Furtul. Art.208 C.p.. Sentința nr. 651/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 651/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 15-05-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 651
Ședința publică din data de 15.05.2015
Complet compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul F. N., aflat in stare de deținere in altă cauză, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e și alin. 2 lit. b C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 07.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 15.05.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de_, a fost trimis în judecată în stare de deținere în altă cauză inculpatul F. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b C.pen. 1969, reținându-se în esență că la data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla în stația de autobuz de pe . cu . Năvodari, i-a sustras părții civile I. M., în momentul în care aceasta urca în autobuz, o borsetă în care se aflau acte de identitate, documente medicale și un telefon mobil marca Nokia, cauzând un prejudiciu în cuantum de 500 lei.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare (f. 5 d.u.p.); declarație parte civilă (f. 6-8 d.u.p.); procese-verbale de recunoaștere din fotografii însoțite de planșe foto (f. 13-21 d.u.p.) declarații martori I. F. și V. N. G. (f. 24-31 d.u.p.); declarații martori M. F. și M. I. (f. 32, 33 d.u.p.); declarații inculpat (f. 38, 39, 45 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și cercetarea judecătorească:
În ședința publică din data de 06.02.2014, având în vedere dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și art.343 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară, inculpatul și avocatul având posibilitatea să depună cereri sau excepții.
Prin încheierea din camera de consiliu din 06.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau de către avocatul desemnat din oficiu, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței și legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, astfel că a dispus începerea judecății.
La termenul din 24.04.2014 persoana vătămată a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 1.000 de lei reprezentând suferința sa, inculpatul menționând că nu solicită aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii, arătând prin avocat că înțelege să conteste proba testimonială.
Inculpatul a arătat că nu dorește să dea o declarație în fața instanței de judecată, cercetarea judecătorească debutând cu audierea părții civile (f. 13, 14), dispunându-se readministrarea probei cu martorii din lucrări.
La termenul din 08.01.2015 a fost audiat martorul M. I., declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei (f. 112).
Deși s-au făcut numeroase demersuri, nu a putut fi readministrată proba cu martorii M. S. și I. F. (decedați conform relațiilor de la f. 138 și 178), astfel că în temeiul art.381 alin.7 C.proc.pen. instanța a ținut cont de declarațiile acesora date în faza de urmărire penală. De asemenea, nici audierea martorului V. N. G. nu a fost posibilă, acesta fiind copil al străzii, neavând o locuință stabilă unde să poată fi găsit, astfel cum rezultă din relațiile obținute (f. 206).
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 19.06.2012, partea civilă I. F. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, în timp ce urca în autobuzul nr.23 din stația de pe . . deposedată de borseta de culoare kaki pe care o purta pe umărul drept de către o persoană de sex masculin.
Partea civilă a arătat că anterior acestui moment a avut o conversație cu un tânăr de etnie rromă pe care îl bănuiește de sustragerea borsetei, acesta solicitându-i, în timp ce se afla în stație, bani pentru o cafea și o țigară, partea civilă spunându-i că nu are. În momentul în care autobuzul a oprit în stație și partea civilă se afla pe scările autobuzului, tânărul respectiv a împins-o spunându-i să urce mai repede, însă el nu a mai urcat. După ce autobuzul s-a pus în mișcare, a observat că îi lipsește borseta de pe umărul drept în care avea actul de identitate, cupoane de pensie, rețete medicale și un telefon mobil marca Nokia. În acel moment, partea civilă i-a solicitat șoferului autobuzului să oprească, însă după ce a coborât a observat că tânărul respectiv nu mai era în zonă. Partea civilă a mai arătat că în momentul în care a venit autobuzul, tânărul de etnie rromă a fost abordat de o femeie care l-a întrebat „Nimic, nimic?”. Partea civilă a declarat că îl poate recunoaște atât pe cel pe care îl bănuiește că i-a sustras borseta, cât și pe cea care se pare că îl însoțea.
Chiar cu ocazia sesizării, la data de 19.06.2012, organele de poliție au efectuat o recunoaștere din fotografii, partea civilă indicându-l ca presupus autor al faptei pe inculpatul F. N., recunoscând-o și pe cea care îl însoțea pe acesta în persoana martorei I. F..
La aceeași dată au fost audiați martorii I. F. și fiul acesteia, V. N. G., în vârstă de 10 ani la acea dată.
Martora a arătat că la data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla cu fiul acesteia, martorul V. N. G., în stația de autobuz din capătul .-a întâlnit cu inculpatul F. N. pe care îl cunoștea de mai mult timp, însă din cauza stării avansate de ebrietate nu își mai amintește alte aspecte.
Martorul V. N. G., audiat în prezența mamei sale și a unui reprezentant al Autorității tulelare, a declarat că în data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, se afla împreună cu mama sa în stația de microbuz de lângă Penny Market și acolo s-au întâlnit cu inculpatul F. N. pe care martorul îl cunoștea foarte bine deoarece au locuit toți trei împreună. Martorul l-a văzut pe inculpat cum căuta într-o geantă de culoare verde, acesta spunându-i mamei sale că nu a găsit bani în geantă, ci doar acte, apoi a ascuns geanta respectivă sub tricou și a plecat pe . înfățișate mai multe fotografii, martorul minor l-a recunoscut pe inculpatul F. N..
Fiind audiat la data de 19.06.2012, inculpatul a declarat că la data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, se afla la locul său de muncă de pe . fost în stația de autobuz și nu a sustras geanta niciunei persoane. Abia după 7 luni, cu ocazia declarației din 28.02.2013 inculpatul a indicat martorii care i-ar putea confirma alibiul – M. I. și M. S..
Martorul M. I. a arătat că lucrat împreună cu inculpatul F. N. din luna aprilie până la mijocul lunii mai, astfel că nu au lucrat împreună în luna iunie 2012. Deși martorul M. S. a declarat că nu își mai amintește cu exactitate dacă la data de 16.06.2012 era la muncă împreună cu inculpatul F. N., acesta a arătat că au lucrat împreună aproximativ o lună și că martorul M. cunoaște mai bine până când au lucrat cu inculpatul deoarece acesta făcea prezența.
În cursul judecății partea civilă a declarat faptul că de fapt sustragerea borsetei a avut loc în interiorul autobuzului, în timp ce se afla în zona ușii din față, în spatele său fiind inculpatul, soția și copilul lor. La un moment dat, văzând că borseta i-a fost sustrasă, i-a solicitat șoferului să oprească, astfel că acesta a oprit între stații, coborând inculpatul, soția și copilul lor, bănuindu-i pe aceștia deoarece erau îm imediata ei apropiere. Ulterior, partea civilă și-ar fi resuperat borseta, în aceeași noapte fiind sunată de o persoană care i-a solicitat 1.000 de euro ca și răscumpărare pentru că i-a găsit borseta.
Este evident că declarația părții civile dată în fața instanței de judecată nu se coroborează decât parțial cu celelalte probe administrate în cauză, aspectele cu titlu de noutate relevate de aceasta (că de fapt în interiorul autobuzului i-ar fi fost sustrasă borseta, iar nu în timp ce urca; că borseta i-a fost restituită) fiind mai degrabă rodul denaturării faptelor pe parcursul celor 2 ani care au trecut până la luarea declarației de către instanță, din procesele-verbale întocmite chiar de organele de poliție rezultând că aceasta avea probleme cu băutura, chiar membrii familiei declarând că nu se înțelege cu aceasta. În plus, partea civilă a declarat în fața instanței că a suferit și un accident cerebral, astfel că se explică pe deplin declarația acesteia din faza de judecată.
Martorul M. I. a arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, menționând că a lucrat împreună cu inculpatul aproximativ o lună-o lună și jumătate, fără a putea preciza dacă în iunie 2012 s-a aflat la lucru împreună cu acesta.
Instanța consideră că dincolo de orice dubiu rezonabil inculpatul a comis fapta ce i se reține în sarcină, declarațiile părții civile date în faza de urmărire penală coroborându-se pe deplin cu procesul-verbal de recunoaștere din planșe foto și cu declarațiile martorilor I. F. (care învederează faptul că în jurul orei 09:00 inculpatul era în acea stație de autobuz) și V. G. care a precizat că l-a văzut pe inculpat căutând într-o geantă verde (kaki) în timp ce se afla în stația de autobuz, spunându-i mamei sale că nu a a găsit decât acte (parte civilă arătând că avea actele de identitate în borsetă). În plus, declarația inculpatului cum că nici măcar nu s-a aflat în stația de autobuz în acea zi este înlăturată chiar de declarațiile martorilor anterior menționați, dar și de cei propuși în apărare, martorul M. S. arătând în mod clar că în luna iunie 2012 nu a lucrat împreună cu inculpatul, veridicitatea declarației acestuia fiind susținută de celălalt martor, M. I., care a arătat că martorul M. cunoaște mai bine situația întrucât el făcea prezența.
- Încadrarea juridică a faptei reținută de instanță:
Instanța constată că, potrivit art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Potrivit art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
În privința modalității de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța reține că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatei legea cea mai favorabilă.
Ca o chestiune prealabilă, cu referire strict la limitele de pedeapsă. Codul penal 2009 apare ca fiind mai favorabil, fapta săvârșită de inculpată încadrându-se în dispozițiile art.228 alin.1 C.pen. 2009 (noul Cod renunțând la agravantele „în loc public” și „un act care servește pentru dovedirea stării civile pentru legitimare sau identificare”), legea prevăzând o pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amenda, în timp ce conform Codulului penal 1969, limitele de pedeapsă sunt de la 3 ani la 15 ani închisoare – art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b C.pen.
Ținând cont de gravitatea concretă a faptei, de persoana inculpatului, instanța consideră că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea spre minim (6 luni închisoare conform Codului penal 2009, 3 ani închisoare conform Codului penal 1969), pentru cele ce vor fi arătate în secțiune următoare. Însă, în condițiile în care prezenta este concurentă cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.649/21.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C., tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni este evident mai greu conform noului Cod penal.
Astfel, conform art.39 alin.1 lit.b C.pen. 2009 instanța ar urma să aplice pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, sporul fiind obligatoriu, respectiv 1/3 din totalul pedepselor ce nu se execută (1/3 din 6 luni închisoare – 2 luni), urmând ca inculpatul să execute 8 ani și 2 luni închisoare. În schimb, conform Codului penal 1969 (art.34 alin.1 lit.b), sporul de pedeapsă nu este obligatoriu, astfel că ținând cont de circumstanțele comiterii faptei, pedeapsa de 8 ani închisoare apare ca îndestulătoare pentru întreaga activitate infracțională a inculpatului. În consecință, Codul penal 1969 este mai favorabil pentru inculpat, astfel că nu se impune vreo schimbare de încadrare juridică din perspectiva legii penale mai favorabile, Codul penal 1969 urmând să ultraactiveze.
În consecință, fapta inculpatului F. N. care la data de 16.06.2012, în jurul orei 09:00, în timp ce se afla în stația de autobuz de pe . cu . Năvodari, i-a sustras părții civile I. M., în momentul în care aceasta urca în autobuz, o borsetă în care se aflau acte de identitate, documente medicale și un telefon mobil marca Nokia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Sub aspectul laturii obiective, inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii de furt calificat, respectiv “luarea”, sustrăgând pe nedrept borseta aparținând părții civile în care se afla un telefon mobil marca Nokia, actul de identitate și înscrisuri medicale, producându-se așadar urmarea imediată, respectiv deposedarea părții civile și aproprierea bunului de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată fiind dovedită.
Atașat elementului material sunt și circumstanțele vizând modalitatea de săvârșire a faptei, respectiv „în public” și „privind un act care servește pentru dovedirea stării civile pentru legitimare sau identificare”.
Astfel, conform art.152 lit.a C.pen. 1969 fapta se consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinația lui este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană. Or, din probele administrate în cauză, rezultă că fapta a fost comisă în stația de autobuz de la intersecția .. Mării, loc întotdeauna accesibil publicului.
Referitor la celălalt element circumstanțial agravant, instanța reține că din punct de vedere teoretic este vorba de o circumstanță reală, ce ar urma să fie aplicabilă numai în măsura în care inculpatul ar fi putut cel puțin să prevadă că în acea borsetă s-ar afla acte de identitate. Or, practica este constantă în a considera că, în condițiile în care făptuitorul sustrage o poșetă, acesta acceptă posibilitatea ca aceasta să conțină și acte de identitate. Aceeași este situația și în speță, inculpatul acceptând în momentul în care a sustras borseta părții civile că aceasta poate conține acte de identitate.
Sub aspectul laturii subiective, instanța apreciază că inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia (acceptând posibilitatea ca în interiorul borsetei să se găsească acte de identitate – cu referire la elementul circumstanțial agravant), fiind așadar întrunite condițiile prevăzute de art.19 alin.1 pct.1 lit.a și b C.pen – forma de vinovăție a intenției directe (indirectă cu referire la sustragerea actelor de identitate).
Prin urmare, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.l lit.e și alin.2 lit.b C.pen. 1969 întrucât fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune, instanța va dispune condamnarea acestuia în conformitate cu art.396 alin.2 C.proc.pen.
- Individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului:
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la fapta săvârșită, instanța reține că infracțiunea de furt calificat ocrotește o valoare sociale importantă – patrimoniul persoanei fizice sau juridice; pericolul social abstract al faptei fiind concretizat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în funcție și de circumstanțele agravante – loc public; act de stare civilă (de la 3 la 15 ani închisoare).
În concret, inculpatul a sustras borseta părții civile în care se găseau acte de identitate, înscrisuri medicale și un telefon marca Nokia, în timp ce aceasta se urca în autobuz, abia după ce vehiculul s-a pus în mișcare partea civilă sesizând lipsa acesteia ceea ce denotă specializarea inculpatului. Profitând și de vârsta înaintată a părții civile, inculpatul a acționat în plină zi, fără teama de a fi observat, prejudiciul fiind însă unul mic – aproximativ 500 de lei, cel mai probabil mobilul inculpatului fiind acela de a face rost de bani pentru alimente/cafea/țigări.
În legătură cu persoana inculpatului, aceasta are 45 de ani, necăsătorit, cetățean român, studii medii, fără ocupație sau loc de muncă, având antecedente penale. Studiind însă fișa de cazier judiciar, instanța remarcă faptul că prin sentința penală nr.315/13.07.2001 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin neapelare la 28.07.2001, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, infracțiunea în raport cu care la data de 16.06.2012 se împlinise termenul de reabilitare, astfel că nu se poate reține recidiva postexecutorie (inculpatul fiind liberat condițional la 15.10.2003 cu un rest de 692 de zile). Ulterior, prin sentința penală nr.649/21.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C., inculpatul a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Se remarcă așadar faptul că inculpatul are o apetență pentru infracțiuni comise în dauna patrimoniului, chiar cu violență; în ciuda faptului că inculpatul a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare, acesta se pare că nu a înțeles importanța valorilor sociale protejate de normele penale în cadrul statului de drept și a continuat să săvârșească infracțiuni, cea dedusă judecății fiind însă cea mai puțin gravă dintre ele.
În plus, pe parcursul procesului penal inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, alibiurile indicate de acesta neconducând în schimb instanța la o altă concluzie decât cea care reiese din ansamblul probelor administrate, respectiv că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
În consecință, în baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 instanța îl va condamna pe inculpatul F. N. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.36 alin.1 C.pen. 1969 și a art.33 lit.a C.pen. 1969 instanța va constata că prezenta este concurentă cu infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.b și alin.21 lit.a C.pen. cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentința penală nr.649/21.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C..
Văzând prevederile art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 instanța va contopi pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.649/21.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat, susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al faptei și față de persoana inculpatului, nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Așadar, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
- Computarea măsurilor preventive privative de libertate, scăderea perioadei executate; emiterea unor noi forme de executare:
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. raportat la art.88 alin.1 și art.36 alin.3 C.pen. 1969 instanța va scădea din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată de la 16.12.2012 la zi.
Instanța va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1637/2013/06.09.2013 emis de Judecătoria C. și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
- Latura civilă:
Potrivit art.1.357 alin.1 și 2 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.
În consecință, față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate instanța a arătat deja faptul că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Rămâne așadar de analizat care este prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.
Or, în fața instanței de judecată partea civilă și-a precizat pretențiile civile pe care le are față de inculpat, menționând că solicită 1.000 de lei reprezentând suferințele pe care le-a încercat ca urmare a comiterii infracțiunii. Așadar, constituire de parte civilă astfel formulată trimite la daunele morale cauzate ca urmare a comiterii unei infracțiuni.
Instanța consideră în schimb că, deși nu sunt excluse suferințele psihice încercate în urma comiterii unei infracțiuni de furt/furt calificat (de exemplu dacă bunul sustras avea o valoarea sentimentală pentru persoana vătămată; dacă în urma comiterii infracțiunii s-a adus atingere și altor valori sociale – inviolabilitatea domiciliului, ca o componentă esențială ce ține de viața privată), în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se considera că partea civilă a suferit în plan psihic ca urmare a sustragerii unei borsete în care se găseau înscrisuri medicale, actul de identitate și un telefon Nokia. Pe de altă parte, partea civilă nici nu a solicitat daune materiale de la inculpat reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, ceea ce cu atât mai mult înlătură susținerile părții civile cum că urmare a comiterii infracțiunii a încercat o „suferință”.
Instanța fiind ținută de principiul disponibilității părții din perspectiva laturii civile, câtă vreme nu s-a solicitat repararea prejudiciului reprezentat de valoarea bunurilor sustrase, în baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen. cu reținerea art.1.357 C.civ. instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. M..
- Măsuri de siguranță:
În condițiile în care în urma săvârșirii infracțiunii inculpatul a dobândit o borsetă ce conținea acte de identitate, înscrisuri medicale și un telefon Nokia ce nu au mai fost găsite, văzând și soluția asupra laturii civile (partea civilă nesolicitând recuperarea prejudiciului, ci doar daune morale), în baza art.118 alin.1 lit.e și alin.4 C.pen. 1969 va confisca de la inculpat suma de 300 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii, valoarea apreciată de instanță ca fiind justă și echitabilă.
- Cheltuieli judiciare:
Față de împrejurarea că față de inculpat s-a dispus o soluție de condamnare, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (800 de lei din faza de urmărire penală și 1.200 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. instanța va dispune avansarea din fondurile MInisterului Justiției a onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.190 și constată că prin încheierea din 09.01.2014 s-a dispus avansarea onorariilor avocaților care l-au asistat pe inculpat în cursul urmăririi penale (200 de lei fiecare conform împuternicirilor seriile AV și nr.1341 și 6728 ), sume ce vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul F. N. (zis „G.”, fiul lui G. și E., născut la data de 14.07.1969 în orașul Năvodari, jud. C., domiciliat în orașul Năvodari, . EST, . în stare de deținere în altă cauză la Penitenciarul Slobozia, cetățean român, necăsătorit, studii medii, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art.36 alin.1 C.pen. 1969 și a art.33 lit.a C.pen. 1969 constată că prezenta este concurentă cu infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.b și alin.21 lit.a C.pen. cu reținerea art.75 alin.1 lit.c C.pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare prin sentința penală nr.649/31.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C..
În baza art.36 alin.1 raportat la art.34 alin.1 lit.b C.pen. 1969 contopește pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.649/31.05.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.595/P/06.09.2013 a Curții de Apel C., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare în regim de detenție conform art.57 C.pen. 1969.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.404 alin.4 lit.a C.proc.pen. raportat la art.88 alin.1 și art.36 alin.3 C.pen. 1969 scade din durata pedepsei perioada reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată de la 16.12.2012 la zi.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1637/2013/06.09.2013 emis de Judecătoria C. și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen. cu reținerea art.1.357 C.civ. respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă I. M., domiciliată în com. C., ., ., ..
În baza art.118 alin.1 lit.e și alin.4 C.pen. 1969 confiscă de la inculpat suma de 300 de lei reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârșirea infracțiunii.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (800 de lei din faza de urmărire penală și 1.200 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.190 și constată că prin încheierea din 09.01.2014 s-a dispus avansarea onorariilor avocaților care l-au asistat pe inculpat în cursul urmăririi penale (200 de lei fiecare conform împuternicirilor seriile AV și nr.1341 și 6728 ), sume ce rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.05.2015.
Președinte Grefier
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 22.06.2015, 5 ex.
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 649/2015.... → |
|---|
