lei amenda penala.
Va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 63 C.penal, privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa inchisorii.
In baza art. 274 Cod pr. penala, va obliga pe inculpat sa plateasca statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Constata ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Codul penal nou, sens in care va schimba incadrarea juridica stabilita prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N., prin care a fost trimisa in judecata inculpatul S. I..
In baza art. 386 Cpp schimba incadrarea juridica a faptei inculpatului eliminand dispozitiile art. 37 lit. b C.penal 1969 privitoare la recidiva post executorie si retinand dispozitiile art. 335 alin. 2 C.penal nou fata de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, modificat prin OUG 63/2006 si republicata.
Condamna pe inculpatul S. I. - fiul lui Virgica si L., nascut la data de 04.01.1950 in ., CNP_, de cetatenie romana, porecla ,, Macedon” studii 10 clase, ocupatia – pensionar, casatorit, recidivist, domiciliat in loc. Gilau .. 1223, jud. Cluj, pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana a carei permis de conducere a fost anulat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 335 alin. 2 C.penal nou cu art. 5 C.penal, la o pedeapsa de 200 zile amenda, stabilind cuantumul unei zile amenda la suma de 50 lei, rezultand pedeapsa de:
-15.000 lei amenda penala.
Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art. 63 C.penal, privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa inchisorii.
In baza art. 274 Cod pr. penala, obliga pe inculpat sa plateasca statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica in data de 28.04.2015.
P. GREFIER
O. C. E. M.
red. OC/HCM/5 ex.
← Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Sentința nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 559/2015. Judecătoria... → |
---|